Incipit si final - Ion

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Incipit si final - Ion

În continuare, voi ilustra rolul incipitului ºi al finalului în romanul realist-obiectiv „Ion” de liviu Rebreanu.
Proza lui Rebreanu reprezintã în literatura românã un incontestabil reper de modernitate deoarece scriitorul mutã accentul de pe datele ºi determinãrile exterioare ale viaþii omului, asupra zonelor mai profunde, aparþinând sulfetului ºi conºtiinþei. Romanele sale, diverse ca facturã, se reunesc sub dorinþa scriitorului de a purta deasupra ºuvoiului vieþii o oglindã care sã reflecte nu doar aparenþa lucrurilor, ci ºi ceva din miezul lor ascuns.
Publicat în 1920, dupã exerciþiul stilistic din nuvelele ce prevesteau realismul dur al scriitorului, romanul „Ion” reprezintã un moment semnificativ în evoluþia prozei româneºti.

Ca roman realist tradiþional, „Ion” ilustreazã tipul numit de Nicolae manolescu „roman doric”, având acþiune cronologicã, perspectivã narativã omniscientã, personaje tipice ºi viziune veridicã. Trãsãturile de roman realist se evidenþiazã în obiectivitatea viziuniiîn sensul prezentãrii impersonale a realitãþii, cu toate cã scriitorul nu înregistreazã cinematografic realitatea.
Discursul epic subliniazã, prin claritate ºi coerenþã, caracterul de roman realist. Materia epicã se distribuie pe douã mari pãrþi intitulate „Glasul pãmântului” ºi „Glasul iubirii”, sugerând cele douã forþe care determinã destinul protagonistului. Pãrþile îºi corespund simetric prin cele 13 capitole între care primul se numeºte „Începutul”, iar ultimul „Sfârºitul”.

Simetria incipitului ºi al finalului se realizeazã prin descrierea drumului care intrã ºi iese din satul Pripas, locul acþiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor de miºcare („se desprinde”, „aleargã”, „urcã”, „înainteazã”), drumul are semnificaþia simbolicã a destinului unor oameni ºi este învestit cu funcþie metatextualã. Asemenea ramei unui tablou, el separã viaþa realã a cititorului de viaþa ficþionalã a personajelor din roman: „Din ºeseaua ce vine de la Cârlibaba, întovãrãºind Someºul (...)se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece peste podul bãtrând de lemn, spintecã satul Jidoviþa ºi aleargã spre Bistriþa.(...) Lãsând Jidoviþa, drumul urcã întâi anevoie pânã ce-ºi face loc printre dealurile strâmtorate, pe urmã înainteazã vesel, neted, (...) ca sã dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântiturã de coline.”

Descrierea iniþialã a drumului, supusã convenþiei veridicitãþii prin detaliile toponimice, introduce cititorul în viaþa satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea caselor ilustreazã, prin aspect ºi aºezare, condiþia socialã a locuitorilor ºi anticipeazã rolul unor personaje în desfãºurarea narativã. Crucea strâmbã ºi ruginitã, de la marginea satului, cu Hristosul de tinichea, anticipeazã tragismul destinelor.
Acþiunea romanului începe într-o zi de duminicã, în care locuitorii satului Pripas se aflã la horã, în curtea vãduvei lui maxim Oprea. Conflictul e deschide când Ion se hotãrãºte sã o ia pe Ana la joc, deºi o iubea pe Florica. Acest prim fir conflictual conduce spre conflictul central reprezentat de dorinþa lui Ion de a obþine pãmântul Anei pentru a fi respectat de comunitate. Conflictul central, tradus în roman ca un conflict exterior este urmat de un conflict interior sugerat de cele douã forþe „Glasul pãmântului” ºi „Glasul iubirii”, ce acþioneazã succesiv asupra eroului, deºi el are nevoie sã ºi le asume simultan. Acest conflict central are un sens tragic deorece eroul se confruntã cu o forþã mai presus de sine, forþa pãmântului, pe care nu o poate stãpâni, ajungând sã fie strivit.

Ceea ce determinã începutul conflictului este întâlnirea de la horã a lui ion cu Vasile Baciu. În urma confruntãrii, Ion se simte umilit ºi îºi aprinde în suflet o dorinþã de rãzbunare, care-l va conduce spre un final tragic, previzibil, specific naraþiunii realiste. Ion se cãsãtoreºte cu Ana pentru avere, dar, în final, femeia se sinucide, iar Ion îºi întoarce privirile spre Florica, femeia pe care o iubea cu adevãrat, dar care era soþia lui George Bulbuc.
Finalul este închis, moartea lui Ion se produce subit. George, cel care îl ucide pe Ion, reprezintã „o mânã” sau „o unealtã” a destinului prevestitor.
Descrierea finalã închide simetric romanul ºi face mai accesibilã semnificaþia simbolicã a drumului din metafora ºoselei-viaþã: „Drumul trece prin Jidoviþa, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someº, ºi pe urmã se pierde în ºoseaua cea mare ºi fãrã început...”. « mai multe referate din Romana