Liviu Rebreanu

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Liviu Rebreanu

Greutatile financiare
S-a angajat ca ajutor de notar in Magura Ilvei, apoi in Nimigea. Din Bucuresti a primit vestea ca piesa Osanda va fi pusa in citire, ulterior, insa, a fost respinsa.In toamna anului 1910 se afla intr-o situatie materiala precara. A avut convingerea ca nu stapaneste cum se cuvine limba literara romaneasca: a trebuit sa-mi dau seama ca, daca vreau sa realizez ceva trebuie sa nimicesc in prealabil, in sufletul meu si in mintea mea, tot ce mi-au imprumutat atatia ani de mediu strain, tocmai la varsta cea mai accesibila tuturor influentelor, si ca aceasta nu se poate implini cu adevarat decat acolo unde voi respira o atmosfera romaneasca, absolut pura si ferita de miasmele de pana ieri, adica in Tara si mai ales in Bucuresti.

Intaiul meu contact cu literatii romani s-a efectuat cu prilejul unui congres al Astrei la Sibiu, unde am fost trimis ca gazetar roman. Profitand de aceasta unica ocazie, am si trecut dincoace, la Bucuresti.
La Bucuresti a intampinat greutati financiare: Am sosit cu 300 de lei in buzunar... Si aici... aici... aici incepe un capitol intunecat al vietii mele, o epoca grea, de lupta darza cu mizeria si pasiunea de scriitor. [...]

Am venit in contact cu toti corifeii literaturii de atunci. Garleanu mai ales era marele prozator al epocii. In vremea aceea, am incercat acest gen nou de nuvele, care nu prea era inteles de gingasii povestitori din jurul meu. Pana atunci, nuvela era un fel de anecdota , scrisa viu, curgator, cu inflorituri de stil, dar fara nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic.

A fost angajat la Ordinea unde redactor-sef era Stefan Antim: in Rascoala apare ca personajul Antimiu. Anul 1911 si l-a dedicat teatrului. Pana in 1912, a avut indeletniciri diverse: de la intocmirea repertoriului la reclama publicitara; de la traducerea unor piese (Hotii de Schiller si Ofiterul de Franz Molnar) la pregatirea revistei bilunare Teatrul.

O luna mai tarziu la teatrul din Craiova a sosit si Stefana (Fanny) Radulescu (viitoarea sotie a scriitorului); ca artista, va debuta pe scena teatrului din localitate, in spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie).

In data de 15 ianuarie 1912, presat de acute nevoi materiale, incepe sa publice in revista craioveana Ramuri, condusa de Constantin Saban-Fagetel, elocventa pentru starea tinerilor casatoriti: Neavand la cine apela la Craiova, sunt nevoit sa ma dedau la cersetorie si, cum n-am la altcineva aici afara de tine, sunt nevoit sa ma cersetoresc la tine, cu toate ca mi-e nespus de penibil.

"Dezangajarea" sotiei de la Teatrul National din Craiova pe data 1 mai 1912 (cf. Registrul de procese-verbale, 25 aprilie 1912) l-au determinat sa paraseasca localitatea, stabilindu-se la Bucuresti. Artista a fost angajata la Teatrul National, la interventia lui Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti. In Capitala a avut colaborari sporadice la ziare si reviste, fiind coplest de greutati materiale. Familia ramasa in Prislop ii cere ajutorul cu disperare.

Razboiul
In data de 27 august 1916 Romania a declarat razboi Austro-Ungariei. Fost ofiter s-a oferit voluntar in armata romana, dar nu i s-a aprobat cererea. In 6 decembrie armatele germane ocupa Bucurestiul. "Fugarul" se afla intr-o situatie dificila. Inchis in casa, continua sa scrie la romanul Ion.

Intre 12/13 mai1917, fratele sau Emil Rebreanu, ofiter in armata austro-ungara, este acuzat de dezertare si spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri in lumea romanului Padurea spanzuratilor). In primavara anului 1918 a fost arestat si anchetat de autoritatile de ocupatie, dar Liviu a reusit in cele din urma sa fuga.

In luna mai, ajutat de socialisti, a trecut in Moldova si a locuit o vreme la Iasi. In luna noiembrie a revenit in Bucuresti. In vacanta din vara anului 1918 a calatorit cu sotia in Transilvania, Rebreanu documentandu-se atent in legatura cu sfarsitul tragic al lui Emil. Reintors la Bucuresti, prozatorul a incercat sa scrie la Padurea spanzuratilor, fara sa reuseasca sa finalizeze romanul.

In decembrie 1929 a fost numit director al Teatrului National din Bucuresti, functie pe care a detinut-o timp de un an. In 1929, la insarcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Directiei Educatiei Poporului, al carei conducator a devenit la inceputul anului urmator.

Pe 19 noiembrie 1930, in urma unor cumplite dezamagiri inregistrate in conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Directiei Educatiei Poporului. A cumparat o casa si o vie la Valea Mare, langa Pitesti, unde au fi scrise majoritatea cartilor sale de acum incolo.

La inceputul anului 1941 a fost numit din nou director al Teatrului National. A acceptat numirea de director al cotidianului Viata (fara o participare esentiala). In luna ianuarie 1942, a luat parte la un turneu de conferinte despre cultura romaneasca la Berlin, Munchen, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Gorlitz, Breslau, Viena. In luna martie a calatorit la Zagreb si Weimar, calatorii prilejuite de constituirea societatii culturale pan-europene. Aici a sustinut ca nu vrem nici un fel de politica, ci numai literatura.

Sfarsitul
La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fara sa mai revada vreodata Bucurestiul (un control radiologic a semnalat, inca din ianuarie, opacitate suspecta la plamanul drept). La 7 iulie, Rebreanu scria in Jurnal: "Perspective putine de salvare, data fiind varsta mea, chistul din plamanul drept, emfizemul vechi si bronsita cronica."

La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a incetat din viata la varsta de 59 de ani. Peste cateva luni a fost deshumat si reinhumat la Cimitirul Bellu din Bucuresti. « mai multe referate din Romana