Istoria psihologiei

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Istoria psihologiei

Referat despre Istoria psihologiei
Istoria reprezintã o contribuþie la educaþie
- Alt scop al istoriei este contribuþia sa la o perspectivã liberalã ºi informatã. Robert I. Watson (1966), un cunoscut istoric al psihologiei, remarca odatã cã istoria ajutã la depãºirea “prejudecãþilor înguste, provinciale, de clasã, sau regionale.” Un avantaj al istoriei este cã ajutã omul sã se integreze ºi sã-ºi creeze o viziune a vieþii imposibilã prin alte mijloace. Cunoaºterea istoriei unei anumite discipline uºureazã înþelegerea influenþelor, dezvoltãrilor ºi relaþiilor astfel încât viziunea noastrã este mult mai completã ºi sistematizatã. O astfel de reuºitã poate fi atât de satisfãcãtoare încât sã nu mai fie nevoie de vreun alt motiv pentru studiul istoriei.
Istoria susþine modestia

- Avem un avantaj faþã de cei care au trãit înaintea noastrã deoarece ne putem baza pe cunoºtinþele ºi descoperirile din trecut, putând astfel evita repetarea inutilã a greºelilor din trecut. Ideile date de cãtre cunoaºterea trecutului au o varietate mai mare ºi sunt mai bogate în conþinut decât perspectivele pe care le furnizeazã doar prezentul. Când studiem istoria ne simþim adesea inferiori genialitãþii, efortului depus sau viziunii creative pe care o întâlnim. Istoria ne aratã adesea cã descoperirile noastre sunt doar o redescoperire a ceva ce fusese ºtiut acum o vreme si astfel elevii pot întalni minþi care au lucrat deja pe baza unor probleme pe care ei le credeau noi ºi originale....
Istoria ne învaþã un scepticism benefic

- Istoria poate tempera tendinþa omului de a crede în idoli. În fiecare epocã, mase de oameni sunt prada unor dorinþe puternice, revoluþii care promit mai mult decât pot oferi, panacee, ºi vise utopice. Psihologia ºi-a avut ºi ea reprezentanþi ai unor idei care spuneau mai mult decât puteau oferi. Astfel de idei sunt frenologia, craniometria (încercarea de a calcula inteligenþa dupã capacitatea cranianã), precum ºi o serie de terapii moderne. Istoria ne învaþã sã nu ne încredem în idei mãreþe, constituindu-se ca unicã definiþie. Istoria ne poate ajuta sã ne eliberãm de ideile impuse de modã. Putem spera cã o cunoaºtere a istoriei ne poate face mai puþin creduli.

Cunoaºterea istoriei influenþeazã procesele psihice umane
- Cunoaºterea istoriei, ne face sã privim obiectiv nu numai obiectivele noastre, ci ºi propria gândire. Istoria constituie o premisã pentru observarea erorilor celorlalþi, dar ne poate ajuta ºi pe noi sã gândim obiectiv. Dacã ignorãm importanþa istoriei, va trebui sã rezolvãm aceleaºi probleme din nou.

Istorie si istoriografie. Obiectiv si subiectiv in studiul istoriei psihologiei
Cei care studiazã istoria inevitabil îºi pun întrebãri cum ar fi: Ce este istoria? Poate fi istoria obiectivã? Existã vreun model pre-definit sau vreo direcþie anume în istorie? Ce face istoria? Acestea ºi alte întrebãri sunt subiectul filosofiei istoriei ºi istoriografiei. Într-o abordare limitatã, termenul istoriografie se referã pur ºi simplu la scrierea istoriei, dar într-un sens mai larg cuprinde ºi întrebãrile filosofice privitoare la istorie ºi la metodologia acesteia.

Presupunând cã istoria poate fi mai bogatã în sensuri dacã se pun o serie de întrebãri privind istoriografia de la bun început, vom examina câteva întrebãri ºi aspecte ale istoriei ºi ale metodologiei acesteia. Poziþia pe care o abordãm faþã de fiecare dintre acestea poate avea un impact major în modul în care privim istoria psihologiei, sau oricare alt tip de istorie.

În accepþiunea curentã, termenul istorie se foloseºte cu referire la cronologia evenimentelor care constituie materia primã pentru istorici. Termenul se referã de asemenea la poveºtile pe care le spunem despre trecut. Definiþiile din dicþionare, de regulã, exprimã ambele înþelesuri (adicã istoria ca ºi cronologie a evenimentelor din trecut sau istoria ca studiu interpretativ sau poveste a trecutului). Se poate spune cã istoria are ºi o componentã empiricã ºi una explicativã. Componenta empiricã se referã la informaþii cum ar fi scrisori nepublicate, articole de ziar, înregistrãri audio sau video, sau documente oficiale. Componenta explicativã se referã la încercarea istoricilor de a da un înþeles informaþiilor.

Deci cum se poate defini istoria? Sã pornim de la ideea cã istoria are o componentã empiricã. Adicã evenimentele reale care au avut loc în trecut ajung parte a experienþei prezentului prin însemnarea acestora în scris. Componenta empiricã poate include de asemenea mãrturii ale unor martori oculari sau experienþe personale ale unor evenimente mai recente. Datoria istoricului este sã se familiarizeze cu cât mai mult conþinut cu putinþã.

Culegerea informaþiilor poate include interviuri, drumuri la arhive pentru examinarea unor scrisori nepublicate sau altor documente, citirea unor ziare vechi º.a.m.d. Dupã culegerea informaþiilor, istoricul trebuie sã se facã un studiu interpretativ al lor. Un astfel de studiu include examinarea contradicþiilor, partajarea informaþiilor importante de cele neimportante precum ºi acordarea anumitor înþelesuri unor informaþii. Într-un fel, acest proces se aseamãnã cu rezolvarea unui puzzle complicat, când ºtim dinainte cã vor fi piese lipsã.

Definiþie a istoriei sugeratã din cele de mai sus ar fi: Istoria este studiul interpretativ al evenimentelor din trecutul omului. Definiþia presupune atât componente empirice cât ºi explicative în munca istoricului. Trecutul uman este menþionat deoarece istoria nu analizeazã nici trecutul geologic, ºi nici pe cel biologic.

Dacã istoria este studiul interpretativ al trecutului omului, se pune problema veridicitãþii acelei interpretãri. Abraham Lincoln (1856-1950) spunea cã “Istoria nu este istorie dacã nu este adevãratã.” Destul de des ne întâlnim cu ipoteza indusã de bunul simþ cã materialele istorice, fie ele politice, religioase, ºtiinþifice sau pur ºi simplu marcând evenimente sociale, sunt imagini corecte ale trecutului. Chiar ºi istoricul, în momentul în care se angajeazã în realizarea unui nou proiect, poate crede cã poate veni cu o nouã poveste, mai apropiatã de evenimentele cronologice decât cele ce-au precedat-o.

Problema obiectivitãþii este una dintre cele mai importante probleme ale filosofiei istoriei. Importanþa problemei poate fi justificatã prin faptul cã acestui subiect i s-au acordat mai multe mii de pagini în jurnale ºi texte istorice. Ideea ar putea fi combãtutã imediat deoarece, totuºi, istoricii de regulã nu fac observaþii empirice directe. Dar chiar dacã ar face observaþii directe, nu existã nici o garanþie cã acestea ar fi obiective. Istoricii trebuie de asemenea sã fie selectivi cu informaþiile pe care le au la dispoziþie, iar uneori nu pot fi criterii bine-stabilite pentru aceastã selecþie. În fine, istoricii sunt fiinþe ale prezentului ºi ca atare, pot scrie istoria în lumina prezentului personal ºi a perspectivelor culturale. « mai multe referate din Psihologie