Horia Garbea - Baudelaire - Rimbaud - proza si aminitirea

1x punct

categorie: Romana

nota: 9.74

nivel: Facultate

Un exemplu care-mi vine in minte prin forta cu care se impune este celebrul Dune a lui Frank Herbert. Autorul descrie o planeta cu climat ostil, teatrul unei lupte politice si militare etc. O face insa atat de verosimila in toata amanuntele sale, incat realitatea ei devine neindoielnica. Mai mult, dupa roman s-a putut face un joc de calculator in care amatorul va izbuti in mod coerent sa refaca pa[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Horia Garbea - Baudelaire - Rimbaud - proza si aminitirea

Un exemplu care-mi vine in minte prin forta cu care se impune este celebrul Dune a lui Frank Herbert. Autorul descrie o planeta cu climat ostil, teatrul unei lupte politice si militare etc. O face insa atat de verosimila in toata amanuntele sale, incat realitatea ei devine neindoielnica. Mai mult, dupa roman s-a putut face un joc de calculator in care amatorul va izbuti in mod coerent sa refaca pas cu pas constructia acelei lumi.Ceea ce prezinta interes in proza, ca si intr-un joc PC, este in primul rand existenta personajelor care evolueaza si interactioneaza in chip convingator si consecutiv premiselor. Ele se circumscriu unei epoci, unui timp, unor date psihologice care tin de o "realitate".

Este absolut normal ca, in Maestrul si Margareta, personajele altui taram sa se dedea zborului, dupa cum, la alt nivel, personajele lumii noastre sa fie terorizate de probleme curente ale vietii omenesti pe care nu le pot depasi.Din pacate insa multe proze ale momentului din literatura noastra sunt lipsite tocmai de o asemenea coerenta, care da lumii fictive a romanului (nuvelei) aparenta unei realitati indiscutabile. Personajele nu doar ca se comporta bizar peste limitele in care orice fiinta este capabila de surprize, dar au trasee absolut neverosimile. "Lumile" construite artificial sunt gaunoase, imposibile sau, mai rau, improbabile.

In ceea ce ma priveste, dupa o experienta vasta si mai curand nefasta de cititor de proza contemporana romaneasca, observ cu durere o alienare a autorului. Personajele vorbesc, se comporta, cumva, ca in filmele proaste romanesti, croite dupa necesitati ideologice sub comunism: ele functioneaza unilateral, ca niste mecanisme specializate pe functii inguste. Sunt lipsite de complexitatea unor oameni vii si nici macar in treacat nu aflam ce fac, cu ce se ocupa, ce aspiratii sau aberatii au. Unii sunt preocupati excesiv sau exclusiv de sex.

Altii doar rationeaza politic, fara a fi clar daca si traiesc din asta sau daca mananca si dorm. Altii exceleaza in preocupari dintre cele mai bizare si care, in principiu, exercitate intr-o societate de orice tip, ar duce la marginalizarea sau chiar la detentia lor in locuri specializate. In fine, alte personaje/ actiuni sunt de un neo-samantorism atat de apasat incat nu e cu putinta sa li se atribuie, nici macar in vise, vreun raport cu realitatea.

Acesta e motivul pentru care privesc romanul romanesc si, mai general, intreaga proza de azi de la noi cu suspiciunea ca ea serveste in primul rand unei teze a autorului si nu il are in vedere pe cititor, cel care isi doreste sa gaseasca, in spatele textului, o realitate plauzibila. Intr-un chip foarte curios, prozatorii actioneaza de fapt ca niste demiurgi orgoliosi care creeaza lumi ce nu pot functiona si, facand asta, se indreapta, de fapt, impotriva propriului interes: acela de a fi cititi de multa lume si de a comunica, astfel, unei mase de "adepti" adevarul lor.

Sa fie de vina ... Baudelaire? Faptul ca modele literare de la noi au fost mai degraba luate din literatura franceza? Si ca au fost mai ales poeti? Baudelaire, Rimbaud, Mallarme sau Valery au vreo vina pentru o anumita ne-adaptare a romancierului roman la realitate? E cert, oricum, ca, exceptandu-l pe Proust, romancierii francezi nu au avut o mare influenta asupra scrisului la noi. Si, paradoxal, admiratorii lui Proust s-au departat de model tocmai in directia unui realism care, adesea, nu le-a iesit. De fapt, proustianismul lui Camil Petrescu e mai mult declarativ.

In poezie insa, desi de la epoca lui Baudelaire sau Rimbaud a trecut vreme multa, influentele se vad si azi. Nici poezia interbelica, nici cea a anilor 1960-1970, care s-a intors la schema de valori interbelica, nu au gasit, cu exceptiile de rigoare, modelul major in lirica lui Eminescu. Experienta romantica era incheiata si greu de valorificat. In schimb, numitii poeti francezi au devenit, declarat sau nu, ca si Mallarme, Valery, Apollinaire, foarte gustati si "au cazut repede" la sufletul poetului roman, ba si al prozatorului.

DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.