Imprumuturile de stat - datoria publica

7x puncte

categorie: Economie

nota: 10.00

nivel: Facultate

Data fiind importanta si dezvoltarea sa actuala, teoria si practica imprumutului ocupa un loc important ca obiect de studiu al stiintei finantelor publice si, totodata, o parte insemnata din obiectul legislatiei financiare.Practica imprumutului public se bazeaza pe increderea in solvabilitatea statului si se realizeaza fie prin contractarea directa de catre stat de imprumuturi de la persoanele fiz[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Imprumuturile de stat - datoria publica

Data fiind importanta si dezvoltarea sa actuala, teoria si practica imprumutului ocupa un loc important ca obiect de studiu al stiintei finantelor publice si, totodata, o parte insemnata din obiectul legislatiei financiare.Practica imprumutului public se bazeaza pe increderea in solvabilitatea statului si se realizeaza fie prin contractarea directa de catre stat de imprumuturi de la persoanele fizice sau juridice detinatoare de mijloace banesti disponibile, fie prin intermediul unor institutii specializate (banci, case de economii, case de asigurari etc.)

care colecteaza disponibilitatile banesti de pe piata, incredintandu-le, apoi, statului pe o perioada determinata de timp. Oricare ar fi modalitatea de angajare, imprumutul public presupune acceptarea de catre creditori a unor conditii de acordare a creditului: garantie, termen de rambursare, rata a dobanzii, facilitati, etc.
Sumele imprumutate pot capata destinatii diferite: servesc drept capital productiv, sunt investite in bunuri de folosinta indelungata sau sunt cheltuite in scopuri de consum.

n raport de aceasta destinatie, difera si natura venitului (dobanzii) pe care creditorul o primeste si care este, insasi, ratiunea acordarii imprumutului. Cand sumele imprumutate primesc o destinatie productiva, dobanda se va suporta, in ultima instanta, din valoarea nou creata, prin activitatea productiva; cand din sumele imprumutate se finanteaza cheltuieli neproductive (cheltuieli militare, pentru asigurarea ordinii publice, etc.) plata dobanzii si restituirea imprumutului se face din veniturile bugetare (impozite si taxe) ceea ce va determina cresterea fiscalitatii in perioadele viitoare.

Imprumuturile utilizate in scopuri neproductive reprezinta, practic, impozite amanate, ele nu reduc sarcina fiscala ci numai o amana, constituind un procedeu de redistribuire "in timp" a sarcinii fiscale; prin intermediul dobanzii are loc o redistribuire de produs intern brut intre contribuabili, pe de o parte, si subscriitorii la imprumut, pe de alta parte.

Sub raport juridic, imprumutul de stat apare ca o intelegere intervenita intre o persoana fizica sau juridica, pe de o parte, si stat, pe de alta parte, prin care prima consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de imprumut, pe o perioada determinata, iar acesta din urma se angajeaza sa o restituie la termenul stabilit si sa achite "pretul" cuvenit sub forma de dobanda.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Economie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.