Histria

5x puncte

categorie: Istorie

nota: 8.67

nivel: Liceu

     Pe malul lacului Sinoe, "la o departare de 500 de stadii de gura sacra a Istrului", dupa notatia lui Strabon, se afla cetatea Histria - prima colonie greaca de pe tarmul de vest al Pontului Euxin si cel mai vechi oras de pe teritoriul tarii noastre.

     Întemeiata pe la mijlocul secolului al VII-lea î.Chr., în timpul Olimpiadei XXXI (657 î.Chr.) sau în ultimele decenii ale ac[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Histria

     Pe malul lacului Sinoe, "la o departare de 500 de stadii de gura sacra a Istrului", dupa notatia lui Strabon, se afla cetatea Histria - prima colonie greaca de pe tarmul de vest al Pontului Euxin si cel mai vechi oras de pe teritoriul tarii noastre.

     Întemeiata pe la mijlocul secolului al VII-lea î.Chr., în timpul Olimpiadei XXXI (657 î.Chr.) sau în ultimele decenii ale aceluiasi secol, Histria a avut o dezvoltare neîntrerupta atât în perioada greaca, cât si în cea romana, reprezentând pentru multa vreme cel mai însemnat centru economic si cultural de la gurile Dunarii. Fixarea colonistilor pe tarmul actualei lagune Sinoe, altadata golf deschis, la o distanta relativ mica de gura cea mai de sud a Dunarii - actualul brat Sf. Gheorghe, în antichitate Peuce - si la o distanta înca si mai mica de Dunavatul altadata navigabil, se justifica, pe de o parte, prin conditiile prielnice pentru pescuit, iar pe de alta, prin usurinta cu care, pornind de aici, pe drumuri de apa, se putea patrunde în interiorul pamântului getic.



     Colonizarea a însemnat, în fapt, declansarea unui important fenomen istoric, în virtutea caruia comunitati omenesti aflate pe trepte diferite de dezvoltare sociala, au intrat în legaturi multiple, influentându-se reciproc.

     Integrând istoria Histriei la istoria pamântului dintre Dunare si Mare, se remarca aceleasi elemente de cultura materiala cuprinzând toate vârstele de dezvoltare ale omenirii, de la paleolitic si neolitic pâna la feudalismul timpuriu. Dovezile cele mai vechi ale existentei unor comunitati umane în apropierea Histriei dateaza din paleoliticul mijlociu (120000-35000 î.Chr.) si superior (35000-10000 î.Chr.) si sunt legate de descoperirile arheologice de la Cheia si Târgusor.

     În epoca neolitica si eneolitica sunt notate în zona descoperiri de unelte si vase apartinând culturilor Hamangia (cca 4200-3700 î.Chr.) si Gumelnita (3700-3200 î.Chr.) la Baia-Hamangia, Ceamurlia, Lunca, Istria, Tariverde, Gradina etc. Numeroase urme materiale sunt dovada unei locuiri dese si durabile aici, datorita unei economii în care predominante erau cultivarea plantelor si cresterea animalelor.



     Perioada de trecere la epoca bronzului este marcata de prezenta ceramicii apartinând culturii Cernavoda I, II si III descoperita la Histria si în alte locuri din Dobrogea (cca 3200-2400 î.Chr.).

     În epoca bronzului (2000-1200 î.Chr.) si în prima epoca a fierului (1200-sfârsitul sec. V î.Chr.), în Dobrogea se dezvolta o cultura caracteristica, la început tracica, iar apoi getica. Ceramica tracica din prima epoca a fierului (Hallstatt), caracteristica culturii Babadag II si III (sec. XI-VII î.Chr.), este dovada faptului ca populatia bastinasa tracica dezvoltase pe întregul teritoriu dintre Dunare si Mare, precum si la nord de fluviu, într-o perioada anterioara colonizarii grecesti, o cultura proprie si originala. În împrejurimile Histriei si pe întregul litoral exista la sfârsitul sec. VII î.Chr. si începutul sec. VI î.Chr. o populatie autohtona capabila, cel putin prin vârfurile ei, sa pretuiasca noile elemente de cultura materiala oferite de greci. În acest sens trebuie explicata atât prezenta foarte timpurie (al doilea sfert al sec. VI î.Chr.) a ceramicii de lux grecesti în mediul autohton de la Tariverde, cât si prezenta elementului autohton în mediul grecesc-arhaic histrian. Descoperiri grecesti în mediul autohton sunt cele semnalate la Corbul de Sus, Nuntasi, Istria-sat si Istria-pod, Sarinasuf. Dupa un model urban cunoscut în lumea coloniala orasul era format din doua unitati distincte, fiecare înconjurate de câte o incinta proprie. Pe platoul din vestul cetatii se afla asezarea civila, înconjurata de cea mai veche linie fortificata identificata, circumscriind totodata cea mai mare suprafata locuita (cca 35 ha). Tot aici, în sectorul conventional denumit X au aparut urme de locuire intensa (resturi de locuinte si gropi cu un bogat material ceramic).

     În limita de sud-vest a platoului au fost descoperite ateliere ceramice, a caror functionare dureaza din sec. VI î.Chr. pâna la sfârsitul epocii elenistice.

     A doua zona, situata pe acropola histriana, reprezinta unul din sectoarele de maxima importanta în viata cetatii : "zona sacra", având în apropiere, probabil, si o agora. Aici au iesit la iveala resturile a trei temple, dintre care unul dedicat lui Zeus, altul Afroditei, iar al treilea unei divinitati neidentificate, precum si fragmente arhitectonice de piatra si de teracota cu dedicatii catre Afrodita, datând din a doua jumatate a sec. VI î.Chr. O a doua zona sacra este posibil sa fi functionat la sud de acropola.

     Noua colonie întretine intense legaturi comerciale cu marile orase grecesti din sud, mai ales cu Milet, Rhodos si Samos, Clazomene, Corinth si Athena. O serie de documente ceramice din grupa "rhodiana" si din categoria vaselor corinthiene si ateniene "cu figuri negre" se dateaza deja la sfârsitul sec. VII- începutul sec. VI î.Chr. Odata cu acest secol, importurile ceramice se diversifica considerabil, categoria cea mai importanta fiind aceea a ceramicii din Grecia orientală.

     În acelasi timp, majoritatea populatiei, locuind platoul din vestul cetatii (sector X), se dedica tot mai mult unor ocupatii artizanale diverse : prelucrarea metalelor pretioase, a sticlei si, în special, producerea unei categorii ceramice locale menite sa sporeasca puterea economica a noii colonii. Catre sfârsitul sec. VI î.Chr. si primul deceniu al sec. V î.Chr., Histria cunoaste o distrugere violenta datorata, probabil, raidurilor scitice care au urmat retragerii armatelor persane ale lui Darius. În perioada clasica (sec. V-IV î.Chr.) un nou zid de incinta reduce la jumatate suprafata orasului, timp în care zona "extra-murana" continua sa fie intens locuita de o populatie ale carei ocupatii principale erau productia artizanala si comertul cu amanuntul. Aceasta populatie care îsi câstigase un loc însemnat în viata economica histriana, a dat o adevarata lupta împotriva oligarhiei aristocratice a primilor "întemeietori", pentru cucerirea puterii politice. Evenimentul, consemnat si în "Politica" lui Aristotel, s-a desfasurat pe la mijlocul sec. V î.Chr. si a avut ca rezultat instaurarea aici a unui regim democratic. Probabil în jurul aceleiasi date cetatea adera si la Liga maritima ateniana. În schimbul grânelor, care luau în mare parte drumul Pireului, a vitelor, pestelui, a pieilor si mierii, pietele vest-pontice sunt "invadate" acum de produsele ceramice atice. În acelasi timp productia ceramicii locale se intensifica si se diversifica în forme menite sa înlocuiasca recipiente altadata importante.

     Aceasta transformare a Histriei în centru de productie îi da posibilitatea sa emita pe la jumatatea sec. V î.Chr., moneda proprie, care va circula de la aceasta data si în nordul Marii Negre, la Chersones si Olbia, în interiorul Dobrogei si, urmând linia Dunarii si a principalilor ei afluenti, va patrunde adânc în tinuturile locuite de geto-daci. Stadiul înalt de dezvoltare la care a ajuns orasul în acea vreme se reflecta mai ales în monumentele sacre. De acum dateaza templul reconstruit al lui Zeus în ipostaza de protector al cetatii (Zeus Polieus). O serie de altare, baze de stele sau piese votive apartin perioadei clasice a zonei sacre, imediat dupa distrugerea de la sfârsitul sec. VI î.Chr. La fel ca toate cetatile portuare ale Greciei si, în primul rând, ca metropola ei, Miletul, Histria trebuie sa fi dispus de un centru administrativ si un centru comercial ale caror amplasamente viitoare cercetari arheologice urmeaza sa le dea la iveala. O noua distrugere are loc la sfârsitul sec. IV î.Chr., perioada tulburata de încercarea primului val de sciti de a se stabili la sudul Dunarii si de razvratirile cetatilor pontice aliate împotriva stapânirii macedonene a lui Lysimach în Dobrogea.

     Din nou refacut, orasul începe sa-si piarda în sec. III-II î.Chr. puterea economica si politica. Se produc schimbari importante în economie : cetatea comerciala devine tot mai mult capitala unui district agricol si îsi sporeste dependenta de getii vecini. La aceasta a contribuit si patrunderea triburilor pradalnice de razboinici celti în Balcani si a bastranilor la gurile Dunarii. Dintre marturiile care se refera la epoca elenistica, cea mai mare însemnatate o au inscriptiile care vorbesc, pentru sec. III î.Chr., de alianta politica cu Zalmodegikos, capetenie locala, si de un tratat cu clauze economice si politice, încheiat la începutul sec. II î.Chr. cu un alt rege al getilor, Rhemaxos. Cam în aceeasi vreme, situatia economica a orasului întâmpina dificultati de natura s-o determine sa apeleze la ajutorul unui alt important oras vest-pontic : Callatis.

     Desi monumentele din aceasta vreme sunt în mare parte acoperite de ruinele orasului roman-târziu, s-a putut totusi identifica traseul zidului de incinta al acropolei din perioada elenistica, iar în zona sacra vestigiile unui mic templu doric de marmura de Thasos închinat Marelui Zeu (sec. III î.Chr.) Numarul templelor în ultimele veacuri dinaintea erei noastre trebuie sa fi fost însa mai mare. Unele sunt lamurit pomenite în inscriptii : templul lui Apollon Ietros (Tamaduitorul), templul Muzelor, templul Cabirilor din Samothrake. Altele pot fi numai postulate : templul Afroditei Marine, templul lui Dionysos Datatorul-de-roade, ori puse în legatura cu activitatea unor constructori straini.

     Asezarea din sec. X îsi continua existenta; recentele cercetari au permis identificarea aici a resturilor unui mic sanctuar si a unei importante artere de circulatie pe directia est-vest, larga de cca. 12 m.

     De o mentiune speciala se învredniceste abundenta productie de statuete de lut, înfatisând figuri divine în ipostaze deja consacrate. Ultimele doua secole înaintea erei noastre reprezinta pentru cetatile grecesti din bazinul pontic o epoca de încercari în cursul careia, întetite de primejdii externe, framântarile launtrice îmbraca un caracter permanent. În mare, doua evenimente sunt notabile pentru perioada de la începutul si, respectiv mijlocul sec. I î.Chr.; aparitia armatelor romane care, în anul 72 î.Chr., sub comanda lui M. Terentius Varro Lucullus, scot coloniile grecesti de pe coasta de vest a Marii Negre de sub influenta lui Mithridates VI Eupator si le atrag în sfera de alianta a Romei; al doilea mare eveniment îl constituie cuprinderea acestor colonii în statul dac centralizat creat de Burebista. În timpul campaniilor ce aveau sa-i aduca stapânirea cetatilor pontice, catre mijlocul sec. I î.Chr., Burebista n-a lasat sa-i scape vechea colonie milesiana în ciuda faptului ca evenimentul nu este lamurit consemnat în vreun izvor. Dupa moartea lui Burebista si la sfârsitul sec. I î.Chr., se încheie o etapa importanta din istoria Histriei - aceea în care cetatea dusese o politica de sine statatoare - si începe alta, la fel de importanta si bogata în implicatiile economice, sociale si politice: cuprinderea Dobrogei în granitele Imperiului Roman.

     Sub stapânirea romana, securitatea regasita la adapostul limes-ului dunarean, îngaduie locuitorilor, mai numerosi acum decât oricând, sa-si reia ocupatiile în cadrul unei autonomii nominale. Cum reiese dintr-un important document epigrafic din anul 100 d.Chr. - "Horothesia" lui M. Laberius Maximus, care consemna hotarele si drepturile cetatii - centrul de greutate al vietii economice histriene consta în exploatarea teritoriului agricol si în pescuit. Înca de la început cetatea adera la cultul imperial si un locuitor al Histriei cu numele de Papas, fiul lui Theopompos, închina lui Augustus înca în viata un templu. Dar manifestarea cea mai spectaculara de pietate a grecilor dobrogeni fata de Roma si de împaratul pe tron se înregistreaza în cadrul "Comunitatii pontice" sau "a elenilor din Pont" (Pentapolis si mai târziu Hexapolis), din care Histria a facut parte ca membra.

     Relativa prosperitate a orasului din sec. II d.Chr. si în primele decenii ale sec. III d.Chr., în timpul împaratilor Antonini si Severi, este documentata arheologic de vestigiile unor constructii publice, laice si de cult: doua edificii termale, construite si refacute în mai multe rânduri ; un "macellum" (hala), precum si un "mithraeum" si un "muzeu". Numeroase basoreliefuri, altare onorifice, dedicatii si inscriptii, în afara de cinstirea pe care o aduc împaratilor din vremea respectiva, în semn de loialitate pentru Roma, vorbesc în chip explicit de refondarea "Gerusiei" locale ("Sfatul batrânilor" care se ocupa cu respectarea cultelor si educarea tineretului), de refacerea portului, de reconstructia unui gimnaziu, toate dublate de o reluare masiva a emisiunilor monetare proprii.

     Sapaturile arheologice au precizat în partea de nord un zid de incinta, ridicat de locuitorii orasului la sfârsitul sec. I d.Chr. sau la începutul sec. II d.Chr. Teritoriul este locuit de o populatie eterogena, formata din geto-daci, bessi si lai colonizati, greci romanizati, veterani si colonisti romani. Aprovizionarea cu apa a orasului, adusa de la circa 30 km dinspre actualul sat Fântânele , asigura locuitorilor, ca si probabil proprietatilor din jur, apa care lipsea în imediata vecinatate a cetatii.

     Incursiunile carpilor în anul 238 d.Chr. constituie începutul unor serii de atacuri ale populatiilor de la granitele Imperiului, în special carpo-gotice, care ating culmea catre mijlocul sec. III d.Chr. (anii 242, 245-253, 267) si la capatul carora Histria sufera o distrugere totala, consemnata de izvoarele literare si constatata de cercetarile arheologice.

     Nevoia asigurarii vietii si bunurilor va sili orasul la sfârsitul sec. III d.Chr. (probabil sub împaratul Probus) si la începutul sec. IV d.Chr. (în vremea lui Diocletian si Constantin cel Mare) sa-si restrânga la jumatate suprafata de locuit, pentru a carei aparare se ridica un nou zid de incinta, la construirea caruia au fost folosite materiale din epocile anterioare.

     Veacurile care urmeaza consemneaza la Histria o perioada de relativa liniste si dezvoltare, care nu va atinge însa stralucirea vremurilor de odinioara. Reformele economice-administrative si politice întreprinse de Diocletian (284-305 d.Chr.) , Constantin cel Mare (306-337 d.Chr.) , Anastasius (491-518 d.Chr.) si Iustinian (527-565 d.Chr.) sunt vizibile si la Histria, prin opera de refacere a unor constructii si a zidului de incinta, ca si prin unele initiative edilitare. Astfel refacerea unor compartimente din edificiul termelor ar indica repunerea lor în functiune tocmai în aceasta perioada. Determinata de nevoia de spatiu, zona de locuit a orasului se largeste prin construirea în partea de sud-vest a unui sector economic. În sec. V-VI d.Chr. activitatea constructiva a orasului este înca si mai sustinuta. Câteva basilici de mari proportii si un edificiu cu caracter comercial au fost reconstruite si amplificate în aceasta perioada. În sectorul de sud-est al orasului se afla cartierul aristocratic, cu strazi bine pavate, canale si locuinte de mari proportii (zona Domus). Totodata, la periferie, uneori chiar si în afara zidurilor, numeroase urme de cladiri modeste, construite din piatra nefasonata, legata cu pamânt, sunt dovada începutului unui proces de ruralizare.

     Dupa atacurile hunilor, din a doua jumatate a sec. IV d.Chr., urmeaza altele, întreprinse în a doua jumatate a sec. VI de catre avari si slavi. Este un fapt dovedit arheologic ca dupa primele decenii ale sec. VII d.Chr., Histria a suferit atacuri în fata carora orasul nu putea opune rezistenta. Descoperirea unei monede din bronz din timpul lui Heraclius (613-614) în comuna Sinoe si a alteia de aur de la Constantin al IV-lea Pogonatul în satul Istria, arata mentinerea legaturilor stravechii colonii milesiene cu teritoriul roman învecinat, în ultima ei perioada de existenta, care e posibil sa se fi prelungit pâna în a doua jumatate a sec. VII d.Chr. Sfârsitul propriu-zis al Histriei ca centru urban se leaga de conditiile politice si administrative ale Dobrogei în secolul VII. Dupa treisprezece secole de existenta ia sfârsit istoria cetatii Histria, al carei rol în viata economica si culturala a Dobrogei a fost dintre cele mai importante. Pe ruinele vechiului oras se vor semnala, în secolele urmatoare, urme de locuiri sporadice, documentate de monede din timpul lui Ioan Tzimiskes, Manuel I Comnenul sau Andronic I Comnenul.

     Cetatea a fost de fapt parasita de locuitorii sai, care îsi vor dura o viata stabila nu departe de vechile ziduri. O dovedesc asezarea si cimitirul spiritual de la Istria-Capul Viilor, situat la circa 600 m de limita estica a actualului sat Istria, în drumul ce duce spre cetate, sau asezarea feudal-timpurie semnalata la Vadu.











     Începute în 1914 sub conducerea savantului român Vasile Pârvan, sapaturile arheologice de la Histria au continuat fara alte întreruperi, decât ale celor doua razboaie mondiale, pâna în zilele noastre.

     Datorita eforturilor lui V. Pârvan între 1914-1916 si 1921-1926 cercetarea Histriei a însemnat dezvelirea în întregime a zidului mare al cetatii, precum si a unui mare numar de edificii publice si private, majoritatea din sec. IV-VII d.Chr.: cartierul din vestul cetatii, edificiul comercial, piata cu portic, termele, precum si numeroase inscriptii ce ofereau o imagine sugestiva a dezvoltarii cetatii.

     La conducerea santierului Histria urmeaza, între 1927-1942 Scarlat Lambrino. Din aceasta perioada notam câteva studii epigrafice si monografia închinata de Marcelle Lambrino ceramicii arhaice de la Histria.

     Reluarea sapaturilor, o vreme întrerupte, este încredintata în 1949 Academiei Române prin Institutul sau de Arheologie. Se extind sapaturile în zona histriana, pe platoul de vest si în necropola, dar si la Sinoe, Tariverde, Istria-sat, Nuntasi. În interiorul cetatii se întreprind sapaturi în sectorul de sud-vest, în zona centrala (domus) si cea a templelor grecesti (zona sacra), obtinându-se date precise pentru o perioada mai putin cunoscuta din viata coloniei, începând cu asezarea grecilor întemeietori printre localnici, pâna la încetarea stapânirii romane aici. Aceste noi descoperiri au fost valorificate prin cele sapte volume închinate Histriei aparute pâna în prezent.

     Bogatul material documentar, rezultatul a peste opt decenii de cercetari arheologice, constând în inscriptii, elemente arhitectonice, fragmente sculpturale, ceramica de lux si uzuala, vase de sticla si monede, conducte de piatra si amfore îsi afla locul acum în cladirea noua si moderna a Muzeului cetatii Histria, amplasata în stânga soselei de acces în cetate si dincolo de împrejmuirea incintei.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.