Intertextualitate, parodia si discursurile istoriei

3x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.74

nivel: Liceu

Explorarile teoretice ale "dialogului vast" (Calinescu 1980.169) dintre si printre literaturile si istoriile care alcatuAZiesc postmodernismul au fost, in parte, posibile prin deAZmersul Juliei Kristeva (1969) de prelucrare a notiunilor bahtiniene de polifonie, dialogism si heteroglosie - articulari multiple ale textului. Pornind de la acestea, ea a dezvoltat o teorie formalista mai stricta a plur[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Intertextualitate, parodia si discursurile istoriei

Explorarile teoretice ale "dialogului vast" (Calinescu 1980.169) dintre si printre literaturile si istoriile care alcatuAZiesc postmodernismul au fost, in parte, posibile prin deAZmersul Juliei Kristeva (1969) de prelucrare a notiunilor bahtiniene de polifonie, dialogism si heteroglosie - articulari multiple ale textului. Pornind de la acestea, ea a dezvoltat o teorie formalista mai stricta a pluralitatii ireductibile a texAZtelor in cadrul si dincolo de orice text dat, deplasand obiecAZtivul criticii de la notiunea de subiect (autor) la ideea de productivitate textuala.

Kristeva si colegii ei de la Tel Quel au declansat un atac colectiv la sfarsitul anilor '60 si inAZceputul anilor "70 impotriva "subiectului intemeietor" (alias: notiunea umanista de autor) ca sursa originala si generatoare de semnificatii fixe si fetisizate in text. Si, deAZsigur, aceasta pune de asemenea sub semnul intrebarii inAZtreaga notiune de "text" ca entitate autonoma, cu semnifiAZcatie imanenta.

In Statele Unite, un impuls formalist similar provocase un atac similar, ceva mai devreme, prin reactia Noii Critici a lui Wimsatt si Beardsley inpotriva "erorii intentionalitatii" (Wimsatt 1954). Cu toate acestea, s-ar parea ca, in pofida faptului ca nu mai suntem in stare sa vorbim confortabil despre autori (si surse sau influente), inca mai avem nevoie de un limbaj critic in care sa discutam acele aluzii ironice, acele citari recontextualizate, acele parodii cu doua taisuri, atat ale genului cat si ale operelor vizate, care prolifereaza in textele moderniste si postmoderniste.

Aici, desigur, se dovedeste extrem de folositor conceptul de intertextuali-tate. Asa cum au definit-o ulterior Barthes (1977, 160) si Riffaterre (1984,142-3), intertextualitateainlocuieste relatia autor-text, supusa provocarilor, cu aceea dintre cititor si text, o relatie care situeaza locusul semnificatiei textuale in cadrul istoriei discursului insusi. O opera literara nu mai poate fi considerata originala; daca ar fi, s-ar putea sa nu aiba semnificatie pentru cititorul ei. Numai ca parte a unui discurs anterior isi deriva orice text sensul si semnificatia.

Deloc surprinzator, aceasta redefinire teoretica a valorii estetice a coincis cu o schimbare in modul de producere al artei. Compozitorul postmodern parodic George Rochberg, in notele referitoare la inregistrarea Cvartetului sau de Coarde Numarul Trei, articuleaza aceasta schimbare in terAZmenii urmatori:A trebuit sa abandonez notiunea de "originalitate", in care stilul personal al artistului si ego-ul sau sunt valorile supreme; urmarirea unei singure idei, a unei atitudini si opere uni-dimensionale, care par sa fi dominat estetica artei in secolul al XX-lea;

si ideea preconceputa ca divortul de trecut este necesar.
Si in artele vizuale, operele lui Arakawa, Rivers, Wesselman si altii au efectuat, prin intermediul intertextualitatii parodice (atat estetice cat si istorice), o bresa reala in continutul notiunilor umaniste de subiectivitate si creativiAZtate.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.