Harap Alb - caracterizarea personajului principal

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Harap Alb - caracterizarea personajului principal

Personajele (oameni dar şi fiinţe himerice cu comportament omenesc) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele şi răul in diferitele lor ipostaze.

Harap - Alb, asemenea oricărui Făt Frumos din basmul popular este un personaj principal, fiind prezent în toate momentele subiectului, pozitiv, real şi nu fabulos (nu are nici o calitate supranaturală, Călinescu asemănîndu-l cu un făclău de la ţară datorită mentalităţii sale).

Este de asemenea un personaj rotund; nu este doar fiul de împărat şi mezinul, mai înzestrat decât ceilalţi, ci o fiinţă complexă, cu defecte şi calităţi. Deşi este atât de mult ajutat de ceilalţi, lectorul inocent considerându-l o marionetă, calităţiile îi sunt relevate de fraze ezoretice: inteligent, bun, înţelept, sociabil, vesel.

Învaţă din greşeli, progresează şi cu fiecare secvenţă este mai aproape de iniţierea în viaţă. Dacă personajul din basmul popular are firea turnată, colindă lumea în căutare de fapte vitejeşti, este atotştiitor, urmând intocmai sfaturile, Harap - Alb se transformă, evoluează, este într-o continuă căutare a desăvârşirii sale spirituale, caracterizându-se prin instabilitate psihică (nu respectă porunca tatălui său) şi nu are experienţă, ghidându-se după aparenţe. De asemenea este un personaj tridimensional, care te surprinde (atunci când dă calului cu frâul în cap).

Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este o iniţiere în vederea formării lui pentru a devenii conducătorul unei familii, pe care urmeaza să şi-o întemeieze. Deşi este înzestrat cu importante calităţi, are şi slăbiciuni omeneşti, momente de tristeţe şi de disperare, de satisfacţie a învingătorului, toate conducând la desăvârşirea lui ca om.

Faptele eroului se desfăşoară în limita umanului, probele care depăşesc sfera realului fiind realizate cu ajutorul celorlalte personaje cu puteri supranaturale.

Mezinul, impresionat de dezamăgirea tatălui, deoarece ceilalţi doi fraţi nu pot indeplini misiunea dată, se duce în gradină şi ,,începe să plangă în inima sa." .

Momentul cheie este cel al întâlnirii tânărului, cu Sfânta Duminică, deghizată în cerşetoare, care îl roagă să o miluiască. El îşi demonstrează altruismul, eroina supranaturală rasplătindu-i generozitatea, dezvăluindu-i destinul excepţional ce-l aşteaptă: ,, ... puţin mai este şi să ajungi împărat, cum nu a mai stat pe faţa pământului, aşa de iubit, de slăvit şi de îndrăgit."

Cele trei superlative absolute dezvăluie armonia şi fericirea în sens uman, împlinite prin dragoste, renume şi putere. Demnităţii, sensibilităţii, blândeţei, milosteniei, Harap - Alb le adaugă răbdarea şi stăruinţa în refacerea hainelor destrămate şi curăţarea armelor ruginite, ce au aparţinut tatălui său.

Voinicul pleacă la drum şi prin dreptul podului (loc de pătrundere spre o altă lume; trecerea de la imaturitate la maturitate), ,,numa iacă îi iese şi lui ursul înainte". Acum are loc începutul maturizării spirituale, dovedindu-şi o calitate: mila, când cruţă ursul la auzul unei voci.

Întâlnirea cu spânul este punctul de plecare, cu multiple semnificaţii, mezinul refăcând călătoria din tinereţe a tatălui său. Codrul în care se rătăceşte simbolizează lumea necunoscută flăcăului, care greşeste pentru prima oară.

Nesocotirea sfaturilor tatălui său, declanşează un şir nesfârşit de întâmplări periculoase care îi pun viaţa în pericol: ,,tata mi-a dat în grijă, când am pornit de acasă, ca să mă feresc de omul roş, iar mai ales de cel spân, cât oi putea [...] daca n-ai fi spân, bucuros te-aş tocmi".

Mezinul craiului, lipsit de experienţă, se încrede în spân, astfel devenind sluja acestuia, işi asuma numele de Harap - Alb, dovedind însă loialitate şi supunere faţă de stăpân, pentru că jurase pe paloş.

El devine robul - ţigan nedumerindu-l pe unchiul său şi pe fetele acestuia, ce simt o simpatie spontană pentru el, insă nu îşi incalcă cuvântul dat.

Ca în toate basmele şi aici trebuie trecute probele ,,focului" - este supus probelor de aducere a sălăţilor din Grădina Ursului şi a capului şi pielii cerbului din Pădurea Cerbului, probe ce constituie un adevărat elogiu adus omului în lupta cu forţele situate la un nivel inferior al gândirii, dar mult mai puternice.

Probele la care îl supune spânul sunt menite a-l deprinde pe flăcău cu greutăţiile vieţii, cu faptul că omul trebuie să învingă toate piediciile în viaţă, pregătindu-l pentru viitor.

Harap - Alb este ajutat de cel mai bun prieten - calul - , şi de Sfânta Duminică. În trecerea acestor probe, Harap - Alb este umanizat, el se teme, se plânge de soarta, cere ajutorul celor în care are încredere, semn că învăţase ceva.

O altă experienţă este întîlnirea cu omul Roş, călătoria la curtea acestuia este un necontenit prilej de iniţiere , deprinzând învăţătura că orice fiinţă, oricât de neinsemnată sau ciudată este, este de folos.

Cele cinci personaje întâlnite în drumul său: Gerilă, Sertilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă îi devin ajutoare şi îl ajută în trecerea probelor.
« mai multe referate din Romana