Imaginea de sine la copilul cu debilitate mintala din clasele mici

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Imaginea de sine la copilul cu debilitate mintala din clasele mici

Pornind chiar de la celebrul îndemn „Cunoaºte-te pe tine însuþi !“, putem afirma cã autocunoaºterea ºi imaginea de sine se situeazã în centrul problematicii umane, cu numeroase implicaþii asupra educaþiei ºi autoeducaþiei, a dezvoltãrii ºi integrãrii socio-profesionale ºi morale a personalitãþii.

în lucrarea de faþã ne propunem sã studiem ºi sã analizãm caracteristicile imaginii de sine la o categorie specialã de copii, defavorizaþi din anumite puncte de vedere de oameni ºi de soartã; este vorba despre copiii cu debilitate mintalã (în cazul studiului de faþã ne vom referi la copiii cu debilitate mintalã din clasele mici).

„Cum se formeazã imaginea de sine în cazul debilitãþii mintale ?“ este
întrebarea la care încercãm sã rãspundem, ºtiind ºi sperând cã acest rãspuns al nostru ne va ajuta sã-i înþelegem mai bine pe aceºti copii, dar ºi cã ne va ajuta pentru o mai bunã organizare a procesului educaþional.

I. CE ESTE IMAGINEA DE SINE
I.1. Locul imaginii de sine în cadrul personalitãþii umane

„Conºtiinþa este o modalitate procesualã superioarã a sistemului psihic uman, elaboratã prin activitate socialã ºi enculturaþie, mijlocitã prin limbã, bazatã pe un model comunicaþional intern ºi intern-extern, constând din reflectare codificatã prin cunoºtinþe, autoorganizare cu efecte emergente ºi autoreglaj la nivelul
coordonãrii necesitãþilor subiective cu necesitatea obiectivã, esenþialã.“ (27, p. 138).

Conºtiinþa trebuie consideratã în primul rând în unitate cu activitatea socialã de transformare a lumii, de adaptare de tip uman. Ea îºi pãstreazã la nivel social ºi individual, legãtura sa vitalã cu activitatea ºi dobândeºte, în plan subiectiv, forma de desfãºurare a activitãþii, pentru cã, dupã cum aratã A. N. Leontiev (27, p. 138),
odatã cu transformarea structurii activitãþii omului se schimbã ºi structura conºtiinþei. El precizeazã: „în faþa omului se aflã reþeaua fenomenelor naturii. Omul instinctelor, sãlbaticul nu se desprinde pe sine din naturã. Omul conºtient se desprinde pe sine, categoriile sunt treptele acestei desprinderi, adicã ale cunoaºterii lumii, puncte nodale în reþeaua care-l ajutã s-o cunoascã ºi s-o cucereascã“ (27, p. 139).

Pierre Janet (27, p. 139) considera cã „a fi conºtient înseamnã a te înscrie povestea propriei tale experienþe“, iar Henri Ey (12) arãta cã „asumându-ºi funcþia de a vorbi, subiectul se ridicã în faþa lumii sale, cãci identificând aceastã lume el se
înfruntã cu sine însuºi, îºi apare sieºi.“ (12, p. 299).

Conºtiinþa este un proces de reflectare cognitivã de cãtre om a lumii ºi a lui însuºi. Vorbim astfel despre conºtiinþa despre lume ºi conºtiinþa despre sine. în timp de conºtiinþa despre lume este coercitivã, prezentând mãsura realã a lucrurilor, necesitatea obiectivã inexorabilã, conºtiinþa despre sine este condiþia esenþialã a activismului autoreglator, a selectivitãþii ºi a intervenþiei creative în mediu. « mai multe referate din Psihologie