George calinescu - enigma otiliei (caracterizarea lui costache giurgiuveanu)

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: George calinescu - enigma otiliei (caracterizarea lui costache giurgiuveanu)

     Mostenirea ofera ocazia unei profunde analiza psihologice. Cum aceasta mostenire devine centrul demersului narativ, Costache Giurgiuveanu, la rândul sau, posesorul banilor râvniti de propria familie, se contureaza ca personaj principal.

     Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului pentru ca, direct sau indirect, el hotaraste destinele celorlalte personaje care se contureaza în jurul averii sale în goana dupa mostenire.

     E tipul avarului, înscriindu-se în descendenta lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Molière, dar se distanteaza de acestea prin încercarea de asi depasi conditia. George calinescu îsi apara personajul, negând înscrierea lui în sirul avarilor, aducând ca argument faptul ca Giurgiuveanu este umanizat de dragostea lui sincera pentru Otilia, chiar daca nu reuseste sa si-o materializeze.

     Costache are o vârsta înaintata, dar spera sa poata trai mult. Este un însetat de bani, si de viata. Are multa afectiune pentru Otilia, dar practic nu întreprinde nimic pentru a-i asigura viitorul si nici pentru a o înfia.

     Autorul îi lamureste biografia lui mos Costache printr-o abundenta de detalii. Aceasta biografie se împleteste cu cea a familiei Tulea, dar si cu cea a familiei lui Felix Sima. "Doctorul Iosif Sima, fost medic militar, apoi demisionat, nu mai avea de mult rude apropiate de sânge. Singura lui sora, sotie a lui Costache Giurgiuveanu (cel cautat), murise si ea de mult. Vaduv el însusi de vreo zece ani, doctorul îsi tinuse baiatul mai mult în pensionate si internate. Dupa o lunga boala plictisitoare, se stinge si el cu satisfactia ca copilul e mare si cu viitorul oarecum asigurat. În afara de un oarecare depozit de bani, doctorul lasa lui Felix o casa cam veche, dar indicat ca tutore "unchiul Costache", cumnatu-sau. De un an de zile, Giurgiuveanu reprezenta pe Felix în raporturile cu scoala, platea taxele, semna în calitate de corespondent, iar Felix, la rândul sau îi trimitea stiri despre el."

     Asadar, în casa "unchiului" Costache vine Felix într-o seara de la începutul lui iulie 1909; o casa din strada Antim, unul dintre imobilele pe care le poseda batrânul si de pe urma carora dispunea de mari sume de bani, rezultate din chirii.

     Prezentarea lui Costache se face tot prin prisma lui Felix. Vedem ceea ce, sosit aici, se vede el însusi. Portretul fix fixeaza deja unele trasaturi ale personajului: "Capul îi era atins de o calvitie totala, si fata parea aproape spâna, si, din cauza aceasta, numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os." Omul e capabil sa zâmbeasca, dar lui Felix zâmbetul si înfatisarea batrânului îi trezesc imaginea unei bufnite. Bâlbâiala lui mos Costache e unul dintre primele lucruri pe care le observa Felix la batrân. Întrebat daca aici sade domnul Costache Giurgiuveanu, acesta raspunde:

     "- Nu - nu - nu stiu... nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc...". Baiatul se mira nespus si "iesi ametit pe usa gotica si apoi pe poarta ruginita trecu prin fata muscalului, care sforaia mereu, si porni dezorientat înainte."

     Înca de la începutul romanului, aparitia sa este bizara, deconcertându-l pe Felix atunci când îi spune: "nu-nu sta nimeni, aici", raspuns de domeniul absurdului. Felix îsi imaginase ca tutorele sau e un om masiv, "de o greutate extraordinara", având în vedere ca stia despre el ca este bogat, detine mai multe imobile, îi fusese lasat în grija, argumente pentru a-si închipui ca giurgiuveanu are forta. Însa îi apare în fata un om mititel, putin adus pe sapte, cu o chelie de portelan, cu fata spâna, buzele galbene de prea mult fumat, cu ochii clipind rar si moale.

     Aspectul exterior si interior al casei paraginite, aflate aproape în ruina, trimite - cu toate detaliile descriptive - catre avaritia personajului, dar si catre un soi de parvenitism, arhitectura casei sugerând "intentia de a executa grandiosul clasic în materiale nepotrivite". Ca orice avar, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, un potential atentat la averea sa.

     Nedumerit de primirea ce i se, încurcat de imagini care, în mintea lui, nu se legau, Felix este gata sa paraseasca imobilul. Totui, o aparitie noua, o fata subtirica îl opreste. Reactia batrânului se schimba dintr-o data si Felix este poftit înauntru.

     Drumul personajului de-a lungul romanului include fapte, întâmplari, discutii la care ia parte, vorbe surprinse în treacat si gesturi care-l definesc si-l fac tot mai viu. De exemplu, neacceptând ideea unei servitoare, caci aceasta ar însemna un sacrificiu banesc, mos Costache o tine pe Marina, femeie celibatara, slaba de minte, dar oarecum ruda, în schimbul serviciilor facute. Singura slabiciune a batrânului acestuia ciudat este Otilia, fiica vitrega. Fata exercita asupra lui o mare influenta. Otilia realizeaza un adevarat tampon între el si ceilalti, atenuând atât cât este posibil rautatile pe care le provoaca avaritia batrânului. Ea e convinsa ca "papa e un om bun, însa are si ciudateniile lui. Trebuie sa fii îngaduitor", îl sfatuieste ea pe Felix.

     Ceea ce numeste Otilia "ciudatenii" sunt în realitate fapte dezvaluind tipologia avarului, gata sa fixeze dimensiunile obiectelor si chiar ale oamenilor, dupa dimensiunile câstigului ce-l poate obtine prin ei. Pascalopol îi este apropiat, dar daca-l poate însela fie si cu o suma mica de bani, profitând de neatentia lui, Giurgiuveanu este multumit.

     Felix este nepotul lui si are o sursa importanta de bani, dar si lui Felix îi micsoreaza venitul prin nenumarate potlogarii, începând de la ciupeala zilnica a vreunei piese de cinci lei, sub pretextul ca "M-m-mai da-mi cinci lei. N-am acum la îndemâna, sunt cam strâmtorat" pâna la descoperirea uluitoare pentru Felix, a unui "pachet de coale scrise, cusute printr-o sfoara rosie. În chip de caiet, si cu titlu care-l izbi cu toata graba lui, întrucât gasise acolo numele sau. Scoase caietul si citi pe coperta

      Cont de cheltuieli

     Ce-am facut pentru minorul Felix Sima".

     De aici, Felix afla ca i s-ar fi "dat în mâna pentru teatru 20", "cumparat instrumente chirurg 10", "adus doctor fiind bolnav 30", "haine, rufarie, 120", "dat bani nevoi tineresti 200" si altele. Ceea ce-l izbeste si mai tare este ca tot în contul lui batrânul trecuse si "materile pentru constructie 2142", deci ca îsi construia o casa din venitul lui. Fire dezinteresata în privinta banilor, Felix "deveni matur prin experienta, gasise ca era rusinos si primejdios ca altcineva sa stie cât venit are si cum îl fura batrânul" si ascunde caietul.

     S-ar parea ca iubirea sincera pentru Otilia umanizeaza personajul, în realitatea însa ezitarile cu care acopera îl împiedica sa duca la bun sfârsit. Batrânul nu accepta ideea nici unei schimbari, starea lui dominanta este voit imuabila: într-un singur sens pot evolua lucrurile: averea trebuie sa creasca, prin orice mijloc.

     Actele de generozitate, destul de rare de altfel, cu care îl învaluie pe Felix si pe Otilia sunt neconvingatoare. Stie ca singura cale de a-i oferi fetei un echilibru este adoptiunea sau macar întocmirea unui testament în favoarea ei. Nu o face si abia dupa primul atac al bolii, speriat de insistenta cu care rudele îi cauta banii, mos Costache intentioneaza sa treaca o suma de bani pe numele fetei.

     Otilia, suferind mult de pe urma nedreptatilor la care este supusa, îi marturiseste lui Felix: "Dar papa ma iubeste, si apoi... e îndatorat sa aiba grija de mine fiindca mama i-a dat o multime de bani fara nici un act, pe care papa i-a vârât în afacerile lui... Daca nu murea pe neasteptate mama, ar fi fost altfel... Papa voia sa ma adopteze... Si acum ar voi, nu-l lasa tanti Aglae... În sfârsit, mizerii care cred ca-ti sunt indiferente."

     Batrânul Costache se deplaseaza în câmpul sau de actiune pe spatii largi. Avaritia lui se manifesta începând de la privatiuni personale (îmbracaminte, hrana, interdictia de a fi chemat doctorul pentru consult, chiar si în caz de boala) pâna la gesturi doar aparent generoase, cum ar fi cel de a-i construi Otiliei o casa, dupa un plan arhitectural întocmit de el.

     Pentru mos Costache banul reprezinta un scop în sine, el fiind reprezentativ ca personaj, pentru tipul burghezului avar. Orice se poate transforma în afacere: imobilele pot fi închiriate studentilor, iar când acestia nu au bani pentru a plati chiriile, le pot fi confiscate bunuri care apoi sunt comercializate, localurile sunt închiriate pentru nunti, cursurile universitare se vând si se cumpara printr-o retea speciala a lui mos Costache, la fel seringile, instrumentele medicale si orice altceva. Felix detinea multe informatii de la un coleg. "Colegul îl informa ca sedea într-o casa de raport cu câteva caturi, foarte moderna, însa cu apartamente mici, pe care proprietarul le închiria la studenti, la intelectuali tineri în concubinaj, scotând astfel un venit mai mare. Accepta chiria lunar, în schimb se acoperea printr-o polita scadenta la data exigibilitatii ei. În caz de neplata, preschimba polita, sporindu-i cifra, sau o protesta, dând afara pe chirias. În genere însa îngaduia pe toti cu multa bonomie fiindca prin sistemul politelor si al întârzierilor, chiria, mica în teorie, se dubla; platita anticipat, chiria de pilda, era patruzeci de lei lunar, polita era de optzeci de lei, la întârzieri cu preschimbari se adauga dobânda. Când tânarul chirias se încurca, mos Costache nu devenea brutal. Arunca ochii prin casa, ajuta memoria debitorului si cerea, bunaoara, daca era student în medicina (pe acestia îi prefera), tratate de medicina, cursuri, articole de obicei scumpe". Deci, totul se transforma în bani. Bancile nu-i ofera garantie pentru a-si pastra averea si batrânul prefera sa pastreze banii în casa.

     Daca vreodata a existat un sâmbure luminos în ochii lui mos Costache, numai Otilia a reusit sa fie sursa acestei trecatoare raze de bunatate. Batrânul o iubeste sincer, dar, de teama oricarei schimbari, de teama familiei de alaturi, nu întreprinde nimic. În momentul în care primeste o scrisoare anonima, defaimatoare la adresa fetei, personajul are o reactie sincer disperata, voind ca Otilia sa nu stie nimic din rautatiile ce se spun despre ea. "Daca cineva ar fi palmuit pe mos Costache, el n-ar fi fost mai zguduit decât de aceasta banala anonima. Se îngalbeni si fruntea i se acoperi de sudori reci. Începu sa se plimbe pierdut prin odaie, bolborosind vorbe fara înteles. Arunca scrisoarea, o ridica din nou si o citi iar, întorcând-o pe toate partile. [...] O frica nebuna îl cuprinse. [...] scrisoarea i se parea un document teribil,de o autenticitate indiscutabila". Scrisoarea era în realitate o anonima întocmita de Stanica, dupa toate aparentele, un "document" care-l avertiza pe mos Costache ca, daca o va înfia pe Otilia, lumea va considera ca între el si fata s-au petrecut fapte reprobabile si ca dorea astfel sa o faca mostenitoarea averii lui, ca sa scape de rusine.

     Si totusi nimic nu-l poate urni din starea lui de inertie, nici macar acest soc. Simte parca nevoia sa fie generos, dar totul se frânge în fata patimii pentru bani.

     "- Otilica - starui Costache, vesel - ce-ai vrea sa-ti cumpere taticu, hai, o rochie frumoasa, o palarie? Vrei sa-ti dau o suta de franci?

     - Da-mi, papa, daca vrei tu, raspunse Otilia, mai mult curioasa decât vesela.

     Costache, vârând mâna în buzunarul de la piept al hainei si-o tinu acolo indefinit.

     - Fetito, n-ar fi mai bine sa te duci întâi sa vezi ce-ti place? Îti alegi, si pe urma îti dau cât vrei.

     Otilia îl lua de brat si-l scoase din salon.

     - Cum vrei tu, papa!

     - Otilica - reveni Costache, ajuns în sufragerie, asupra ideii - tu fixeaza-te asupra lucrului si spune sa ti-l opreasca. Daca ai, plateste tu, si pe urma te despagubesc eu. Stii, pâna la sfârsitul lunii nu sunt prea înlesnit."

     În fata banilor, dragostea pentru Otilia paleste. Încercând sa-si depaseasca limitele, sa-si domine automatismele, mos Costache se loveste de tiparele avaritiei sale ca de cele mai dure bariere. Personajul se îndreapta acum spre tragic. De fapt, constructia personajului, minutios elaborata acopera un registru larg de la comic si tragic. Latura comica este mult exploatata în cursul atacurilor bolii si legata, mai întâi de vestimentatia personajului.

     Pe la sfârsitul lui septembrie, batrânul are un atac urmat de o usoara paralizie. Dus în salon, mos Costache este debracat aproape cu forta de Aglae si de Otilia care "se repezi sa-i scoata ghetele de gumilastic, uscate si încovoiate de vechime, ca niste iminei turcesti. Picioarele lui mos Costache aparura înfasurate în niste ciorapi de lâna, de o grosime fabuloasa. Degetele mari taiasara cu unghia valurile si iesisera ca doua ghemuri de ceara. În alte împrejurari Otilia ar fi râs, dar acum nu vedea si nu auzea nimic, nimic. Dupa surtuc, Aglae îi trase pantalonii, de la capatul de jos, cum ai scutura un sac, si batrânul aparu în niste nadragi largi de stamba colorata, legati jos, în lipsa sireturilor rupte, cu bucati de sfoara".

     Prima vorba pe care o rosteste este:

     "- Che... che...

     - Cheile? întelese Otilia. Sunt aici cheile, papa, si-i întinse un inel încarcat cu chei, cazut jos de-a lungul pantalonilor, dar tinut înca de mijloc printr-o curea.

     Batrânul puse mâna avid pe ele, le vârâ greu sub perna, facând sfortari de a înlatura ajutorul altuia, apoi, ca si când misiunea ar fi fost îndeplinita, se lasa în voia gemetelor si somnolentei."

     De chei nu se desparte nici în prezenta familiei Tulea, venita rapid din casa de alaturi. Doar Felix are îngaduinta sa-i aduca o cutie în care tinea banii, iar batrânul cauta îndelung în cutia zornaitoare "cu mâna tremurânda", "gasi o moneda de cinci lei, o lasa repede din mâna si scoase o bancuta pe care o întinse."

     În tot timpul atacului, cheile si cutia cu bani sunt singura lui grija si nu se simte reconfortat decât stiindu-le lânga el. Când doctorul Stratulat, adus de Pascalopol, îl consulta si-i recomanda autoritar ca sa mearga în pat "Felix si Stanica apucându-l de spate si de picioare, ca pe un copil mic, îl luara pe sus, si atunci se vazu ca batrânul, cu nadragi de stamba si cu patura pe umeri ca o mantie regala, tinea strâns la subsuara cutia de tinichea cu bani, iar ca un clopotel, inelul cu chei. Stratulat râse, fara sa vrea pe sub mustati."

     Comicul personajului atinge punctul maxim într-o scena petrecuta a doua zi, în timp ce familia Tulea venea cu speranta sa-l vada atins din nou de vreun atac. "Stanica îl gasi stând foarte grav pe un vas de noapte, cu cutia de tinichea sub brat si cu cheile într-o alta mâna. Atmosfera era infecta, patul tot era presarat cu glomotoace de mustar ud."

     Banii, râvnitii bani de toti membrii familiei Tulea, stau sub salteaua din sufragerie, înveliti în jurnale vechi si legati cu sfoara. Moartea îi va veni tot de la bani. Stanica afla ascunzatoarea lor si-i fura chiar sub privirile disperate ale batrânului care cade "la pamânt". Patima fusese pentru el devoranta.

     Gesturile personajului pot sa-l caracterizeze si ele. Autorul urmareste fiecare miscare cu atentie. Nici un detaliu nu este plasat în locul sau fara legatura cu restul textului. De exemplu, fabricarea tigarilor de foi noduroase ofera ocazia unei analize minutioase a gesturilor lui mos Costache. Politetea lui e servila, iar mâinile au o continua miscare.

     Orice se leaga de bani declanseaza o bâlbâiala ciudata:

     "- A-a-a ai bani? îl întreaba el pe Felix.

     Când baiatul scoase banii, batrânul "ocheste" pormoneul apoi adauga umil;

     - M-m-mai da-mi cinci lei."

     Prins de Otilia în mometul în care îi cere bani lui Felix "batrânul lasa ochii în jos, gudurându-se", apoi, "frecându-si mâinile batrânul o lua marunt pe scara în jos".

     La masa Costache are aceleasi gesturi care-i tradeaza avaritia. "Batrânul mânca cu mare lacomie, vârând capul în farfurie, în vreme ce Otilia gusta cu indiferenta." Fata de faptele lui, de exemplu, fata de multumirea cu care relateaza cum Pascalopol i-a dat din greseala mai mult "cu o suta de franci", Otilia are reactii clare: "devenise palida si scapase furculita pe masa".

     Moartea lui Costache Giurgiuveanu nu survine natural, ci de pe urma unui soc, de aceea sfârsitul are valoare de simbol. « mai multe referate din Romana