Iubirea - O scrisoare pierduta

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Iubirea - O scrisoare pierduta

Sa ne amintim pe scurt: Ion este un roman "tolstoian", adevarat Razboi si pace romanesc, care ne da "prin ruperea cordoanelor ce leaga creatia de creator" impresia de lume reala, autonoma, asadar existenta obiectiv. "Ion este cea mai puternia creatie obiectiva a literaturii romane si, cum procesul firesc al epicii e spre obiectivitate, poate fi pus pe treapta ultima a scarii evolutive".Eroul principal, din categoria taranilor lui Balzac si, mai ales Zola, este "expresia instinctului de posesie a pamantului, in serviciul caruia pune o inteligenta supla, o cazuistica inepuizabila, o vicaenie procedurala si,cu deosebire, o vointa imensa". Suflet simplificat, unitar, miscat de un unic impuls ca si Julien Sorel, Ion este o "fiara".

Cativa ani mai tarziu, Lovinescu are ocazia sa revina si asupra celorlalte romane. Fara sa schimbe cava din caracterizarea initiala, el socoteste nimerit a distinge un "spirit epic" de unul liric, spiritul epic, pe care Rebreanu il are ca nimeni altcineva, constand in creatia obiectiva, constructie, lipsa de arta (stil). [...]Diagnosicul critic ulterior va oscila minim, noutatile referind la descresterea valorii operei prin indepartarea de la tiparele inceputului.

Cand in 1939, Calinescu publica in Jurnalul literar studiul sau, reluat concentrat in compendiul din Istoria literaturii, mitul era aproape constituit. Divinul critic sintetizeaza - e drept, stralucitor. Apasa deci pe obiecti-vitate, ruralism, infatisarea gloatei, a sufletului elemen-tar, bestial, fie ca e vorba de Ion, Rascoala, Ciuleandra, Adam si Eva. Va adauga doar, in sinteza sa un ingredient care poate deveni un izvor fertilizator esential intr-un viitor sistem de lectura. Cu intuitiile sale geniale, Calinescu descopera in Ion sau Rascoala caracter epopeic, in sensul ca "eroii lui Liviu Rebreanu" nu sunt indivizi cu viata unica ci exponenti, simboluri". Si structura celorAZlalti eroi - prin extensie - e tot epopeica, intemeiata adica pa momente din eternul calendar uman.

De aici pornind, imaginatia critica ar putea intrezari configuratii si scenarii arhetipale, trasee mitice, fulgu-ratii initiatice, poate chiar un univers subteran si ocult de semnificatii originare care sl articuleze la un mod coe-rent obsesiile, pasiunile, aspiratiile si credintele auto-rului insupi reverberate in creatia artistici: 6 adevirata Creatie, analoagl celei divine, in opinia scriitorului, de-seori reiterati.

Apoi aceasta figuri a operei incremenite in linie si contur, neamendatl substantial nici mai tarziu (si oarecum indreptatit)- prin autoritatea criticilor, prin sententio-zitatea formulelor, prin adecvarea simtita aproape empatic da senzatia de stabilitate, caasicitate, monumental.
Exact atributele care s-o transfere direct in manualul scolar. Ceea ce s-a si facut. Si fara a fi - desi este, prin esentializare - o minciuna.
Sanctificarea operei si sacralizarea autorului poate conduce sau chiar conduce - ca si in cazul lui Emineseu -la inhibitie.

Opera nu mai este proplematizata, asumata subiectiv de lectorul tanar, traita, ba chiar citita, ci sa inchide intr-un univers precar de formule, sintagme, simAZboluri preluate si debitate mecanic. Dascalul are griji sa remodeleze in fiecare an mitul, agrementand uneori cu o mina dubitativ dezaprobatoare discursul, demult invatat, cu enunturi marginale si in doi peri despre "cuceririle exege-zei de ultima ora": omniscienta auctoriala si micile ei avataruri, orizontul de asteptare, tentative de lectura "naratologica"," psihocritica"., "Semiotico-textualista" sau, culmea, "postmodernista".

« mai multe referate din Romana