Glossa - Mihai Eminescu

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Glossa - Mihai Eminescu

Referat despre Glossa - Mihai Eminescu
Ideea esenþialã a poeziei este cã omul superior trebuie sã se ridice asupra condiþiei umane obiºnuite, sã se detaºeze de frãmântãrile vieþii a oamenilor obiºnuiþi.

Prima strofã, strofa-temã a poeziei, cuprinde exprimarea concisã, aforisticã, a unor adevãruri general valabile:
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi ºi nouã toate;
Ce e rãu ºi ce e bine
Tu te-ntreabã ºi socoate.
Nu spera ºi nu ai teamã,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnã, de te cheamã,
Tu rãmâi la toate rece.

Cu strofa a doua începe comentarea fiecãrui vers din strofa-temã, constituindu-se treptat un ansamblu de reguli ºi sfaturi de provenienþã stoicã. Singurul lucru folositor în viaþã este cunoaºterea de sine, idee preluatã din concepþia filozofului Socrate:
Tu aºeazã-te deoparte,
Regãsindu-te pe tine.

Omul nu trebuie sã se lase atras de zgomotele deºarte ale vieþii, de iluzia fericirii, care este trecãtoare ci trebuie sã se bazeze pe propria sa raþiune, lucidã, pe recea cumpãn-a gândirii.

Începând cu strofa a patra poetul introduce motivul lumii ca teatru, motiv larg rãspândit în filozofia miticã indianã, dar preluat de la cugetãtorul suedez Oxenstierna; omul nu trebuie sã se lase angranat în spectacolul vieþii, el nu trebuie sã se amestece în frãmântãrile celorlalþi:
Privitor ca la teatru
Tu în lume sã te-nchipui:
Joace unul ºi pe patru,
Totuºi tu ghici-vei chipu-i,
ªi de plânge, de se ceartã,
Tu în colþ petreci în tine
ªi-nþelegi din a lor artã
Ce e rãu ºi ce e bine.

În strofa urmãtoare poetul valorificã o idee preluatã din filozofia lui Schopenhauer, portivit cãreia singura formã concretã a vieþii omeneºti este prezentul pentru cã trecutul e greu de reconstituit ºi viitorul greu de prevãzut:
Tot ce-a fost ori o sã fie
În prezent le-avem pe toate.

Poetul introduce ºi motivul vanitas vanitatum, insistând asupra ideii cã spectacolul vieþii este acelaºi dealungul generaþiilor:
Alte mãºti, aceeaºi piesã,
Alte guri, aceeaºi gamã.

Începând cu strofa a ºasea se amplificã elementele de satirã; poetul vizând proasta alcãtuire a lumii în care rãsplata este în raport invers proporþional cu meritul:
Nu spera când vezi miºei
La izbândã fãcând punte,
Te-ar întrece nãtãrãii,
De ai fi cu stea în frunte.

Viaþa întinde capcane, încercând sã atragã oamenii:
Ca un cântec de sirenã,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sã schimbe-actorii-n scenã,
Te momeºte în vârteje.

Poetul insistã asupra singurei conduite posibile: retragerea de pe scena vieþii ºi transformarea într-un spectator detaºat, rece ºi ironic.
Ultima strofã reia versul cu care se terminã strofa precedentã:
Tu rãmâi la toate rece

Se scoate astfel în evidenþã ºi mai mult singura posibilitate de salvare a omului, atitudinea rece, fãrã iluzii în faþa vieþii; aceasta este unicul drum, care ne scuteºte de suferinþe.

Poezia se remarcã prin claritatea ideilor ºi simplitatea exprimãrii poetice. Remarcãm ºi în aceastã creaþie capacitatea poetului de a plasticiza idei abstracte; astfel forþa raþiunii este concretizatã printr-o cumpãnã sensibilã la cea mai micã schimbare; vitorul ºi trecutul sunt a filei douã feþe, deasemenea poetul foloseºte un ºir de antiteze: rãu-bine, trecut-viitor, vechi-nou, etern-trecãtor.

Poetul creeazã un ontrast puternic între rãutate, minciunã, urã, ce caracterizeazã viaþa oamenilor obiºnuiþi ºi raþiune, luciditate, detaºare, ironie, ce caracterizeazã condiþia omului superior.

Criticul literar Dumitru Popovici, fãcând o comparaþie între Luceafãrul ºi Glossã, considera, cã autorul Glossei este un Hyperion condamnat sã rãmânã în societate ºi sã-ºi determine poziþia în copmplexul raporturilor sociale. « mai multe referate din Romana