Istoria psihologiei

7x puncte

categorie: Psihologie

nota: 10.00

nivel: Facultate

Referat despre Istoria psihologiei
Istoria reprezintă o contribuție la educație
- Alt scop al istoriei este contribuția sa la o perspectivă liberală și informată. Robert I. Watson (1966), un cunoscut istoric al psihologiei, remarca odată că istoria ajută la depășirea “prejudecăților înguste, provinciale, de clasă, sau regionale.” Un avantaj al istoriei este că ajută omul [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Istoria psihologiei

Referat despre Istoria psihologiei
Istoria reprezintă o contribuție la educație
- Alt scop al istoriei este contribuția sa la o perspectivă liberală și informată. Robert I. Watson (1966), un cunoscut istoric al psihologiei, remarca odată că istoria ajută la depășirea “prejudecăților înguste, provinciale, de clasă, sau regionale.” Un avantaj al istoriei este că ajută omul să se integreze și să-și creeze o viziune a vieții imposibilă prin alte mijloace. Cunoașterea istoriei unei anumite discipline ușurează înțelegerea influențelor, dezvoltărilor și relațiilor astfel încât viziunea noastră este mult mai completă și sistematizată. O astfel de reușită poate fi atât de satisfăcătoare încât să nu mai fie nevoie de vreun alt motiv pentru studiul istoriei.
Istoria susține modestia

- Avem un avantaj față de cei care au trăit înaintea noastră deoarece ne putem baza pe cunoștințele și descoperirile din trecut, putând astfel evita repetarea inutilă a greșelilor din trecut. Ideile date de către cunoașterea trecutului au o varietate mai mare și sunt mai bogate în conținut decât perspectivele pe care le furnizează doar prezentul. Când studiem istoria ne simțim adesea inferiori genialității, efortului depus sau viziunii creative pe care o întâlnim. Istoria ne arată adesea că descoperirile noastre sunt doar o redescoperire a ceva ce fusese știut acum o vreme si astfel elevii pot întalni minți care au lucrat deja pe baza unor probleme pe care ei le credeau noi și originale....
Istoria ne învață un scepticism benefic

- Istoria poate tempera tendința omului de a crede în idoli. În fiecare epocă, mase de oameni sunt prada unor dorințe puternice, revoluții care promit mai mult decât pot oferi, panacee, și vise utopice. Psihologia și-a avut și ea reprezentanți ai unor idei care spuneau mai mult decât puteau oferi. Astfel de idei sunt frenologia, craniometria (încercarea de a calcula inteligența după capacitatea craniană), precum și o serie de terapii moderne. Istoria ne învață să nu ne încredem în idei mărețe, constituindu-se ca unică definiție. Istoria ne poate ajuta să ne eliberăm de ideile impuse de modă. Putem spera că o cunoaștere a istoriei ne poate face mai puțin creduli.

Cunoașterea istoriei influențează procesele psihice umane
- Cunoașterea istoriei, ne face să privim obiectiv nu numai obiectivele noastre, ci și propria gândire. Istoria constituie o premisă pentru observarea erorilor celorlalți, dar ne poate ajuta și pe noi să gândim obiectiv. Dacă ignorăm importanța istoriei, va trebui să rezolvăm aceleași probleme din nou.

Istorie si istoriografie. Obiectiv si subiectiv in studiul istoriei psihologiei
Cei care studiază istoria inevitabil își pun întrebări cum ar fi: Ce este istoria? Poate fi istoria obiectivă? Există vreun model pre-definit sau vreo direcție anume în istorie? Ce face istoria? Acestea și alte întrebări sunt subiectul filosofiei istoriei și istoriografiei. Într-o abordare limitată, termenul istoriografie se referă pur și simplu la scrierea istoriei, dar într-un sens mai larg cuprinde și întrebările filosofice privitoare la istorie și la metodologia acesteia.

Presupunând că istoria poate fi mai bogată în sensuri dacă se pun o serie de întrebări privind istoriografia de la bun început, vom examina câteva întrebări și aspecte ale istoriei și ale metodologiei acesteia. Poziția pe care o abordăm față de fiecare dintre acestea poate avea un impact major în modul în care privim istoria psihologiei, sau oricare alt tip de istorie.

În accepțiunea curentă, termenul istorie se folosește cu referire la cronologia evenimentelor care constituie materia primă pentru istorici. Termenul se referă de asemenea la poveștile pe care le spunem despre trecut. Definițiile din dicționare, de regulă, exprimă ambele înțelesuri (adică istoria ca și cronologie a evenimentelor din trecut sau istoria ca studiu interpretativ sau poveste a trecutului). Se poate spune că istoria are și o componentă empirică și una explicativă. Componenta empirică se referă la informații cum ar fi scrisori nepublicate, articole de ziar, înregistrări audio sau video, sau documente oficiale. Componenta explicativă se referă la încercarea istoricilor de a da un înțeles informațiilor.

Deci cum se poate defini istoria? Să pornim de la ideea că istoria are o componentă empirică. Adică evenimentele reale care au avut loc în trecut ajung parte a experienței prezentului prin însemnarea acestora în scris. Componenta empirică poate include de asemenea mărturii ale unor martori oculari sau experiențe personale ale unor evenimente mai recente. Datoria istoricului este să se familiarizeze cu cât mai mult conținut cu putință.

Culegerea informațiilor poate include interviuri, drumuri la arhive pentru examinarea unor scrisori nepublicate sau altor documente, citirea unor ziare vechi ș.a.m.d. După culegerea informațiilor, istoricul trebuie să se facă un studiu interpretativ al lor. Un astfel de studiu include examinarea contradicțiilor, partajarea informațiilor importante de cele neimportante precum și acordarea anumitor înțelesuri unor informații. Într-un fel, acest proces se aseamănă cu rezolvarea unui puzzle complicat, când știm dinainte că vor fi piese lipsă.

Definiție a istoriei sugerată din cele de mai sus ar fi: Istoria este studiul interpretativ al evenimentelor din trecutul omului. Definiția presupune atât componente empirice cât și explicative în munca istoricului. Trecutul uman este menționat deoarece istoria nu analizează nici trecutul geologic, și nici pe cel biologic.

Dacă istoria este studiul interpretativ al trecutului omului, se pune problema veridicității acelei interpretări. Abraham Lincoln (1856-1950) spunea că “Istoria nu este istorie dacă nu este adevărată.” Destul de des ne întâlnim cu ipoteza indusă de bunul simț că materialele istorice, fie ele politice, religioase, științifice sau pur și simplu marcând evenimente sociale, sunt imagini corecte ale trecutului. Chiar și istoricul, în momentul în care se angajează în realizarea unui nou proiect, poate crede că poate veni cu o nouă poveste, mai apropiată de evenimentele cronologice decât cele ce-au precedat-o.

Problema obiectivității este una dintre cele mai importante probleme ale filosofiei istoriei. Importanța problemei poate fi justificată prin faptul că acestui subiect i s-au acordat mai multe mii de pagini în jurnale și texte istorice. Ideea ar putea fi combătută imediat deoarece, totuși, istoricii de regulă nu fac observații empirice directe. Dar chiar dacă ar face observații directe, nu există nici o garanție că acestea ar fi obiective. Istoricii trebuie de asemenea să fie selectivi cu informațiile pe care le au la dispoziție, iar uneori nu pot fi criterii bine-stabilite pentru această selecție. În fine, istoricii sunt ființe ale prezentului și ca atare, pot scrie istoria în lumina prezentului personal și a perspectivelor culturale.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Psihologie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.