Harap Alb - povestirea pe momentele subiectului

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Harap Alb - povestirea pe momentele subiectului

Harap Alb - povestirea pe momentele subiectului - Ajunºi la o fântânã care "nu avea nici roatã, nici cumpãnã, ci numai o scarã de coborât pânã la apã", spânul intrã în puþ, umple plosca, apoi îl sfãtuieºte pe fiul craiului sã coboare ºi el ca sã se rãcoreascã. Tânãrul îl ascultã pe spân, dar acesta trânteºte capacul peste gura fântânii ºi-1 ameninþã cã dacã nu-i povesteºte totul despre el, "cine eºti, de unde vii, ºi încotro te duci", acolo îi vor putrezi oasele. Sub ameninþarea morþii, feciorul de crai jurã "pe ascuþiºul paloºului" cã va fi sluga supusã a spânului, care se va da drept nepotul împãratului ºi cã va pãstra taina "pânã când va muri ºi iar va învia", anticipând astfel finalul basmului. Spânul îi dã numele de Harap-Alb, care-1 va sluji cu credinþã, respectându-ºi jurãmântul fãcut.

Desfãºurarea acþiunii începe odatã cu sosirea la palatul împãratului Verde, unde Spânul se dã drept nepotul sãu ºi, înfumurat peste mãsurã, îl trimite pe Harap-Alb sã stea la grajduri, sã aibã grijã de calul lui, cã altfel va fi "vai de pielea ta", dându-i ºi o palmã - "ca sã þii minte ce þi-am spus"-, cã altfel "prinde mãmãliga coajã". De remarcat este aici elipsa narativã, adicã trecerea sub tãcere a secvenþei cãlãtoriei fãcute de erou ca slugã a spânului pânã la împãrãþia unchiului sãu, naratorul sugerând numai cã aceasta s-a efectuat.

Basmul este structurat în mai multe episoade înlãnþuite, care se constituie în tot atâtea probe la care este supus protagonistul. într-o zi, având la masã "niºte salãþi foarte minunate", care se cãpãtau cu multã greutate, spânul hotãrãºte sã-ºi trimitã sluga sã-i aducã acele bunãtãþi din grãdina ursului. Calul fabulos îl duce în zbor pe Harap-Alb la Sfânta Duminicã, iar aceasta îl ajutã sã-ºi îndeplineascã misiunea ºi sã treacã proba. Urmãtorul episod are loc dupã alte câteva zile, când împãratul îi aratã spânului niºte pietre preþioase foarte frumoase, iar acesta îºi trimite sluga sã-i aducã "pielea cerbului cu cap cu tot, aºa bãtute cu pietre scumpe, cum se gãsesc". Din nou Sfânta Duminicã îl ajutã pe Harap-Alb sã ia pielea ºi capul cerbului pe care se aflau nestematele ºi sã le ducã spânului, eroul trecând cu bine ºi aceastã probã fabuloasã.

Dupã un timp, împãratul dã un ospãþ foarte mare în cinstea nepotului sãu, la care a invitat împãraþi, crai, voievozi "ºi alte feþe cinstite", în timpul petrecerii, incitat de poveºtile bizare despre fata Împãratului Roº, spânul îi porunceºte lui Harap-Alb sã i-o aducã degrabã pe aceastã tânãrã, cã altfel "te-ai dus de pe faþa pãmântului".
Harap-Alb, gândindu-se la sfatul pe care i-1 dãduse tatãl sãu, acela de a se feri de omul spân ºi de omul roº, este înspãimântat, plângându-se calului: "parcã dracul vrãjeºte, de n-apuc bine a scãpa din una ºi dau peste alta", apoi pornesc împreunã cãtre Roºu împãrat. Episodul cãlãtoriei este alcãtuit din mai multe secvenþe narative.

Pe un pod, Harap-Alb întâlneºte o nuntã de furnici ºi trece prin apã ca sã nu curme "viaþa atâtor gâzuliþe nevinovate". Regina furnicilor îi dã voinicului o aripioarã, ca atunci când va crede cã are nevoie de ea sã dea foc aripii. Dupã un timp, cãlãtorii vãd un roi de albine care se învârteau bezmetice, neavând pe ce sã se aºeze. Atunci, Harap-Alb îºi scoate pãlãria, o aºazã pe pãmânt cu gura în sus, iar albinele se îngrãmãdesc acolo. Voinicul ciopleºte un buºtean ºi le face un adãpost, dupã care crãiasa albinelor îi dã o aripã, ca, în caz de nevoie, Harap-Alb sã-i dea foc ºi ea va veni în ajutor.

Acþiunea continuã cu formule mediane -"Mai merge el cât merge"- ºi Harap-Alb întâlneºte, pe rând, cinci personaje fabuloase, descrise detaliat de narator: Gerilã, Flãmânzilã, Setilã, Ochilã ºi Pãsãri-Lãþi-Lungilã. Cãlãtoria alãturi de cei cinci oameni ciudaþi este plinã de peripeþii, cã "pe unde treceau, pârjol fãceau". Harap-Alb le este tovar㺠"ºi la pagubã ºi la câºtig" ºi se poartã prietenos cu fiecare, întrucât simþea cã va avea nevoie de ei la curtea împãratului Roº, despre care aflase cã "era un om pâcliºit (negru la suflet) ºi rãutãcios la culme". De aceea, flãcãul considerã cã "la unul fãrã suflet", cum era împãratul, era nevoie de "unul fãrã de lege", sperând cã, "din cinci nespãlaþi" câþi erau, i-o veni "vreunul de hac", conform proverbului: "Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos/ Puþini suie, mulþi coboarã,/ Unul macinã la moarã."

Într-un târziu, ajung cu toþii la împãrãþie - episodul de la curtea Împãratului Roºu fiind introdus de formula medianã "Dumnezeu sã ne þie, cã cuvântul din poveste, înainte mult mai este" - unde Împãratul Roº îi supune la probe fabuloase ºi foarte periculoase, care se constituie în secvenþe narative. Mai întâi îi cazeazã într-o casã de aramã, cãreia i se dã foc pe dedesubt, dar Gerilã suflã de trei ori, "cu buziºoarele sale cele iscusite" ºi casa rãmâne "nici fierbinte, nici rece", tocmai bunã de dormit într-însã. Urmãtoarea probã este un ospãþ cu foarte multe bucate ºi bãuturã, pe care Flãmânzilã ºi Setilã le fac sã disparã într-o clipã, apoi încep sã strige în gura mare, unul cã "moare de foame" ºi celãlalt "cã crapã de sete", spre disperarea împãratului, care nu-ºi putea crede ochilor.

Cerând încã o datã fata, Harap-Alb este supus unei alte probe. El primeºte zece baniþe de "sãmânþã de mac, amestecatã cu una de nãsip mãrunþel" ºi porunca de a alege pânã dimineaþã macul de nisip Atunci Harap-Alb îºi aminteºte de crãiasa furnicilor, dã foc aripioarei ºi într-o clipã o droaie de furnici, "câtã frunzã ºi iarbã" au ales "nãsipul de o parte ºi macul de artã parte", fiind ºi aceasta o secvenþã fabuloasã specificã basmelor. « mai multe referate din Romana