Holocaust

2x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.14

nivel: Liceu

Unii cercetători privesc anti-semitismul ca pe o prejudecată religioasă. Alții îl vad ca pe o varietate anti-evreiască a unui sentiment de ură generală îndreptată împotriva minorităților etnice. În concepția anti-semită, evreii reprezintă forțe misterioase, mitice și diabolice, sunt atotputernici și joacă un rol sinistru în istoria omenirii. În Evul Mediu, creștinii anti-semiți predicau interzicer[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Holocaust

Unii cercetători privesc anti-semitismul ca pe o prejudecată religioasă. Alții îl vad ca pe o varietate anti-evreiască a unui sentiment de ură generală îndreptată împotriva minorităților etnice. În concepția anti-semită, evreii reprezintă forțe misterioase, mitice și diabolice, sunt atotputernici și joacă un rol sinistru în istoria omenirii. În Evul Mediu, creștinii anti-semiți predicau interzicerea contactului cu evreii și mulți credeau că evreii sunt aliații Diavolului.

Mulți credeau ca de fapt evreii nici nu sunt oameni și că folosesc magia pentru a crea aparența că sunt ca ceilalți. Toate aceste credințe s-au amestecat cu superstițiile privind puterea magică a sângelui uman, vrăjitoria și perversiunea, ajungându-se la "eticheta de sânge", falsa acuzație că evreii folosesc sângele copiilor creștini în ritualurile lor.
Asemenea idei stereotipe despre evrei au interacționat în mintea multor europeni cu teamă de orice era străin cunoașterii lor, dar și cu tensiunile economice și sociale. Ca rezultat, violența anti-semită s-a manifestat în repetate rânduri.
Biserica creștina și diverse guverne au adoptat legi care interziceau evreilor să desfășoare anumite activități, să aibă anumite ocupații, îi obligau să locuiască numai în anumite zone, îi împiedicau să urmeze studii universitare sau chiar îi îndepărtau de pe teritoriul anumitor state. Secole la rând, Biserica Romano-Catolică a încurajat credințele și atitudinile anti-semite. Deși învățăturile Bisericii nu au susținut și nici nu au justificat uciderea evreilor, propagarea urii, insultelor, degradării și deseori demonizarea evreilor a făcut ca mulți catolici să accepte măsurile anti-semite introduse de naziști și colaboratorii acestora în secolul XX.

Aceeași situație este valabila și pentru bisericile protestante. Pamfletul intitulat Despre evrei și minciunile lor, scris în 1542 de reformatorul religios german Martin Luther, conținea un limbaj extrem de violent. Acesta îi instiga pe creștini să incendieze sinagogile, să distrugă casele evreilor și să-i pună pe evrei în grajduri și îi sfătuia pe oamenii de stat să îi alunge pe evrei din țările lor. Scrierile lui Luther au avut o influență semnificativă asupra teologilor germani protestanți și a contribuit la crearea unui climat de opinie care cerea sau aproba persecutarea evreilor.
În secolul al XIX-lea, evreii din majoritatea țărilor europene au fost emancipați - adică li s-au garantat drepturi egale cu cele ale cetățenilor creștini și celorlalți cetățeni ai statelor respective.
Revoluția industrială era în desfășurare și evreii au început să joace un rol important ca întreprinzători în noile industrii și afaceri. Mobilitatea socială și economică precum și avansul cultural al evreilor europeni în această perioadă au făcut din ei unul din cele mai vizibile simboluri ale modernizării.
Indivizii care s-au opus modernizării din secolul XIX - de la aristocrați la țărani - îi percepeau pe evrei ca pe o forța distructivă. Atitudinea tradițională, care a persistat și după emanciparea evreilor, și noua imagine a evreilor s-au combinat cu frustrările contemporane și mania rezultatelor din schimbările sociale aduse de capitalism.
În a doua jumătate a secolului XIX, anti-semitismul modern a penetrat cercurile politice catolice și partidele.
Ziarul iezuit Civilta Cattolica, publicat la Roma, răspândea permanent prejudecăți anti-semite a căror influență se resimțea cu mult dincolo de granițele Italiei. În Austria, Partidul Social Creștin, care se bucura de sprijinul Bisericii Catolice, cuprindea puternice elemente anti-semite și a reînviat eticheta de sânge. În Franța, presa catolică răspândea și ea idei anti-semite, mai ales în timpul afacerii Dreyfus (o controversata propagandă de presă ce implica un ofițer evreu din armata franceză care fusese condamnat pe nedrept pentru trădare, în 1894).
Pe la jumătatea secolului al XIX-lea în Europa a apărut o nouă teorie: cea a rasei. Potrivit acestei teorii, umanitatea era împărțită în rase "superioare" și rase "inferioare". După părerea adepților acestei teorii, evreii erau o rasă sub-umană și o amenințare mortală la adresa "purității" raselor "superioare".
Apariția partidelor și organizațiilor anti-semite, indiferent că se bazau pe principii economice, religioase sau de rasă, sau pe o combinație a tuturor acestora, constituie caracteristică cea mai importantă a anti-semitismului politic modern. Asemenea partide s-au manifestat mai ales în Germania în anii 1880. În Imperiul Rus anti-semitismul a devenit politica oficială a guvernului care, în 1881 și 1882, a încurajat violente atacuri armate împotriva evreilor, cunoscute ca pogromuri. La începutul secolului XX existau mulți anti-semiți convinși pe tot teritoriul Europei, dar mai ales în Franța, Germania, Austro-Ungaria, Rusia și România. Deși partidele anti-semite nu au primit prea mare susținere din partea electoratului, anti-semitismul nu era doar foarte răspândit, ci și acceptat din punct de vedere social.
Apariția națiunilor-state în estul Europei după prăbușirea imperiilor Rus, Imperiul German și Austro-Ungar la sfârșitul primului război mondial (1914 - 1918) a adus un val de anti-semitism fără precedent. Atât indivizi, cât și guverne au săvârșit acte ostile evreilor. Mulți dintre liderii Revoluției Bolșevice din 1917 din Rusia comunistă erau evrei, ceea ce a alimentat ideile anti-semite ale conservatorilor anti-comuniști din multe țări. În perioada cuprinsă între sfârșitul primului război mondial și începutul celui de-al doilea război mondial în unele țări măsurile anti-semite au devenit politica oficială de stat. În țări ca Polonia, România și statele baltice Lituania, Letonia și Estonia, ideile tradiționale anti-semite s-au împletit cu noua imagine a evreilor ca promotori ai comunismului.
Atitudinea față de evrei în Germania după Primul Război Mondial
Mulți germani i-au învinovățit pe evrei pentru înfrângerea Germaniei în primul război mondial, unii susținând chiar că aceștia au trădat națiunea germană în timpul acestui război. Mai mult, la sfârșitul războiului un grup cu orientare comunistă a încercat să organizeze o revoluție de tip bolșevic în statul german Bavaria. Majoritatea liderilor acestei tentative eșuate erau evrei. Ca urmare, unii germani îi asociau pe evrei cu bolșevicii și priveau ambele grupări ca pe inamici periculoși ai Germaniei.
După război, în Germania s-a instaurat Republica de la Weimar. Politicienii și intelectualii evrei au jucat un rol important în viața Germaniei în timpul acestei republici și mulți ne-evrei au fost nemulțumiți de influența lor.

Având ca baza convingerile sale anti-semite, Adolf Hitler a atacat rolul impresionant jucat de evrei în societatea germană în timpul Republicii de la Weimar, mai ales în cercurile intelectuale și în politica de stânga, referindu-se la ei ca ciumă și cancer.
În cartea sa Mein Kampf, publicată în 1926, Hitler a pus situația grea a Germaniei la sfârșitul primului război mondial pe seama unei conspirații internaționale a evreilor, folosind termeni ca extirpare și exterminare în relație cu aceștia. El susținea că evreii au dobândit puterea economică și abilitatea de a controla și manipula mass-media în avantajul propriu și a scris despre necesitatea eradicării puternicei lor poziții economice chiar prin eradicare lor fizică, dacă este cazul.
Unicitatea anti-semitismului nazist
Legarea acuzațiilor anti-semite de problema rasială a determinat gravitatea extremă și efectele genocide ale nazismului.
Naziștii credeau că evreii sunt răspunzători de ceea ce era privit că degenerarea societății moderne. Hitler vedea ideologiile moderne ce susțineau ideea de egalitate și emancipare ca pe o revoltă a claselor și indivizilor inferiori conduși de evrei.
Naziștii considerau bolșevismul că pe cea mai radicală formă recentă a vechii conspirații evreiești ce urmărea dezmembrarea și dezintegrarea națiunii, iar pentru Hitler nazismul era o doctrină a salvării umanității de pericolul evreiesc-bolșevic. Era convins că rasa germană trebuia să dobândească și să păstreze supremația totală prin războiul total împotriva evreilor, un război în care unica alternativă, pentru ambele tabere, era victoria sau dispariția totală.
Accesiunea naziștilor la putere
Până în 1929, Partidul Naționalist Socialist Muncitoresc din Germania, așa cum se numea oficial Partidul Nazist, era un partid politic mic. Apoi, în alegerile parlamentare din 1930 partidul a obținut mai mult de 18 procente din numărul total de voturi, comparativ cu 2.5 procente în 1928. Majoritatea voturilor în favoarea naziștilor veneau din partea clasei de mijloc și a celor cu situație economică bună și nu a muncitorilor sau șomerilor.
Factorii principali în succesul electoral al naziștilor au fost: furia latentă provocată de colapsul militar al Germaniei spre sfârșitul primului război mondial; resentimentul față de Tratatul de la Versailles care a pus capăt războiului și a impus condiții foarte aspre Germaniei; depresiunea economică mondială din anii 1930; teama de răspândirea comunismului; personalitatea carismatică a lui Hitler.
Până în 1930, Germania nu a fost capabilă să ajungă la un consens politic. Faptul că nici un partid nu a putut constitui un guvern majoritar a creat un vacuum de putere și o instabilitate politica în Reichstag, parlamentul german.
Majoritatea germanilor doreau să înlocuiască republica, și multitudinea ei de partide aflate în competiție, cu un sistem autoritar ce promitea stabilitate și locuri de muncă. Ca urmare, naziștii au câștigat popularitate în alegerile din 1930.

În alegerile parlamentare din septembrie 1932, au obținut un rezultat încă și mai bun, cu aproximativ 38 procente din voturi. Nu au obținut majoritatea în Reichstag, dar sprijinul primit de Hitler din partea Partidului Conservator a oferit baza necesară pentru o coaliție de guvernământ. Astfel, la 30 ianuarie 1933, președintele Paul von Hindenburg l-a numit pe Hitler în funcția de cancelar (prim-ministru).
De îndată ce au preluat puterea, naziștii au făcut din rasism și anti-semitism componentele centrale ale regimului lor. În primele luni la putere, Partidul Nazist a instigat la revolte anti-semite și campanii ale terorii ce au culminat la 1 aprilie 1933 cu un boicot la nivel național împotriva comercianților și liber-profesioniștilor evrei - doctori, avocați, ș.a. În plus, noul guvern a emis regulamente și ordonanțe prin care îi lipsea pe evrei de drepturile civile și mijloacele economice de subzistență.
Pe 7 aprilie 1933, Parlamentul a adoptat o lege prin care guvernul era abilitat să îi înlăture pe evrei din serviciile administrative germane. Mai târziu, au fost adoptate acte adiționale prin care se limita numărul studenților evrei.
Cu toate acestea, Hitler și alți lideri naziști considerau aceste reglementări insuficiente și au decis să implementeze un cadru legal complet pentru politicile lor anti-semite.

Unul din primele decrete defineau termenul evreu. Crucială în această determinare era religia bunicilor. Oricine avea trei sau patru părinți evrei era considerat automat ca fiind evreu, indiferent dacă persoana respectivă făcea sau nu parte din comunitatea evreiască.
Cei care aveau doar doi bunici evrei, cunoscuți ca jumătate-evrei, erau considerați evrei numai dacă aparțineau religiei iudaice sau erau căsătoriți cu un evreu.
Toți ceilalți jumătate-evrei precum și persoanele care aveau numai un bunic evreu erau clasificați ca Mischlinge (metiși). Evreii și Mischlinge erau "non-ariani" în contrast cu germanii "puri" care erau "ariani". În doctrina nazistă sublinierea descendenței era privită ca o afirmare a rasei, dar scopul principal al acestor clasificări era delimitarea clară a celor împotriva cărora acționau legile și directivele discriminatorii.

Pe 15 septembrie 1935, Reichstagul s-a întrunit la Nuremberg și a adoptat două legi, cunoscute ca "Legile de la Nuremberg". Prima, Legea Cetățeniei Statului, declară că numai persoanele "cu sânge german" pot fi cetățeni ai Reich-ului (statului) german, lipsindu-i astfel de cetățenie pe evreii germani. Cea de-a doua, Legea pentru Protejarea Sângelui și Onoarei Germane, formaliza barierele între evrei și germani interzicând căsătoria și relațiile sexuale între evrei și "ariani". Astfel, naziștii i-au lipsit pe evreii germani de drepturile lor civile și i-au exclus efectiv din viața socială și culturală. Politica lor s-a îndreptat apoi spre exproprierea proprietăților evreiești cu intenția de a-i forța pe evrei să emigreze din Germania.
În 1938, evreilor li s-a interzis să profeseze ca medici și avocați și au fost obligați să-si înregistreze proprietățile, ca o măsură preliminară a confiscării și "arianizării" lor sau vânzării forțate către germani. În fapt, guvernul îi forța pe evrei să accepte de la cumpărătorii "ariani" prețuri care reprezentau doar o fracțiune din valoarea reală a proprietăților.

Când naziștii au preluat puterea în Germania, episcopii catolici germani au crezut că Hitler va proteja civilizația creștină a Europei de pericolul bolșevic și, de aceea, au acceptat regimul nazist și au sprijinit politica externă naționalistă a acestuia.
În ciuda opoziției față de doctrina rasistă a lui Hitler, liderii Bisericii Catolice și ai altor biserici creștine nu au adoptat o poziție oficială împotriva politicii anti-semite. Marile biserici creștine ofereau sprijin duhovnicesc evreilor convertiți la creștinism care erau persecutați de naziști, dar nu au reacționat când naziștii au introdus legislația rasistă, când au instigat atacuri fizice împotriva evreilor și nici când au început deportarea și exterminarea evreilor.

Atitudinea celor mai înalți prelați ai Bisericii Romano-Catolice sub Papa Pius al XII-lea a fost asemănătoare celei a episcopilor catolici germani. Papa nu a criticat niciodată persecutarea evreilor, nici nu a amenințat cu excomunicarea lui Hitler (care era catolic) sau a altor catolici implicați în Holocaust. Mai mult, deși Papa și consilierii săi erau foarte bine informați cu privire la exterminarea evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial, au refuzat să condamne această crimă pe motivul că Cetatea Vaticanului, micul stat independent aflat sub autoritatea Papei, trebuia să păstreze o neutralitate strictă în relațiile internaționale.


După anexarea Austriei de către Germania, în martie 1938, aceleași măsuri anti-semite au fost implementate și aici. Peste un an, aceste măsuri erau aplicate în Boemia și Moravia, teritorii pe care Germania le-a ocupat după dezmembrarea Cehoslovaciei.
Până în 1938, două treimi din evreii germani părăsiseră țara și 60% din cei care au rămas își pierduseră proprietățile. Activitățile anti-semite ale naziștilor au culminat cu pogromul din Noaptea de cristal (în germană: Kristallnacht, care s-a desfășurat pe întreg teritoriul Germaniei și Austriei în noaptea de 9 noiembrie 1938. În acea noapte, bande de naziști au ucis 90 de evrei, au bătut alte câteva sute, au demolat 76 de sinagogi și au incendiat alte 191 și au distrus și vandalizat mii de magazine și birouri de afaceri deținute de evrei. Autoritățile au arestat 30.000 de evrei pe care i-au trimis în lagăre de concentrare unde au fost supuși unui tratament inuman.
Pogromul Nopții de Cristal a marcat un punct de răscruce pentru acțiunile naziste împotriva evreilor, pentru că a fost prima situație din istoria modernă in care violenta a fost îndreptată pe scara largă și in mod deliberat împotriva evreilor într-o țară vest europeană. La o întrunire organizată la două zile după pogrom, liderii naziști au decis ca evreii din Germania trebuie să suporte costurile distrugerilor indiferent de acoperirea pe care o aveau prin asigurări.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.