Ion creanga (umorul si limbajul)

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Ion creanga (umorul si limbajul)

     Ion Creanga este socotit drept unul dintre cei mai mari scriitori ai poporului nostru. Mihail Sadoveanu îl situeaza pe Creanga alaturi de Ion Neculce, ca pe înaintasul si învatatorul sau. Critica literara l-a situat pe Creanga printre marii umoristi ai lumii, umorul fiind o nota importanta a creatiei sale. El e un scriitor profund original datorita umorului sau taranesc. Arta de povestitor trebuie cautata în stilul oral al exprimarii sale, stil încarcat cu expresiile înþelepciunii populare. Prin arta sa originala, Creanga e un clasic al literaturii române, dar si un umorist printre umoristii lumii, "cu valoare universala, daca prin universalitate întelegem expresia cea mai înalta a originalitatii nationale a unui scriitor." Originalitatea lui Creanga consta în arta povestirii, în umorul povestilor, fantasticul folosit, eruditia paremiologica. În legatura cu eruditia paremiologica, Ion Creanga avea o cultura vasta si temeinica legata de studiul proverbelor si zicatorilor. El ia aceste vorbe de duh din popor si le introduce prin formula "vorba ceea".

      Umorul

      Umorul face parte din întreaga creatie a lui Creanga, nelipsind din operele sale. Umorul lui Ceranga parcurge o întreaga gama. Autorului îi place sa glumeasca, poate si datorita firii sale voioase. Tonul povestirii e placut, degajat, autorul provocând permanent zâmbetul sanatos, privind totul dintr-o perspectiva care amuza, exagerând, zeflemisind sau autoironizându-se.

      Creanga pune un mare accent pe umor în romanul "Amintiri din copilarie", unde autorul îsi povesteste ispravile de demult cu mult umor si duiosie. Umorul este prezent în roman si în portretele pe care autorul le face diferitelor personaje. Pe rudele pagubite de cirese si cânepa le creioneaza astfel: "Mos Vasile era un carpanos si-un pui de zgârie brânza ca si matusa Marioara. Vorba ceea: a tunat si i-au adunat."

      Comicul e dat de placerea de a spune, de jovialitate si umor, de exprimarea mucalita. Pentru a stârni râsul, autorul foloseste ironia, zeflemeaua, scene comice, citate, expresii, vorbe de duh, tratarea comica a unor situaþii dramatice.

      Sursele umorului sunt susþinute si prin zicatori rostite în versuri:

     "La placinte

     Înainte,

      La razboi

     Înapoi."



     "Voinic tânar, cal batrân

     Greu se-ngaduie la drum."



     "Poftim punga la masa

     Daca ti-ai adus de-acasa."



     "Ca e laie,

     Ca-i balaie,

     Ca e ciuta,

     Ca-i cornuta."



     Creanga foloseste proverbe si zicatori care desi nu sunt rostite în versuri, sunt hazlii: "apara-ma de gaini, ca de câini nu ma tem", "când nu sunt ochi negri saruti si albastri", "cine poate oase roade, cine nu nici carne moale", "fiecare pentru sine croitor de bine". În roman, proverbele si zicatorile sunt prezente la tot pasul. Înspaimântat de amenintarea mosului care-l pacalise eliberând pupaza, baiatul fuge înapoi spre Humulesti zicând: "Vorba ceea: lasa-l mai! L-as lasa eu, dar vezi ca nu ma lasa el acum!" sau "Mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima de mila ce-mi este."

      Umorul e provocat si de exprimari surprinzatoare ca: "sa traiasca trei zile cu cea de alaltaieri" (zice Gerila la Ros Imparat), "pâna acum ti-a fost greu, dar de acum tot asa o sa-ti fie." Alteori, cuvintele capata forme neasteptate sau sunt legate în combinatii surprinzatoare. Nica este întâmpinat de mos Chiorpec Ciubotariul cu urmatoarele cuvinte: "He, he, bine-ai venit nepurcele!". Raposatul popa Buliga, poreclit Ciucalau e pomenit cu cuvintele: "Dumnezeu sa-l iepure!"; boala de care suferea Nica în 1848 e o "cinstita de holera"; scolarul Nica e uneori "slavit de lenes".

      Umorul e stârnit si de prezenta termenilor familiari, a caror menire e sa exagereze, sa îngroase, sa caricaturizeze: fetele sunt "dracoase", iar baietii sunt "mangositi, gligani, coblizani, hosmalai, prostalai, ghiavoli".

      Voia buna e întretinuta si de placerea scriitorului de a presara povestirea cu expresii si vorbe de duh: "daca-i copil sa se joace, daca-i cal sa traga si daca-i popa sa citeasca", "tot patitu-I priceput", "ursul nu joaca de voie buna", "e înaintat la învaþatura pâna la genunchiul broaste-i", "de placinte râde gura, de varzare si mai tare".

      Alta sursa e vorbirea rimata, jocul de cuvinte cu acelasi sufix: "poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primar cu Chiorila, nepot de sora Pândila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila ori din târg de la sa-l Cati, megies cu cautati si de urma nu-i mai dati".

      Umorul e stârnit si prin alte procedee:

     a) caracterizare ironica: fata Irinucai "era balcâza si lalâie de-ti era frica sa înnoptezi cu dânsa în casa";

     b) prin nume sau porecle comice: Torcalau, Trasnea, Chiorpec, popa Duhu, Gâtlan;

     c) prin prezentarea unor oameni si scene care starnesc hazul, cum ar fi scena cu dascalii de la Falticeni care "dondaneau ca nebunii", învatând gramatica lui Macarescu;

     d) autoironia, adica scriitorul întoarce gluma asupra lui: "am fost si eu în lumea asta un bot cu ochi".

      Limbajul.

      Dintre cuvintele folosite de Creanga, cele mai multe sunt de origine populara sau au aspect fonetic moldovenesc (multe sunt regionalisme). Lipsesc aproape complet neologismele.

      Contributia lui Creanga la îmbogatirea si mladierea limbii noastre e una dintre cele mai mari. Criticii au afirmat ca "limba lui Creanga e o limba literara cu înalte calitati artistice, fiind lesne de înteles de toti locuitorii tarii". Varietatea termenilor de care dispune autorul e impresionanta. Iata o serie de cuvinte si expresii sinonimice folosite numai pentru a arata actiunea de "a fugi": "a alerga", "a o lua la sanatoasa", "a se carabani", "a-I scapara picioarele", "a o pârli la fuga", "a se duce tot într-o fuga", "a o croi la fuga", "a-si lua ramas bun de la calcâie", "a o sparli".

      Se observa ca limbajul e presarat cu numeroase exclamatii si interjectii. Scrisul lui Creanga e lipsit de metafore, el fiind asa cum afirma Garabet Ibraileanu, "unicul prozator român care are particularitatea asta".

      Expresivitatea limbii provine în mod deosebit din folosirea de comparatii, repetitii si hiperbole. Semnul distinctiv al oralitatii stilului lui Creanga este abundenta expresiilor onomatopeice, a interjectiilor si a verbelor imitative: "hat!", "tusti!", "zbrrr!", "alelei", "hârsti", "hustiuluc", "huta", "trosc", "pleosc", "a bocani", "a bâzâi", "a clampani", "a gabui".

      Creanga foloseste în mod frecvent dativul etic, pentru a arata ca povestitorul sau ascultatorul participa sufleteste la actiune: "aici mi-ai fost?", "si odata mi ti-l însfaca cu dintii de cap".

      Sintaxa frazei e si ea orala, adica autorul lasa sa se însire cuvintele dupa o ordine a vorbirii, si nu a scrisului. Creanga nu reproduce întocmai vorbirea moldoveneasca de la mijlocul secolului al XIX-lea, ci foloseste un limbaj artistic, original. Autorul utilizeaza limba populara folosind termeni regionali, ziceri tipice, expresii dialectale. Creanga nu copiaza limba populara, ci o recreeaza si o toarna în tiparele unei rostiri individuale, de unde provine si originalitatea.

      Creanga foloseste un limbaj specific numai lui. Adica el nu povesteste cu indiferenta, ci se implica sufleteste, face aprecieri, da sugestii. « mai multe referate din Romana