Introducere in psihoterapie

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Introducere in psihoterapie

1.2.Evolutia psihoterapiei si relatiile ei cu disciplinele colaterale
In 1962 Thomas Kuhn a publicat cartea numita "Structura revolutiilor stiintifice" in care afirma ca istoria unui domeniu al stiintei trebuie sa parcurga sase etape: f2u3uy

(1) perioada preparadigmatica,
(2) stiinta normala - in care este explorata si elaborata paradigma stiintifica,
(3) faza de criza,
(4) aparitia unei noi paradigme stiintifice,
(5) faza de lupta intre vechea si noua paradigma,
(6) victoria uneia dintre cele doua paradigme si reintoarcerea la etapa de stiinta normala.

Aceasta descriere a stiintei si a evolutiei stiintifice a exercitat o puternica atractie asupra oamenilor de stiinta, cartea lui Thomas Kuhn devenind cea mai citata carte de filosofia stiintei in revistele de specialitate (Mc Connel, 1983).

(a). Perioada preparadigmatica. Aceasta etapa a evolutiei stiintifice este caracterizata prin urmatoarele:
- datele obtinute sunt intamplatoare, aleatoare si superficiale;
- cercetarea se bazeaza pe observatie, nu pe experiment;
- majoritatea datelor combina simplul cu complexul, adevarul cu falsul, ramanand numeroase "brese";

- se dezvolta scoli care sunt in competitie unele cu altele.
Avand in vedere aceste caracteristici, putem afirma faptul ca in psihoterapie la acest nivel se situeaza psihanaliza, terapiile umanist-experientiale si terapia eriksoniana de la inceputul secolului XX spre mijlocul secolului XX.

(b). Faza de stiinta normala. Aceasta se caracterizeaza prin:
- descoperirea unor aspecte stiintifice semnificative;
- elaborarea unei paradigme stiintifice;
- elaborarea teoriilor; cercetarae se bazeaza in special pe experiment, nu pe observatie;
- apar ipoteze stiintifice testabile si falsificabile.

Verificabila -; direct (propozitii de observatie) sau indirect (se fac predictii si se cauta exemple).
Falsificabila -; se fac predictii si se cauta contraexemple
Paradigma reprezinta un set de idei elaborate de teoreticienii aprtinand unei anumite discipline. Ea este reprezentata de asumptii fundamentale care nu pot fi testate in mod direct prin experiment. Dimpotriva, teoria trebuie formulata in termeni care permit cercetatorilor sa o testeze experimental (Eysenck & Keane, 1992).

Din acest punct de vedere, in psihoterapie putem vorbi despre stiinta normala abia in anii 1950, cand a aparut terapia comportamentala. Paradigma stiintifica reinterpreteaza si integreaza aspectele valide ale teoriilor anterioare si ale abordarilor din perioada preparadigmatica in cadrul sistemului sau teoretic, utilizand termeni proprii. De exemplu, in psihoterapie, terapia comportamentala a reinterpretat tehnicile analitice in termenii teoriei invatarii care lipsea in abordarea lui Freud.

De exemplu:
(1) transferul este interpretat ca un aspect specific al fenomenului de generalizare a invatarii; (2) represia este un comportament invatat deoarece este intarit prin reducerea anxietatii;
(3) interpretarea este utila chiar daca nu este adevarata, deoarece ofera pacientului o istorie coerenta de viata; (4) tehnica asociatiilor libere este folositoare pentru obtinerea de material inconstient deoarece pacientul interpreteaza acceptarea de catre psihoterapeut a verbalizarilor sale ca iertare si deci teama asociata cu aceste idei se reduce etc. (Udolf, 1987).

In aceasta etapa, paradigma stiintifica poate coexista cu alte abordari, expresii ale perioadei preparadigmatice sau ale dezvoltarii din etapa preparadigmatica. In psihoterapie, alaturi de paradigma comportamentala dominanta, exista abordari dinamice si umaniste, si psihoterapeuti care nu au acceptat asimilarea teoretica a acestora in cadrul paradigmei comportamentale.

In orice caz, fortate de succesul si de modelul terapiei cognitiv-comportamentale, aceste abordari au incercat sa se dezvolte intr-un mod propriu, desi progresul lor a fost relativ mic (Bergin & Gardiner, 1994 - vezi terapia dinamica de scurta durata). Asa cum am mentionat anterior, acest lucru nu este neobisnuit pentru stiinta, uneori putand fi chiar stimulativ pentru progresul stiintific.

(c). Etapa de criza. Paradigma stiintifica este acceptata de catre oamenii de stiinta chiar daca ea nu explica toate datele obtinute experimental. In orice caz, perioada de criza survine atunci cand vechea paradigma este confruntata cu numeroase predictii eronate si cand apar brese ale teoriilor sale explicative (Mc Connel, 1983).

Din punct de vedere al filosofiei stiintei, in psihoterapie putem vorbi despre criza in 1960, cand behaviorismul si terapia comportamentala nu au reusit sa explice modul in care cognitiile si procesarile informationale ne influenteaza comportamentul si emotiile.
« mai multe referate din Psihologie