Informatii publice
3x puncte
categorie: Drept
nota: 9.00
nivel: Facultate
În contextul general al dificultăților legate de raportul dintre datele cu caracter personal protejate și informațiile de interes public, soluția propusă de Agenția pentru Strategii Guvernamentale (ASG) este specificarea foarte clară a acelor categorii de informații care nu sunt publice (categorii de informații supuse dezbaterii), pentru ca, avându-se în vedere art. 14, alin. (1) din Legea nr. 544[...]
DOWNLOAD REFERAT
Preview referat: Informatii publice
Pe aceste coordonate, este de remarcat că, în privința datelor cu caracter personal care privesc persoanele publice, după cum a susținut și avocatul Institutului pentru Politici Publice (IPP), există o jurisprudență foarte vastă a Curții Europene care spune că persoanele publice trebuie să se expună publicului pentru că acceptă acest fapt din momentul în care devin persoane publice. Astfel, datele cu caracter personal care privesc persoanele publice sunt evident mult mai restrânse decât datele cu caracter personal care privesc restul cetățenilor.
La propunerile formulate de reprezentanții ASG, ANSPDCP a considerat că nu se poate da un ghid general de aplicare al celor două legi, astfel încât să existe un catalog al datelor cu caracter personal care pot fi făcute publice și un catalog al datelor cu caracter personal care să nu fie făcute publice, o asemenea reglementare fiind de natură să restricționeze accesul liber la informații.
Vorbindu-se, sub aspectul aplicării, de dificultățile în realizarea complementarității Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și a Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, reprezentanții ANSPDCP au afirmat că în România sunt prea puțin cunoscute prevederile Legii nr. 677/2001 și ca atare sunt greșit interpretate și aplicate de foarte mulți operatori de date personale, atât autorități publice, cât și persoane de drept privat, inclusiv instituții neguvernamentale.
Ca o concluzie, reprezentanții ANSPDCP sunt de părere că, în analizarea datelor personale care sunt conținute de un document public, instituția publică care trebuie să dea publicității acel document trebuie să urmărească dacă într-adevăr în această situație viața persoane vizate este în joc, dacă persoana vizată este serios afectată de divulgarea acestor date și, nu în ultimul rând, dacă legea privind protecția datelor personale permite dezvăluirea, informațiile de interes public trebuind furnizate indiferent de contextul în care se găsesc (documente care conțin si date personale și/sau date clasificate) prin respectarea aspectelor legale (protejarea datelor cu caracter personal și a informațiilor clasificate).
Ca o soluție mult mai practică pentru complementarizarea de facto a Legii nr. 544/2001, legea privind liberul acces la informațiile de interes public și a Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, în contextul discuțiilor purtate, a fost invocată necesitatea unei mai strânse legături între Agenția pentru Strategii Guvernamentale și Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, colaborare menită să asigure o practică unitară a instituțiilor statului cu privire la informațiile de interes public și la datele cu caracter personal.
« mai multe referate din Drept