Inteligenta

2x puncte

categorie: Psihologie

nota: 8.51

nivel: Liceu

Reprezintă inteligență numai concluziile dobîndite prin rațiune proprie, descoperirile pe care intelectul le face “de unul singur”. (Motivul este unul simplu : în cazul cunoașterii este vorba despre judecata altor persoane – comunicată .) Spre exemplu, un copil poate să facă el însuși descoperiri despre lume și să dețină informații ce nu i-au fost comunicate (“lebăda e rudă[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Inteligenta

Reprezintă inteligență numai concluziile dobîndite prin rațiune proprie, descoperirile pe care intelectul le face “de unul singur”. (Motivul este unul simplu : în cazul cunoașterii este vorba despre judecata altor persoane – comunicată .) Spre exemplu, un copil poate să facă el însuși descoperiri despre lume și să dețină informații ce nu i-au fost comunicate (“lebăda e rudă cu gîsca” “t și ș formează è” etc.) În practică, inteligența reprezintă un procent infim al cunoașterii, cea mai mare parte a informațiilor deținute de o persoană fiind dobîndite pe calea comunicării.

b) memorie (experiență anterioară). Caracteristica inteligenței fiind aceea că învață din experiența anterioară, rezultă că inteligența este solicitată numai atunci cînd persoana se întîlnește pentru prima dată în decursul vieții cu o anumită problemă ; memoria va permite aplicarea în viitor a soluției învățate la toate problemele identice sau asemănătoare. Aceia care au soluționat o anumită problemă, nu mai au ulterior nici o dificultate în a rezolva probleme identice sau asemănătoare ; o problemă practică sau teoretică solicită inteligența numai atunci cînd este cu totul nouă și nu seamănă cu nici una din experiențele anterioare. (Cu alte cuvinte, în materie de inteligență nu există antrenament, pregătire – exersarea testelor i.q. nu mărește coeficientul de inteligență). În viața de zi cu zi, în majoritatea situațiilor în care ni se cere să rezolvăm probleme, aplicăm soluțiile deja știute (memoria) și nu inteligența (rezolvări “pe loc”, spontane).

c) Perioada îndelungată de gîndire face și ea ca o problemă să devină, treptat, familiară. Din acest motiv la testele de evaluare a inteligenței subiecților li se impune o limită de timp – atunci cînd li se acordă timp nelimitat găsesc fără greșeală soluția, dar în acest caz testul nu are relevanță. Perioada îndelungată de gîndire suplinește lipsa inteligenței ; o inteligență slabă va obține aceleași rezultate (sau chiar mai bune) decît o inteligență superioară atunci cînd i se acordă suficient timp. (La fel stau lucrurile și în ce privește descoperirile din domeniul științei : dacă ele survin într-un interval relativ scurt, atunci se datorează inteligenței ; dacă vin după cercetări îndelungate și multă “bătaie de cap”, atunci nu.)

Definiția inteligenței va conține, deci, sintagma “ușor și repede”.
În viața de zi cu zi omul își distribuie singur timpul alocat diferitelor activități : muncă, recreație, distracție etc. (cu alte cuvinte, stabilește singur dacă perioada de gîndire va fi una îndelungată sau nu). Experiența acumulată într-un anumit domeniu va depine, deci, nu atît de coeficientul de inteligență al persoanei, cît de această repartizare a timpului (experiența acumulată depinde în mare măsură de raportul hărnicie/trîndăvie și mai puțin de inteligență). Eroarea cea mai frecventă în studiul acestei materii este aceea de a confunda talentul sau aptitudinile cu inteligența. Se consideră în zilele noastre că persoanele care excelează în diferite domenii ar fi oameni cu o inteligență ieșită din comun.

Spre exemplu, îndemînarea motrică specifică sportivilor și categoriilor profesionale de dexteritate (scamatori, cartofori etc.) este clasificată drept “inteligență kinestezică”, talentul muzical e clasificat drept “inteligență muzicală”, talentul literar – “inteligență lingvistică”, aptitudinea în diverse domenii ale științei – “inteligență logico-matematică” și așa mai departe. În realitate, este vorba în aceste cazuri de “cantitate de experiență” și nu de inteligență, aceste abilități fiind strict legate de durata exercițiului, de experiența individului în domeniul respectiv.

Există persoane care deși dispun de o inteligență ieșită din comun, nu posedă nici un talent și nici o aptitudine pentru un motiv destul de simplu – lipsa interesului (găsesc că munca grea este plictisitoare și preferă în locul ei jocuri, distracții etc.) Inteligența superioară facilitează procesul de învățare, asigurînd o asimilare mai rapidă și durabilă a informațiilor, însă nu suplinește lipsa interesului. Diferența dintre un matematician genial și unul mediocru nu este una de inteligență, ci de interes și de preocupare, de timp afectat studiului (cu alte cuvinte, realizările profesionale relevă dacă un om e muncitor sau leneș și nu dacă e inteligent sau nu).

Diferența esențială între cele două este aceea că talentul reprezintă priceperea (cantitatea de experiență) într-un domeniu în care individul are o experiență îndelungată, pe cînd inteligența reprezintă “priceperea” într-un domeniu în care nu are experiență (intervalul de timp în care e capabil să facă descoperiri în domeniul respectiv). Inteligența este prin esență polivalentă și are caracter universal (este eficientă în orice aspect al vieții – treburi inginerești, științifice, sociale, politice, emoționale etc.) pe cînd talentul are caracter special (este eficient numai în domeniul său). Spre exemplu, X excelează la matematică pentru că petrece mult timp rezolvînd exerciții de matematică ; Y excelează la jocuri pe calculator pentru că petrece mult timp jucîndu-se pe calculator ; pentru a afla care din cei doi posedă un coeficient superior de inteligență vom apela la un domeniu în care atît X cît și Y nu au nici o experiență (despre care nu cunosc absolut nimic).

Ilustrarea cea mai potrivită ar fi aceasta : dacă un grup de persoane nefamiliare față de o anumită activitate (spre exemplu, pescuitul) încep deodată să o practice, fără a beneficia de sfaturi sau îndrumări de specialitate, vor ajunge să priceapă în intervale scurte sau lungi, în funcție de inteligența fiecăruia, ceea ce e de priceput în domeniul respectiv (în exempul nostru concret : locația cea mai avantajoasă, momeala potrivită pentru fiecare tip de pește etc.) Se regăsesc toate cele trei elemente constitutive ale inteligenței : a) indivizii își folosesc propriul intelect, fără a beneficia de sfaturi sau instrucțiuni ; b) nu au o experiență anterioară în domeniu ; c) perioada de timp în care ajung să înțeleagă dificultatea problemei va fi mai scurtă sau mai îndelungată în funcție de inteligența fiecăruia. Cînd unui matematician i se cere să rezolve probleme de matematică nu îi este testată inteligența, întrucît matematica nu este pentru el “un domeniu nou și nefamiliar”.
În limbaj comun termenul de “inteligență” este perfect sinonim cu acela de “istețime” sau “ingeniozitate”.

Inteligența privește numai capacitatea de relaționare (de a înțelege) a intelectului, nu și alte calități ale minții (capacitate de memorare, capacitate de calcul, bagaj de cunoștințe, îndemînare motrică etc.) Numim activitate de calcul acele procese în care intelectul parcurge relații deja cunoscute, iar procese de înțelegere, acelea în care stabilește relații noi. Procesul de înțelegere se referă, în principiu, la stabilirea a două tipuri de relații : de asemănare și de cauzalitate. Spunem despre un fenomen că îl “înțelegem” atunci cînd îi cunoaștem cauza sau cînd cunoaștem categoria de abordare în care se încadrează (știm cu ce se aseamănă).

Capacitatea intelectului de a sesiza analogii și similitudini între fapte, situații, lucruri îi permite să aplice o soluție nou învățată la problemele pe care ulterior le va identifica a fi asemănătoare ; datorită ei sîntem capabili să folosim în limbajul uman formule precum “etc.” “și așa mai departe” “și altele” și altele – înșirarea unor trăsături comune permite intelectului să înțeleagă (asemenea expresii sînt, deocamdată, imposibil de introdus în limbajele artificiale de programare). În manuale și în tratatele de specialitate enunțul abstract, teoretic este însoțit de exemple concrete pentru a oferi celor ce studiază o bază în stabilirea acestor relații (asemănări între enunțul abstract și exemplul concret).

În ce privește celălalt tip de legături pe care inteligența le stabilește (relațiile de cauzalitate), intelectul uman este capabil să prevadă consecințele sau repercusiunile unui anumit eveniment, sau să identifice cauza care l-a determinat. Fenomenele complexe, în care o multitudine de factori se suprapun, converg sau își anihilează reciproc efectele (de exemplu, fenomene sociale, politice, economice etc.) sînt mai dificil de înțeles, întrucît necesită și o capacitate de a sesiza esențialul, de a discerne în multitudinea de factori ponderea cu care fiecare contribuie la producerea rezultatului (de a discerne ce este important și ce este detaliu, cine cauzează și cine doar favorizează). Spre exemplu, este mai dificil
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Psihologie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.