Leon Warlas unul dintre promotorii revolutiei marginaliste

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Leon Warlas unul dintre promotorii revolutiei marginaliste

Referat despre Leon Warlas unul dintre promotorii revolutiei marginaliste
Cu alte cuvinte, datoritã muncii acestor autori de seamã, la sfarºitul secolului al XIX-lea izbugneºte aºa numita revoluþie marginalistã în economie. Termenul de revoluþie este foarte des utilizat în acea perioadã ºi nu numai, eveniment care propune douã metode de abordare a analizei economice ºi anume: prima se referã la faptul cã valoarea unui bun este datã de cea de întrebuinþare, iar a doua metodã pune acces pe faptul cã teoria economicã trebuie sã apeleze la analiza marginalã ºi nu la una a mediei.

Carl Menger, Leon Walras ºi Stanley Jevons pun bazele unei viziuni pozitive ºi pragmatice asupra utilitãþii ºi valorii, baze ce vor fi dezvoltate, atingând apogeul în opera lui John Maynard Keynes, cel mai important economist de la începutului secolului XX. Conform marilor analiºti economici, marginalismul economic se bazeazã pe determinarea mãrimii valorii prin analiza utilitãþii elementelor succesive dintr-un produs sau serviciu, sau a costurilor elementelor succesive ale factorilor de producþie. Teoria explicã valoarea prin cerere ºi ofertã coroborate cu alocarea resurselor rare, pe baza descreºterii eficienþei marginale, dimensiunile acesteia fiind indicate în ultimã instanþã de aprecierea atribuitã acelei mãrfi ce satisface valoarea cea mai micã în ierarhizarea fãcutã.

Cei trei autori au observat rapid faptul cã principiile aplicate unui domeniu particular pot fi uºor generalizabile, de unde are loc ºi apariþia temei centrale care scoate în evidenþã cã: marginalismul aplicã proceduri de maximizarea diferitelor variabile economice, judecate „ la limitã”. Cu alte cuvinte se avea în vedere ultima unitate consumatã, schimbatã sau deþinutã dintr-un bun. Dacã s-ar încerca rezumarea randamentului marginalist la o frazã, putem spune cã utilizarea optimalã a unei resurse date este realizatã când nu se mai obþine nici un câºtig net prin deplasarea unei unitãtãti din aceastã resursã de la un loc la altul. Optimul se obþine în condiþiile unei egalitãþi la limitã a unitãþilor marginale aferente resurselor folosite dintr-un domeniu în altul.

Aceastã concepþie este vazutã ca un principiu universal.1 Prin urmare, deoarece este vorba de maximizarea funcþiilor obiectiv, nu trebuie sã ne mirãm de faptul cã utilizarea matematicã apare ca o metodã de viitor, chiar dacã la acea vreme se considera cã mai mulþi autori o vor contesta. În concluzie, cele trei caracteristici ale marginalismului sunt urmãtoarele: „maximizarea, ca o expresie a comportamentului”; „calculul marginal, ca principiu raþional”; „matematica devine instrument de analizã”. În cele din urmã, gândirea marginalistã, s-a limitat la identificarea celei mai bune utilizãri a resurselor date, având tendinþa sã presupunã fixe ceea ce clasicii considerau ca fiind variabile ºi sã facã din economia politicã, în esenþã, o microeconomie staticã.

Opera lui Leon Warlas, alãturi de cele ale lui Jevons ºi Menger, a fost cea de-a treia sursã a marginalismului. Cu toate cã, la început aceasta figura ca fiind cea din urmã operã care confirma apariþia acestei revoluþii maginaliste ºi care a fost cel mai prost primitã dintre toate, treptat s-a dovedit cu timpul cã ea a devenit cea mai de seamã. Una dintre cele mai impunãtoare opere alea lui Warlas care a marcat cu adevãrat aceastã perioadã a „ revoluþiei marginalismului ” a apãrut în perioada 1874-1877 ºi se intituleazã „ Elemente de economie politicã purã ”. Ambiþia acestui mare scriitor a constat în construirea, pas cu pas, de la simplu la complex ºi de la abstract la „real”, a unui model complet de echilibru general al economiei1.

Pornind de la o economie ce presupune schimbul a douã bunuri, el o va generaliza la „m” bunuri, iar apoi dupã ce acesta introduce producþia, formuleazã teoria preþurilor pentru factorii de producþie, apoi cea a preþurilor capitalurilor ºi dupã aceasta, nu în cele din urmã, pe cea a teoriei creditului, economisirii ºi a banilor. Aceastã construcþie, de naturã staticã, este dublatã pe parcurs la fiecare etapã de reflecþii ale autorului potrivit cãrora concurenþa permite atingerea echilibrului.

În ansamblu metoda de expunere surprinde, chiar dacã elementele utilizate într-o manierã exclusivã au drept scop scoaterea în evidenþã a limbajului folosit ºi anume cel matematic. Ca o urmare a acestei publicaþii, nu de puþine ori au aparut acele momentele în care autorul a fost acuzat de formalism reproºându-i-se faptul cã sacrificã probleme economice concrete în favoarea unei rigori himerice.

Acestei opinii i se opune celebra apreciere a lui J. Schumpeter care sare în ajutorul lui Warlas ºi care a facut acea afirmaþie devenitã celebrã ºi anume cã: „În ceea ce priveºte economia purã, Warlas mi se pare drept cel mai mare economist. Sistemul sãu de echilibre economice relevã o originalitate revoluþionarã, întregul ansamblu dobândind calitatea unei sinteze clasice. Aceasta este singura operã economicã care se poate pune, în raport cu rezultatele sale, alãturi de fizica teoreticã ”. « mai multe referate din Economie