Istoria unitatilor de masura pentru lungime

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Istoria unitatilor de masura pentru lungime

Referat despre Istoria unitatilor de masura pentru lungime
Greutãþile folosite în antichitate ca mãsuri de masã în terminologia actualã au fost stabilite pe baza greutãþii unui anumit numãr de boabe de grâu, orez sau orz. O greutate asiro-chaldeeanã denumitã siclul, reprezenta, de exemplu, greutatea egalã cu cea a 180 de boabe de grâu, iar greutatea romanã siligna era egalã cu greutatea a patru boabe de grâu. Livra era egalã cu greutatea a 6912 boabe de grâu. Unitãþile de mãsurã folosite în Franþa erau moºtenite de la romani. Mãsurile ºi greutãþile, în sensul pe care l-am specificat, se bazau pe unitãþile romane de lungime ºi, respectiv, de masã pes (în francezã, pied) ºi, respectiv, livra (în francezã, livre), iar unitatea de capacitate/volum era denumitã amphore (corespondentul în limba romanã fiind amphora, a cãrei valoare reprezenta un pes cubic).

Pentru mãsurãrile agrare, unitatea de arie pes pãtrat era prea micã, din care motiv romanii au folosit unitatea jugerum, egalã valoric cu dublul ariei unui pãtrat cu aria de 120 pieds. Multiplii ºi submultiplii unitãþilor de mãsurã romane nu erau zecimali, deºi Romanii foloseau sistemul de numeraþie zecimal.

Numeroase unitãþi de mãsurã romane au fost preluate de civilizaþia Europei occidentale, dar cãderea Imperiului roman de occident a condus la o diversitate de obiceiuri care au generat multã confuzie. Ca urmare, Carol cel Mare, rege al francilor (768-814) ºi împãrat al Occidentului (800-814) a trebuit sã promulge un decret privind unificarea unitãþilor de mãsurã în toate þãrile reunite sub Coroana sa, dar tentativa a eºuat odatã cu Imperiul sãu.

Strãmoºii noºtrii, geto-dacii, care au trãit în spaþiul carpato-dunãrean în sec 1 e. n., au folosit, ca ºi alte popoare, unitãþile ºi mãsurile de lungime cot, palmã, deget, picior, pas. Ca greutãþi ºi, respectiv, mãsuri de masã au folosit aºa numitele ponduri din piatrã, ceramicã, bronz ºi plumb, iar pentru mãsurarea volumului/capacitãþii lichidelor erau folosite mãsurile denumite, ca ºi la romani, amphore.

Capitolul II
Mãsurile ºi greutãþile folosite de geto-daci au fost influenþate de cele folosite în statele cu care ei au avut relaþii economice ºi culturale. Mãrturii arheologice confirmã existenþa pe teritoriul þãrii noastre a mãsurilor ºi greutãþilor din sistemele de mãsurare grecesc ºi roman, cu prioritate a celor din sistemul roman, care a a fost introdus mai întâi în Banat ºi Transilvania dupã cucerirea dupã cucerirea Daciei de cãtre Imperiul Roman la începutul secolului al doilea. Unitãþile ºi, respectiv, mãsurile de lungime pasus, palmus, digitus ale romanilor au devenit pas, palmã ºi, respectiv, deget la români, iar unitatea de arie pentru suprafeþele agrare a devenit jugenul din Transilvania. Valorile acestor unitãþi exprimate în unitatea metru erau, însã, diferite: de exemplu, cotul la romani ºi greci era de 0,444 m ºi , respectiv, 0,462 m, în timp ce la români era de 0,637 m în Moldova ºi 0,664 m în Muntenia.

Mãsurile,respectiv unitãþile de mãsurã folosite pentru lungime, capacitate/volum ºi, de asemenea, pentru masã (respectiv greutate) au diferit valoric între ele, de la o provincie la altã provincie românescã, deºi aveau aceeaºi denumire. De exemplu, stânjenul moldovenesc echivala cu 1,900 m în Transilvania ºi cu 1,962 m în þara Româneascã.

Deºi diferite valoric între ele, unitãþile de mãsurã din Proviciile româneºti au contribuit la dezvoltarea relaþilor economice ºi comerciale dintre acestea. În acelaºi timp, unitatea denumirilor acestor unitãþi de mãsurã reflectã unitatea limbii ºi culturii poporului român. Se impunea, însã, cu absolutã necesitate, unificarea unitãþilor de mãsurã, în þãrile române, în prima jumãtate a secolului al 19-lea, aºa cum aceasta se impusese în þãrile din Europa de vest, în primul rând în Franþa, prin revoluþia din 1789.

Dezvoltarea unei noi societãþi, odatã cu naºterea unor oraºe importante ºi independente în Franþa, Germania ºi Italia precum ºi în alte þãri Europene, începând încã din secolul al 14-lea, ºi dezvoltarea unei economii bazate pe industria manufacturierã ºi pe agriculturã, care au determinat relaþii comerciale terestre ºi maritime, au constituit un stimulent puternic pentru dezvoltarea ºtiinþelor teoretice -matematicã, astronomie, mecanicã- ºi a ºtiinþelor aplicate. A apãrut, atunci, necesitatea imperioasã a folosirii unor unitãþi de mãsurã unice, materializate prin "mãsuri" ºi "greutãþi", pentru exprimarea cantitativã a valorilor unor mãrimi fizice ce se mãsurau curent, atât în cadrul fiecãrei þãri cât ºi în relaþiile economice ºi culturale dintre ele.

În ciuda încercãrilor de unificare a "mãsurilor" ºi "greutãþilor" întreprinse de guvernul francez nu s-a reuºit sã se impunã folosirea aceloaraºi unitãþi de mãsurã în întreaga Franþã. Deasemena, în întreaga Europã, inclusiv în România, precum ºi în celelalte continente, continua sã existe o largã diversitate de mãsuri" ºi greutãþi", ceea ce determina incertitudine ºi confuzie în mãsurãrile efectuate cu acestea. Compararea unor mãsuri denumite ale Parisului" cu mãsuri pentru aceleaºi mãrimi folosite în Anglia, efectuate de un grup de savanþi, în 1742, a condus, de exemplu, la conclulzia cã între unitãþile de lungime pied, respectiv foot ºi unitãþile de masã/greutãþile livre, respectiv pound existau diferenþe de 6% ºi, respectiv, 8%.

Adunarea Naþionalã a Constituantei a adoptat, la 26 martie 1791, principiul constituirii unui sistem de mãsuri ºi greutãþi" ( system des poids et mesures") bazat pe o unitate de lungime, denumitã metru (de la cuvântul grecesc metron care înseamnã mãsurã), egalã cu a 10-a milioana parte a sfertului meridianului pãmântesc". Definiþia aceasta a fost propusã de cãtre o comisie numitã de Academia de ºtiinþe din Paris, care avea în componenþã pe urmãtorii oameni de ºtiinþã: Jean-Charles Borda, Joseph-Louis Lagrange, Pierre-Simon Laplace ºi Gaspard Monge. Unitãþile de arie ºi volum urmau sã fie egale valoric cu multiplii ºi submultiplii zecimali ai metrului pãtrat ºi, respectiv, ai metrului cub.
Adunarea Naþionalã a Franþei a adoptat, de asemenea, la 6 martie 1891, ºi hotãrârea ca unitatea de masã/greutate sã fie masa/greutatea unui decimetru cub de apã la temperatura densitãþii maxime, respectiv la 4 °C.

Pe baza rezultatelor mãsurãrilor arcului meridianului dintre Dunkuerque ºi Barcelona, efectuate de Delambre ºi Mechain, a fost realizat un metru etalon cu repere din platinã. Pe baza rezultatelor mãsurãtorilor efectuate de Antoine Laurent Lavoisier ºi colaboratorii sãi, asupra masei/greutãþii unui volum cunoscut de apã a fost realizat un kilogram etalon din platinã.

Cele douã etaloane din platinã, metrul etalon ºi kilogramul etalon, au fost depuse, la 22 iunie 1799, la Arhivele Republicii Franceze, primind denumirea de Metrul de la Arhive ºi, respectiv, Kilogramul de la Arhive.
Pornind de la unitãþile metru ºi kilogram se puteau forma multiplii ºi submultiplii zecimali, prin adãugarea prefixelor mili (1/1000), centi (1/100), deci (1/10) ºi, respectiv, kilo (1000), hecto (100), deca (10) la denumirile metru ºi gram (de exempu milimetru ºi kilogram).
Întrucât era bazat pe unitatea metru, sistemul de unitãþi creat în Franþa a fost denumit Sistemul Metric. Atunci, a început o nouã etapã în istoria unitãþilor de mãsurã, etapã ce avea sã ducã la Sistemul Internaþional de Unitãþi (SI). « mai multe referate din Fizica