Ion creanga - amintiri din copilarie (comentariu) 3

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Ion creanga - amintiri din copilarie (comentariu) 3

     Început în 1881, Amintiri din copilarie constituie, dupa aprecierea unanima a criticilor si istoricilor literari, opera de maturitate, capodopera marelui scriitor moldovean I. Creanga, fiind considerat "primul roman al copilariei aranesti". Desi opera autobiografica, faptele, ideile, personajele nu sînt între totul reale. Rezulta ca personajul principal al Amintirilor nu este scriitorul, ci Nica al lui Stefan al Petrii, surprins si descris din perioada copilariei, de cînd a facut "ochi" si pîna ajunge "holtei, din pacate!".

      Universul creaiei sale îl formeaza satul natal Humulesti. Pentru autorul Amintirilor din copilarie satul natal este locul cel mai important si mai frumos din lume. Asa se explica de ce fiecare început si fiecare sfîrsit de capitol din cele patru ale Amintirilor cuprinde referiri directe la casa parinteasca, la oamenii, la frumuseile si rezonana istorica a locurilor care împrejmuiesc Humulestii.

      Capitolul I. Evoca frumuseile satului Humulesit "stau cîteodata si-mi aduc aminte ce vremuri si ce oameni mai erau prin parile noastre, pe cînd începusem si eu, dragalia-Doamne, a ma radica baietas la casa parinilor mei, în satul Humulesti, din tîrg drept peste apa Neamului; sat mare si (razasesc) vesel, împarit în trei pari care se în tot de una; Vatra Satului, Delenii si Bejenii."; si mîndria de-a aparine prin nastere acestui sat vechi, razasesc: "S-apoi Humulesti si pe vremea aceea nu erau numai asa un sat de oameni fara capatîi, ci sat vechi, razasesc întemeiat în toata puterea cuvîntului; cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mîndre, care stiau a învîrti hora dar si suveica, de vuia satul de votale în toate parile, cu biserica frumoasa si niste preoi si dascali si poporani ca aceia, de faceau mare cinste satului lor".

      În continuare scriitorul evoca imagini din viaa de scoala: dascalul Vasile, calul Balan, luarea cu arcanul la oaste, plecarea cu bunicul David Creanga din Pipirig la scoala din Brosteni, întîmplarea cu rostogolirea stîncii peste casa Irinucai. Din întîmplarile relatate remarcam elogiul adus parintelui "Ioan de sub deal" în calitatea lui de întemeietor de scoala, prin chilia "durata la poarta bisericii pentru scoala".

      Partea a II.-a a Amintirilor descrie casa parinteasca din anii fericii ai zburdalnicei copilarii: "Nu stiu alii cum sunt, dar eu, cînd ma gîndesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti (...) parca-mi salta si acum inima de bucurie. Si, Doamne, frumos era pe atunci, caci si parinii, si fraii, si surorile (mele) îmi erau sanatosi, si casa ne era îndestulata si copii si copilele megiesilor erau de-apururea în petrecere cu noi, si toate îmi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, de parca era toata lumea a mea!". Apoi povesteste peripeiile cu uratul de Anul Nou, la cirese, cu pupaza din tei si la scaldat.

      Partea a III.-a enumera vestitele locuri din jurul Humulestilor: "si satul Humulesti în care m-am trezit, nu-i un sat laturalnic, mocnit si lipsit de privelistea lumii ca alte sate; si locurilecare înconjura satul nostru înca-s vrednice de amintire...; apoi istoriseste întîmplari din vremea cînd era elev la scoala din Falticeni, împreuna cu Oslobanu, Trasnea si Mogorogea, în gazda la ciubotarul Paval, ascultînd cîntecele din fluier ale lui Mos Bodrînga.

      În partea a IV.-a Nica al lui Stefan al Petrii nu mai este copilul care prinde pupaza pe oua, care fura cirese, ci este acum "holtei din pacate" iar satul natal îi apare ca loc al primelor iubiri. De aceea legatura cu satul sau natal este acum mult mai strînsa: "Cum nu se da scos ursul din bîrlog, aranul de la munte stramutat la cîmp, si pruncul, dezlipit de la sînul mamei sale, asa nu ma dam eu dus din Humulesti în toamna anului 1855, cînd veni vremea sa plec la Socola, dupa staruinele mamei". Satul este vazut îndeosebi prin ceea ce impresioneaza sufletul sau de flacau (hore, petreceri etc, toate avînd ca fundal cîntecul de dor ce se revarsa din strunele viorii lui "Mihai scripcariul din Humulesti" în "puterea nopii").

      Sufletul adolescentului Nica este acum mult mai deschis sensibilitailor cromatice si vizuale ale împrejurimilor satului natal: "Dragu-mi era satul nostru cu Ozana ceafrumos curgatoare si limpede ca cristalul, în care se oglindeste cu mîhnire cetatea Neamului de atîtea veacuri! Dragi-mi erau tata si mama, fraii si surorile, si baieii satului, tovarasii mei din copilarie..." si scriitorul surprinde amaraciunea din sufletul copilului care se dezradacineaza, se desprinde de paradisul copilariei.

      Impulsul creator al "Amintirilor din copilarie" este iubirea de casa, dragostea pentru universul mirific al copilariei luminata de prezena parinilor, frailor, consatenilor si aureolata de farmecul locurilor natale.

      Desi în Amintiri scriitorul priveste retrospectiv, cu ochii copilului de odinioara, lipsit de griji, preocupat de jocurile sale si nu de neajunsurile oamenilor, sînt zugravite în aceasta opera si destule aspecte amare de viaa rurala.

      I. Creanga îi admira pe harnicii arani humulesteni, gospodari vestii, care "nu-s traii ca în bîrlagul ursului, ci au fericirea de a vedea lumea de toata mîna", fiind ei asezai pe drumuri umblate. Ei erau însa "razasi fara pamînturi, nevoii sa-si cîstige existena mai mult din confecionarea si vînzarea sumanelor.

      Saracia în care se zbateau muli arani este evidenta în prezentarea gospodariei Irinucai "toata averea Irinucai erau cocioaba, doi boi, un ap si doua capre slabe si rîioase".

      La ara existau puine scoli si cele care funcionau erau create de particulari, care adesea urmareau numai beneficii personale, cum era cazul catihetului Conta de la Falticeni. Scolile nu aveau localuri proprii ca în cazul scolii din Humulesti. Copii trebuiau sa plateasca taxe mari si din aceasta cauza muli ramîneau pe dinafara. Statul nu era preocupat nici de pregatirea cadrelor didactice. Învaatorii erau improvizai din dascalii bisericilor, din preoi sau calugari "care si ei se mirau cum au ajuns profesori". Acestia nu le explicau niciodata nimic, îi învaau mai ales rugaciuni si cîntece religioase. Nu existau manuale, învaau pe cari bisericesti (ceasloave) si cînd exista cîte un manual scolar, acela era asa delimitat (gramatica lui Trasnea) sau de gresit, ca mai rau încurca pe copii. Elevii neavînd o buna îndrumare didactica erau obligai sa memoreze fara a înelege ceva. În scoli se folosea bataia (Sfîntul Niculai si Calul Balan).

      Calugarii si preoii sunt aspru criticai, ei formau o categorie de privilegiai. Pe preoii nostri din sat nu-i încape cureaua de pîntecari ce sînt, caci "popa are mîna de luat, nu de dat; el manînca si de pe viu si de pe mort". Clericii transformasera biserica într-o taraba, un mijloc de îmbogaire sigura si rapida.

      Este apoi criticata recrutarea în armata (prinderea cu arcanul a lui badia Vasile); si lipsa de grija a statului faa de sanatatea publica, lipsa oricarei asistente medicale la Humulesti "medic" era mos Vasile Tandura, iar descîntecele ineau locul tratamentelor.



     Umorul în Amintiri din copilarie



      Umorul este o forma a rîsului, o manifestare a bunei dispoziii. La I. Creanga umorul este alaturi de oralitate trasatura dominanta a Amintirilor din copilarie. Umorul la Creanga este unul sanatos, de origine populara.

      Principalele categorii ale umorului sînt: umor de situaie (izvorît din fapte, situaii, întîmplari: prinderea mustelor cu ceaslovul, molipsirea de rîie de la caprele Irinucai, aplicarea postei la talpi, bataia dintre Mogorogea si Paval, întîmplarea de la scaldat, vînzarea pupazei etc); umor de caracter (izvorît din felul de a fi al unor personaje: Mogorogea, mos Chiorpec, Trasnea, popa Buliga - zis si Ciucalau etc); umor de limbaj (izvorît din folosirea de locuiuni, zicatori si proverbe, menite a provoca rîsul: "îs mai aproape dinii decît parinii", "se ine ca rîia de om", "au tunat si i-au adunat", "mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima"; ori expresii ca: "va-i nevoie", "calea - valea", "bine - rau").

      Sursele umorului le reprezinta întîmplarile hazlii, buna dispoziie a autorului, (Nica face haz de necaz), prezena glumei în mijlocul lucrurilor celor mai serioase "Si sa nu credei ca nu mi-am inut cuvîntul, de joi pîna mai apoi, pentru ca asa am fost eu, rabdator si statornic la vorba de feliul meu; si nu ma laud, ca lauda-i faa; prin somn nu ceream de mîncare; daca ma sculam, nu mai asteptam sa-mi dea alii; si cînd era de facut ceva treaba, o cam saream de pe-acasa"; ironia "Mos Luca de te-a întreba cineva, de-acum înainte, de ce trag caii asa de greu, sa-i spui ca aduci niste drobi de sare de la ocna si las daca nu tear crede fiecare"; autoironia "În sfîrsit, ce mai atîta vorba pentru nimica toata? Ia, am fost si eu, în lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma însufleita din Humulesti care nici frumos pîna la douazeci de ani, nici cuminte pîna la treizeci si nici bogat pîna la patruzeci nu m-am facut. Dar si sarac ca anul acesta, ca în anul trecut si ca de cînd sînt, niciodata n-am fost".

      Limbajul Artistic este de o frumusee si originalitate inimitabila. Farmecul incomparabil al stilului lui I. Creanga vine din frumuseea limbii neamului românesc. Mijloacele lingvistice folosite dau impresia de oralitate prin folosirea maxima a interjeciilor onomatopeice (ha! ha! ei! tusti! zbîrr!) a expresiilor onomatopeice si a verbelor imitative (ha! a horai, a gabui).

      Senzaia de oralitate e provocata si de mulimea expresiilor specifice limbii vorbite (vorba ceea, hat bine, pace buna) a zicerilor tipice (toate ca toate, de voie de nevoie) a întrebarilor si exclamaiilor (ori mai stii pacatul, grozav s-a spariat, ce-i de facut?). Alteori în text apar versuri popurale sau fraze rituale: La placinte înainte / Si la razboi înapoi. Decît la oras codas ? Mai bine-n satul tau fruntas. Deosebita este si folosirea cuvîntului "mai" "ce mai de pomi s-au pus în intirim (muli). Alteori e folosit ca abverb "mai ramînei cu sanatate". Caracterul de oralitate provine si din folosirea dativului etic:"si-am cazut în Ozana cît mi i-i baietul"; sau folosirea unor expresii ori locuiuni populare: "încaltea", "ca mai ba", "a cu-i a cu".

      Orala e si sintaxa frazei. Autorul lasa cuvintele sa se însire dupa o ordine a vorbirii si nu a scrisului, unde topica e mai controlata: "si harsita de matusa nu ma slabea din fuga nici în ruptul capului; cît pe ce sa puie mîna pe mine", "si eu fuga, si ea fuga, si eu fuga, si ea fuga, pîna ce dam cînepa toata palanca la pamînt". De asemenea majoritatea frazelor se leaga între ele prin conjucia coordonatoare copulativa "si" "Si cînd învaam eu la scoala, mama învaa cu mine acasa. Si citea la ceaslov, la psaltire si Alexandria mai bine decît mine, si se bucura grozav cînd vedea ca ma trag la carte.

      Comparaiile sunt din limbajul popular: "cum nu se da scos ursul din bîrlog... asa nu ma dam eu dus din Humulesti"; "doi cai ca niste zmei".

      Epitetele sunt adesea regionalisme sau creaii lexicale proprii: calugarii o adunatura de zamparagii "duglisi", "mîine, poimîine aveam sa ne trezim niste babalîci gubaci", - dac-ar sti el ghilhanosul si ticaitul, de unde am pornit asta noapte".

      Arta literara consta în "modul spunerii" în hazul povestirii. I. Creanga îmbina cu maiestrie modurile de expunere:

      Naraiunea sau relatarea în direct a naratorului, e însusi firul povestirii. Pe firul acestei povestiri se pot distinge momentele subiectului mai ales în partea a IV.-a.

      Descrierea apare în doua momente ale aciunii, cînd evoca universul copilariei si cînd îsi întoarce privirea înapoi, spre munii Neamului, din vîrful codrilor Pascalilor.

      Dialogul ascunde conflictul, dezvaluie sufletul personajelor, gîndurile, sentimentele, temperamentele, învioreaza aciunea, o propulseaza.

      Monologul interior apare în noaptea dinaintea plecarii, în ceasul disperat al întoarcerii spre sine, a Eului înfrînt: "zicînd în sine-mi cu amaraciune: ce necaz de capul mieu".

      G. Calinescu scria "Creanga este expresia monumentala a naturii umane în ipostaza ei istorica ce se numeste poporul român". « mai multe referate din Romana