Izvoarele dreptului roman

5x puncte

categorie: Drept

nota: 8.25

nivel: Facultate

La slârșitul epocii vechi, odată cu dezvoltarea alertă a economiei de schimb, obiceiul juridic simplu și-a pierdut importanța originară, locul său fiind luat de acte normative mai bine adaptate la noile împrejurări de viață.

Cu toate acestea, chiar și în epoca clasică, momentul înfloririi maxime a dreptului, roman, obiceiul este menționat prin izvoarele de drept. Astfel, jurisconsu[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Izvoarele dreptului roman

La slârșitul epocii vechi, odată cu dezvoltarea alertă a economiei de schimb, obiceiul juridic simplu și-a pierdut importanța originară, locul său fiind luat de acte normative mai bine adaptate la noile împrejurări de viață.

Cu toate acestea, chiar și în epoca clasică, momentul înfloririi maxime a dreptului, roman, obiceiul este menționat prin izvoarele de drept. Astfel, jurisconsultul Salvius Iulianus, (începutul secolului al II-lea e.n.), spune că obiceiul exprimă voința comună a poporului și că are o funcție abrogatoare).

În epoca veche și clasică, obiceiurile popoarelor din provincii erau recunoscute, numai în măsura în care nu veneau în contradicție cu principiile și legile romane .

În epoca postclasică, odată cu decăderea producției și cu reînvierea unor practici ale economiei naturale, importanța obiceiului crește. Deși politica imperială urmărea să asigure o conducere centralizată, economia și statul se descompun, iar marii proprietari își asumă întreaga putere pe domeniile lor. În aceste condiții, cînd normele de drept emanate de la puterea centrală nu se mai aplicau, obiceiurile juridice purtînd amprenta realităților specifice diferitelor provincii, și-au recăpătat vechea importanță.


II. Edictele magistraților
Magistrați romani aveau dreptul să publice, la intrarea în funcție, un edict (ius edicendi), valabil pe timp de un an, prin care arătau cum vor conduce domeniul lor de activitate și ce procedee juridice vor utiliza.

La origine, edictele erau date în formă orală, ceea ce explică logica cuvîntului edict (ex dicere), pentru ca, începînd din secolul al II î.e.n., să fie afișate pe table de lemn vopsite în alb (album). Pe edictele valabile timp de un an, cît dura și magistratura, se dădeau edicte ocazionale, (edicta repentina) valabile pentru un număr de zile (ex., cu ocazia unor sărbători). Edictele valabile pe durata întregului an se numeau perpetue (edicta perpetua).

Între edictele date de către magistrații romani, edictul pretorian prezintă un interes deosebit, deoarece pretorul exercită, prin excelență atribuțiuni cu caracter judiciar. Ceilalți magistrați deși aveau unele atribuțiuni judiciare, își desfășurau principala activitate în domeniul administrativ.

Prin edictele lor, pretorii, cel urban și cel peregrin, puneau la dispoziția părților cele mai potrivite mijloace procedurale pentru ca ele să-și poată valorifica pretențiile legitime.
Edictele erau valabile pe un singur an, ele își pierdeau caracterul obligatoriu la intrarea în funcție a noului pretor. În practică însă pretorul nou ales prelua din vechiul edict dispozițiile care se dovedise utile. Așa se explică faptul că, prin preluarea succesivă de la un an la altul, anumite dispoziții s-au statornicit definitiv în edict .
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.