Finantele inteprinderii

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Finantele inteprinderii

Referat despre Finantele inteprinderii
Procesul de optimizare economico-financiarã trebuie sã se manifeste în toate laturile ºi stadiile activitãþii înteprinderii, începând cu aprovizionarea, continuând cu producþia ºi încheind cu promovarea ºi desfacerea produselor. În toate aceste stadii este necesarã obþinerea atât a eficienþei economice propriu-zise (generarea unei rentabilitãþi superioare a activelor firmei), îndeosebi cu ajutorul unor instrumente tehnice, tehnologice ºi organizatorice, precum ºi a eficienþei financiare (obþinerea unei rentabilitãþi cât mai ridicate a capitalurilor atrase), care presupune instrumente ºi metode specifice disciplinei finanþelor private.

ªi în ceea ce priveºte legãtura cu abordarea contabilã se manifestã încercãri susþinute de apropiere a celor douã persepctive, financiarã ºi contabilã. Astfel, prin adoptarea pe scarã largã a noilor standarde internaþionale de contabilitate, s-au realizat paºi importanþi în direcþia sporirii calitãþii informaþiei contabile, cu rezultate directe asupra utilitãþii acesteia în procesul de planificare, coordonare ºi previziune financiarã. Timpul este o coordonatã esenþialã a deciziilor financiare, iar influenþa sa conduce la apariþia unor profile temporale diferite de încasãri ºi plãþi. Deoarece majoritatea evenimentelor viitoare nu pot fi prevãzute cu precizie, riscul apare ca o altã componentã majorã a deciziilor financiare.

În economia de piaþã, alocarea resurselor monetare, ca de altfel a oricãrui alt tip de resurse, se realizeazã prin intermediul tranzacþiilor financiare, respectiv a tranzacþiilor cu active financiare, care constituie obiectul specific al finanþelor înteprinderii. În sensul cel mai larg, denumim activ financiar un drept, cel mai adesea materializat sub forma unui titlu, care asigurã obþinerea viitoare a uneia sau mai multor sume de bani. Spre deosebire de activele reale, activele financiare nu sunt achiziþionate pentru serviciile fizice pe care le pot oferi înteprinderii, ci deoarece ele constituie o rezervã de valoare ºi produc venituri. Deºi se aseamãnã cu moneda, datoritã primei caracteristici menþionate anterior, cea de-a doua trãsãturã a activelor fiannciare face ca ele sã fie preferate, în principiu, de agenþii economici faþã de deþinerea de monedã.

Aceastã preferinþã nu trebuie sã fie privitã în mod absolut, deoarece moneda este totuºi o rezervã de valoare utilizabilã în mod direct ºi imediat, în timp ce un activ financiar nu poate îndeplini aceastã funcþie dacã nu poate fi convertit imediat într-un mijloc de platã. Ca urmare este faptul cã aceastã conversie este, pentru majoritatea activelor fiancniare, nesigurã, atât în ceea ce priveºte momentul realizãrii sale, cât ºi referitor la rezultatul sãu monetar, cvasi-totalitatea agenþilor economici se orienteazã spre deþinerea de monedã, ca expresie a manifestãrii preferinþei cãtre lichiditate.

1.1 Pieþele financiare
Anumiþi agenþi economici dispun de o putere de cumpãrare care depãºeºte suma pe care ei doresc sã o afecteze cheltuielilor de consum productiv sau neproductiv. Acest excedent, denumit economie, este, în mãsura în care nu este tezaurizat, pãstrat sub forma lichiditãþilor monetare, disponibile fie pentru achiziþionarea de factori de producþie, fie pentru cumpãrarea active financiare. Achiziþiile menþionate reprezintã cele douã modalitãþi posibile ale actului de investiþie. În acelaºi timp, alþi agenþi economici se regãsesc exact în situaþia inversã celei descrise anterior. La nivelul agragatelor macroeconomice, prima situaþie descrisã este cea în care se aflã în care se regãsesc de obicei menajele sau populaþie, iar a doua este tipicã înteprinderilor, afirmaþia nefiind nicidecum exclusivistã.

Fiecare entitate economicã are obligaþia, de altfel, de a-ºi echilibra contul sãu financiar. Un agent economic ale cãrui angajamente de platã îi depãºesc disponibilitãþile curente ºi viitoare, se aflã în situaþia de a trebui sã vândã unul sau mai multe active financiare, cu speranþa cã acestea vor fi cumpãrate, în condiþii acceptabile, de unul sau mai mulþi agenþi economici care ºi-au putut constitui economii nete.
Existã în consecinþã o piaþã, pe care se realizeazã tranzacþii cu active financiare. Pieþele financiare moderne se caracterizeazã printr-o disociere compeltã, temporalã ºi spaþialã a sistemelor de tranzacþionare de existenþa propriu-zisã a activelor, fiind astfel posibile tranzacþii cu active viitoare (aºa-numitele tranzacþii futures) ºi pe piaþele aflate la distanþe fizice considerabile de vânzãtor sau de cumpãrãtor.

În aceste condiþii, eficacitatea structurilor pieþelor, adesea globalizate, presupune în mod imperativ realizarea a douã condiþii:
- O centralizare cât mai mare posibilã (totalã, în mod ideal) ºi cât mai rapidã (instantanee, în mod ideal) a tuturor informaþiilor disponibile;
- Prezenþa activã ºi masivã a intermediarilor specializaþi;

Pieþe financiare pot fi grupate în: formale sau organizate ºi informale.
Pieþele formale sau organizate (cum ar fi bursele) reuºesc sã centralizeaze în întregime informaþia ºi sã globalizeze tranzacþiile cu instrumente financiare bine definite ºi omogene. Pieþe informale se caracterizeazã prin tranzacþii realizate în urma unor negocieri directe între pãrþi (creditele ipotecare, creditele industriale, creditele de larga consum). Aceste tranzacþii au un caracter mult mai eterogen, însã concurenþa dintre diverºii operatori de pe aceastã piaþã determinã o creºtere a gradului de omogenitate a condiþiilor de tranzacþionare.

Pieþele financiare pot fi de asemenea împãrþite în douã componente principale:
- O piaþã primarã (o piaþã a noilor emisiuni);
- O piaþã secundarã, de tranzacþionare a titlurilor deja existenþe.

Existenþa pieþei secundare, creatã pentru un numãr mare de active financiare, este o condiþie necesarã pentru atingerea eficienþei sistemului financiar de ansamblu. Un factor foarte puternic, care motiveazã activitatea de economisire, este posibilitatea, pentru cei care realizeazã plasamente în active financiare, de a le retransforma cu uºurinþã în monedã (lichiditatea plasamentului), precum ºi de a-ºi distribui economiile asupra mai multor active financiare (diversificarea plasamentelor), cu costuri reduse.

2. Caracteristicile managementului financiar
Studiul comportamentului financiar al înteprinderii reprezintã, alãturi de studiul mecanismelor pieþei de capital, obiectul finanþelor private.
Orice firmã, fie cã este mare sau micã, orientatã spre obþinerea de profit, are preocupãri financiare majore ºi în consecinþã succesul sau eºecul acestor firme depinde în mare mãsurã de calitatea deciziilor financiare luate în cadrul acestora. Aproape toate deciziile majore, cu caracteri strategic, luate de cãtre managerii unei firme, au implicaþii financiare importante. Stabilirea strategiilor de dezvoltare ºi a celor financiare ale înteprinderii trebuie sã fie urmatã de decizii de concretizare a acestora pe termen mai scurt, respectiv de politici coerente în planul cercetãrii, producþiei, comercializãrii, resurselor umane ºi un plan financiar. Politicile financiare reprezintã astfel o componentã principalã a managementului financiar, care trebuie sã fie însoþitã în mod necesar de o aplicare eficientã ºi consistentã în cadrul activitãþii de zi cu zi a oricãrei firme.

Managerii unei firme trebuie sã rãspundã zilnic unor întrebãri precum:
- Va fi profitabilã o anumitã investiþie?
- De unde vor proveni fondurile pentru a finanþa investiþia respectivã?
- Firma respectivã are îndeajuns de mult disponibil sau acces la disponibil prin intermediul contractelor de creditare bancarã, pentru acoperirea necesarului sãu zilnic?
- Cãror clienþi trebuie sã li se acorde credit coemrcial ºi care trebuie sã fie mãrimea acestui credit?
- Este o anumitã fuziune sau achiziþie acceptabilã?
- Cum trebuie sã fie folosite sau distribuite profiturile firmei? Care este politica optimã de dividende?
- Care trebuie sã fie relaþia optimã dintre risc ºi rentabilitate pentru a se putea adopta cele mai bune decizii de management financiar? « mai multe referate din Finante-banci