Imperiului Persan - Cultura si civilizatia

3x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.80

nivel: Liceu

Societatea persană. Regalitatea

Organizarea societății persane a ajuns – în perioada sassanidă – la o ierarhie foarte precisă și rigidă.
Întreaga viață și civilizație persană era structurată în funcție de poziția proeminentă a aristocrației. Societatea era împărțită în patru clase, închise; trecerea dintr-o clasă în alta de era – cu extrem de rare excepții[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Imperiului Persan - Cultura si civilizatia

Societatea persană. Regalitatea

Organizarea societății persane a ajuns – în perioada sassanidă – la o ierarhie foarte precisă și rigidă.
Întreaga viață și civilizație persană era structurată în funcție de poziția proeminentă a aristocrației. Societatea era împărțită în patru clase, închise; trecerea dintr-o clasă în alta de era – cu extrem de rare excepții – imposibilă. Aceste clase erau: a preoților, a militarilor, a funcționarilor și a poporului. În interiorul acestor clase existau diverse subdiviziuni. De pildă, în clasa funcționarilor erau incluși și scribii, și astrologii, și poeții de curte; în rândul poporului intrau nu numai țăranii, ci și negustorii și meșteșugarii. În acest sistem nu erau considerați și sclavii de război (sclavia rezultată din vânzarea copiilor sau a debitorului nu exista în Persia), care n-au avut nici un rol important în viața economică.

Clasa preoților se bucura nu numai de prestigiul pe care i-l conferea funcția sa spirituală, ci și de o mare influență în viața socială și economică; o influență cu atât mai mare cu cât ea dispunea de considerabile proprietăți imobiliare și de venituri provenite din donații, precum și dintr-un fel de "amenzi religioase" pe care la aplicau, arbitrar, celor "care păcătuiseră". Preoții erau organizați într-o ierarhie precisă și complexă, conducându-se după legile lor proprii, și deci formând un fel de stat în stat. Prin poziția sa socială și puterea sa economică, prin atitudinea, atribuțiile și întreaga sa activitate, clerul – care în epoca ahemenidă a devenit cler al religiei de stat – servea puterea politică centralizată.

Clasa conducătorilor militari și clasa înalților funcționari ai statului proveneau din rândurile aristocrației. În sânul acesteia, locul de frunte îl ocupau "cele șapte familii". Nobilii mari proprietari de pământuri se bucurau de o serie de privilegii ereditare. (Într-un timp ajunseseră chiar să fie ei cei care îl alegeau pe rege). Existența lor era împărțită între războaie, vânătoare, banchete și plăcerile haremului. Cu timpul – în epoca sassanidă – obiceiurile s-au mai rafinat; nobilii s-au pasionat pentru jocul de șah și pentru diferite jocuri cu mingea; totodată însă cultivau și poezia, muzica și chiar științele. Marii nobili, latifundiari, trăiau în capitală, în anturajul de curte. Nobilimea mijlocie trăia pe proprietățile ei. În ce privește mica nobilime, aceasta nu se deosebea prea mult de "căpeteniile satelor". Toți nobilii însă, din toate categoriile, se considerau vasali ai regelui.

Țăranii – "oamenii liberi" – erau liberi numai în teorie; practic, ei erau iobagi, supuși numeroaselor corvezi și plății dijmelor. De asemenea servituți erau scutiți numai cei o jumătate de milion de locuitori din provincia Fars, considerați perșii "puri". Țăranii erau legați de pământurile pe care trăiau, putând fi vânduți unor noi proprietari odată cu moșiile pe care trăiau și lucrau. Printre celelalte sevituți, țăranii aveau și obligația de a presta serviciul militar în timp de război, ca pedestrași; ei trebuiau să-și procure singuri echipamentul și armamentul, fără să primească nici o soldă și nici o altă recompensă. Populația modestă a orașelor (de exemplu, meșteșugarii și negustorii) era mai avantajată: plătea doar taxele personale, asemenea țăranului, în schimb era scutită de a presta serviciul militar.

Într-o vreme – în epoca sassanidă – statul persan căutase să se intereseze de situația muncitorilor, reglementând condițiile de muncă și cuantumul salariilor. Salariile erau precis fixate, - și diferențiate în funcție de vârstă, de sex și de calificare. Se pare că ar fi existat chiar și centre de angajare a muncitorilor (cel puțin pentru lucrările publice).

În vârful piramidei sociale trona regele, monarhul absolut. În contextul istoriei antichității, ideea monarhiei de mandat și de drept divin nu este o idee nouă. Nu e nouă nici ideea că îndatorirea regelui este să iubească adevărul și dreptatea, să vegheze asupra aplicării legilor și să-l protejeze pe cel slab și asuprit. Aceste prescripții – asupra cărora Codul lui Hammurabi insista în mod deosebit – se găseau formulate și în doctrina regalității Egiptului antic.

Dar nicăieri acestea nu sunt exprimate cu atâta claritate și într-un mod atât de stăruitor ca în declarațiile regilor persani: "Eu am iubit dreptatea și am urât minciuna; am vrut să nu se facă nici o nedreptate văduvei și orfanului; l-am pedepsit cu asprime pe cel mincinos; dar pe cel care a muncit cinstit, l-am răsplătit" – afirmă cu mândrie într-o inscripție Darius. De asemenea, monarhul persan ținea să fie considerat și trebuia să apară în ochii supușilor săi ca un model de luptător. "M-am dovedit a fi cel mai bun călăreț și cel mai bun arcaș; am fost cel mai iscusit dintre toți vânătorii; orice lucru eram în stare să-l fac cel mai bine" – spunea același Darius.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.