Gandirea

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Gandirea

Gandirea este o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii si la rezolvarea anumitor probleme (in sensul de dificultati intampinate in calea atingerii unui obiectiv propus).
Rene Decartes considera insa gandirea drept o calitate specifica spiritului, deci noi am gandi tot timpul. De fapt, marele ganditor pune semnul egalitatii intre termenii gandire si constiinta (constiinta reflexiva in special). Psihologia trebuie insa sa distinga niveluri diferite de activitate.
Din definitie reiese ca gandirea implica o succesiune de operatii. Cand spunem succesiune nu inseamna ca actul gandirii trebuie sa dureze mult: ca si in cazul perceptiei, implicarea lor se poate realiza extrem de repede, ca si cum ar fi simultane (cand intrevad solutia ,,dintr-o data"). Alteori, rezolvarea presupune eforturi prelungite, ani de zile- aspect subliniat in descrierea actului de creatie, in care gandirea este inclusa in mod organic.
Se pot distinge doua categorii de operatii ale gandirii: operatii generale, prezente in orice act de reflectie, si operatii specifice, in relatie cu o anumita categorie de probleme, cu un anume domeniu de cercetare.

2. Operatiile generale
Operatiile generale sunt: comparatia, analiza, sinteza, abstractizarea si generalizarea.
Comparatia consta intr-o apropiere pe plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii asemanarilor si deosebirilor dintre ele.
De obicei, se spune ca ea ar consta in stabilirea similitudinilor si a diferentelor, insa acestea presupun analiza si sinteza, comparatia fiind doar momentul initial al reflectiei care necesita alaturarea mintala pentru a putea sa stabileasca potrivirile ori nepotrivirile.
Analiza este separarea mintala a unor obiecte si fenomene sau a unor insusiri, parti, elemente ale lor, iar sinteza- o legatura stabilita intre obiecte, fenomene sau diferitele lor parti, elemente sau insusiri.
Aceste operatiuni au corespondent in numeroase actiuni pe care le efectuam zilnic: alaturarea unor obiecte, descompunerea lor, combinarea lor sau confectionarea de unelte. Ele sunt prezente si in psihicul animalelor superioare care pot rezolva astfel o serie de probleme.
Celelalte doua operatii nu le mai gasim decat la fiintele umane.
Abstractizarea este o analiza a esentialului, izolarea pe plan mintal a unor aspecte sau relatii esentiale intre obiecte si fenomene.
Spre deosebire de analiza, in abstractizare exista constiinta unui anume aspect, apartinand la mai multe obiecte sau fenomene, chiar unei clase intregi.
Generalizarea se caracterizeaza ca fiind operatia prin care extindem o relatie stabilita intre doua obiecte sau fenomene asupra unei intregi categorii.
Se vorbeste insa de generalizare si atunci cand includem un dat particular intr-o clasa mai larga de obiecte, fenomene sau insusiri.

3. Operatiile specifice ale gandirii. Teoria lui Jean Piaget
In tratatul sau de logica, Edmond Goblot se refera in mod explicit la importanta unor actiuni mintale. Astfel, in capitolul referitor la rationamentul deductiv, el scoate in evidenta sterilitatea silogismului a carui concluzie nu aduce nimic nou fata de premize. Progresul gandirii, arata el, presupune efectuarea unor actiuni mintale si a unor acte de constatare a rezultatelor obtinute.
Despre rolul actiunilor mintale a scris mai intai psihiatrul si psihologul Pierre Janet, in urma caruia Jean Piaget a dezvoltat un mare ciclu de investigatii experimentale concludente.
Pierre Janet a descris numeroase ,,conduite" caracterizand diferite situatii in care intervine gandirea. Pornind de la aceste idei, J. Piaget a izbutit sa demonstreze ca actiunile mintale, operatiile specifice gandirii provin din interiorizarea treptata a unor actiuni pe care copilul le face mai intai in mod real, in practica de fiecare zi. O data formate, operatiile asigura gandirii o mai mare mobilitate si plasticitate. Exista avantaje evidente in ,,a experimenta" mai intai in plan mental: se face economie de timp, de materiale, nemaiincercand experiente ce nu au sorti de izbanda, dar mai ales putem realiza o mare variatie de proceduri, care inlezneste descoperirea esentialului, lucru evidentiat de multe cercetari (P. Galperin- Rusia).
Gandirea abstracta se desfasoara de obicei sub forma de controversa imaginata, sprijinita, din cand in cand, pe evocarea unor fapte sau fenomene concrete. Pana a ajunge la acest nivel de gandire exista o evolutie indelungata si plina de complicatii, descrisa de J. Piaget pe baza numeroaselor convorbiri si experimente efectuate cu copii de diferite varste. El imparte procesul gandirii in mai multe etape (J. Piaget, 1965).
Prima etapa, de la nastere la 1an si 6 luni (sau 2 ani), e caracterizata ca fiind una senzorio-motorie, intrucat gandirea are loc numai in planul actiunii concrete si are la baza combinarea de scheme de actiune care vor servi drept substructuri ale unor structuri operatorii si notionale ulterioare. Importanta acestui schematism senzorio-motor pentru formarea viitoarelor operatii se verifica, intre altele, prin faptul ca la copiii nascuti orbi, studiati sub acest raport de Y. Hatwell, insuficienta schemelor de pornire cauzeaza pana la adolescenta o intarziere de 3-4 ani si mai mult in ceea ce priveste constituirea celor mai generale operatii, in timp ce copiii deveniti orbi mai tarziu nu prezinta un decalaj atat de mare.
Intre 1 an si 6 luni (sau 2 ani) si 4 ani se manifesta gandirea simbolica. Acum copilul intelege simbolul: in jocul cu subiect el considera un scaun drept un automobil, un bat ca fiind o pusca etc., dar nu are clara constiinta existentei unor clase de obiecte similare. Functia simbolica permite astfel inteligentei senzorio-motorii sa se prelungeasca in gandire, astfel incat in tot cursul acestei a doua perioade, gandirea inteligenta ramane pre-operatorie.
A treia faza este aceea a gandirii intuitive: de la 4 la 7-8 ani. Acum el e capabil sa stabileasca unele relatii intre fenomene pe care le percepe direct, dar se loveste de multe dificultati caracteristice, care i-au permis lui J. Piaget sa infirme pozitia kantiana ce sustine apriorismul unor categorii. Astfel, la aceasta varsta, prescolarul nu are ideea de conservare a substantei,decurgand din principiul identitatii.
De la 7 la 11-12 ani se vorbeste de stadiul operatiilor concrete. Acum observam prezenta ideii de conservare si apar operatiile reversibile in gandire. Totusi, daca in fata unor situatii concrete, percepute de el, poate solutiona o serie de probleme destul de dificile, in cazul problemelor abstracte, pe planul verbal, copilul se poticneste, nu mai poate rationa corect.
Abia in ultima faza, dupa 11-12 ani, gandirea se poate desfasura exclusiv pe planul vorbirii interioare si primeste o extrema plasticitate. J. Piaget vorbeste de faza operatiilor formale. Acum se dezvolta si capacitatea ,,discutiei imaginate", a posibilitatilor inlantuiri de rationamente sprijinite pe argumente pertinente.
Cercetarile psihologului elvetian arata lungul drum, complexitatea experientelor necesare pentru a se constitui si sistematiza nenumaratele grupari de operatii specifice. De la o gandire implicata in miscare si perceptie, se ajunge la posibilitatea reflectiei in plan verbal- abstract, in limbaj interior, creandu-se ample posibilitati de prevedere si organizare a activitatii, in vederea unei optime adaptari.

4. Rolul imaginii in procesul de gandire
Imaginile au un rol important in primele faze ale formarii gandirii. Ele intervin mai ales sub forma unor actiuni imaginate. Sprijinul cel mai important al gandirii il constituie activitatea de vorbire, limbajul. Acesta devine o activitate insolubil legata de gandirea abstracta, care este, in mare masura, o discutie imaginata. Desigur, cuvintele sunt un fel de imagini: auditive, kinestezice, vizuale, dar sunt « mai multe referate din Psihologie