Fertilitatea solului

2x puncte

categorie: Chimie

nota: 9.88

nivel: Liceu

Datorită capacității ei de tamponare, plantele sunt protejate de efectul concentrațiilor ridicate temporare ale sărurilor minerale din sol, îndeosebi ale îngrășămintelor cu azot si potasiu, si al fluctuațiilor rapide ale reacției solului. Pe soluri având continuturi ridicate de metale grele, acumulate din emisii industriale sau ca urmare a aplicării unor materiale reziduale cu valoare fertilizantă[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Fertilitatea solului

Datorită capacității ei de tamponare, plantele sunt protejate de efectul concentrațiilor ridicate temporare ale sărurilor minerale din sol, îndeosebi ale îngrășămintelor cu azot si potasiu, si al fluctuațiilor rapide ale reacției solului. Pe soluri având continuturi ridicate de metale grele, acumulate din emisii industriale sau ca urmare a aplicării unor materiale reziduale cu valoare fertilizantă sau ameliorativă, materia organică diminuează sau întârzie efectul fitotoxic al acestora prin reținerea lor în combinații stabile.

Descompunerea substanțelor organice xenobiotice(pesticide, ierbicide, detergenți) este strâns legată de transformările materiei organice din sol, cu consecințe asupra persistenței lor în mediul ambiant. Prin influența favorabilă pe care o are asupra însușirilor fizice, materia organică contribuie la valorificarea mai eficientă a unor verigi ale tehnologiilor intensive, cum ar fi irigațiile. În special pe solurile cu texturi extreme, materia organică reduce impactul utilajelor grele și al trecerii lor repetate asupra stratului arat, limitând astfel înrăutățirea condițiilor de aerație și de circulație a apei, ceea ce are repercusiuni pozitive si în sfera mobilizării și deplasării ionilor nutritivi din sol și a folosirii lor de către plante. Prezența materiei organice diminuează riscul de eroziune pe terenurile situate în pantă, iar pe solurile erodate, ca și pe cele nisipoase și decopertate, previne dereglările de nutriție cu microoelemente la culturile susceptibile.

1. Semnificația principalelor grupe ale materiei organice pentru fertilitatea sololuli.

Materia organică din sol este constituită din grupe de substanțe cu origine, compoziție, grade de stabilitate și funcții diferite, care au semnificații deosebite pentru caracterizarea regimului humic și a variației acetuia in funcție de condițiiele pedoclimatice și de practicile culturale.

Dupa origine, materia organică din sol a fost clasificată în două grupe principale: prima grupă cuprinde resturi organice(de plante și animale) proaspete și incomplet transformate, separabile din sol prin mijloace mecanice, iar a doua grupă este constituită de humusul solului, care prezintă o parte integrată a solului ce nu poate fi separată de aceasta prin mijloace mecanice. Humusul, la rândul lui, este un amestec complex format din produși de transformare avansată a resturilor organice și produși de resinteza microbiană și din substanțe humice propriu-zise (acizi humici, acizi fulvici și humina).

Ținând seama de variația mare a gradului de biodegradabilitate a substanțelor organice ce intră în alcătuirea materiei organice din sol și de rolul lor specific, Schffer și Ulrich (1960) au impărțit pragmatic materia organică din sol în “humus nutritiv” și “humus stabil ”. Humusul nutritiv este reprezentat de totalitatea compușilor organici, mai mult sau mai puțin ușor mineralizabili, care se încadrează în ambele grupe principale din clasificarea lui Kononova. El are un rol predominant în asigurarea microorganismelor și plantelor superioare cu elemente nutritive și asigură materia primă și substanțele precursoare sintetizării substanțelor humice propriu-zise. Humusul stabil cuprinde ansamblul subsatnțelor care se descompun lent, ajungând și ele în final la compuși minerali (CO2, H2O si NH3).

Într-o agricultură intensivă rolul humusului în asigurarea unui mediu favorabil pentru creșterea plantelor, ca rezervor cu eliberarea lentă a elementelor nutritive (N, P, S, K, Ca, Mg) și ca regulator al metabolismului vegetal, trebuie să se manifeste la nivele superioare ale echilibrului humic. Numeroase cercetări asupra bilanțului humusului din solurile cultivate în diferite sisteme urmăresc rezolvarea favorabilă a contradicției care se menifestă între conservatorismul solului de a-și menține echilibrul humic și cerințele agriculturii de creștere treptată a conținutului de humus, în condiții raționale din punct de vedere tehnic. Solurile preconizate pentru terenurile agricole din țara noastră reies din analiza evoluției humusului în diferite situații de cultură.

Caracterizarea regimului humic al solurilor

În țara noastră, în studiul agrochimic ca și în cel pedologic, caracterizarea terenurilor agricole sub aspectul conținutului de materie organică se face diferențiat. La solurile organice, ca și la solurile de seră îmbogățite prin aporturi masive de materie organică parțial descompusă, se determină ,,materia organică’’, în timp ce la celelalte soluri se determină humusul, după îndepartarea prealabilă a resturilor descompuse din sol. Recunoașterea humusului ca un indicator sintetic al stării de fertilitate a solului este evidențiată de folosirea resurselor de humus din primii 50 cm printre criteriile principale de stabilire a notelor în Sistemul român de bonitare a terenurilor agricole (1976).

Conținutul de humus din stratul arat multiplicat cu raportul saturației în baze, cunoscut sub denumirea de indice-azot, este utilizat în analiza agrochimică pentru caracterizarea stării de asigurare cu azot a solului. În studiile agrochimice curente nu se practică fracționarea humusului, întrucât aceasta este determinată predominant de tipul de sol și mai puțin de practicile culturale. Anual în solurile arabile din țara noastră se mineralizează o cantitate de 1 – 3 % din materia organică a solului, îndeosebi pe seama humusului nutritiv.

Evaluarea cantitativă a acestor transformări prezintă interes pentru stabilirea bilanțului humic al solului sub diferite sisteme de cultură și pentru a aprecia aportul solului în azot accesibil plantelor. În cercetarea agrochimică se folosesc metode bazate pe mineralizarea materiei organice ușor biodegradabile în condiții controlate de umiditate și temperatură sau pe ușurința ei de oxidabilitate (descompunere) chimica pentru estimarea azotului organic potențial accesibil, ambele determinări efectuându-se pe soluri din care nu au fost îndepărtate resturile organice.

2. Materia organică în terenurile introduse în circuitul agricol

Principala rezervă de sporire a suprafeței arabile a țării, a constituit-o regiunea inundabilă a Dunării, atât prin mărimea suprafețelor recuperabile cât și prin fertiletatea ridicată a solurilor aluviale și a sedimentelor. Au fost introduse aproape integral în folosință agricolă terenurile din Lunca Dunării, pe masura îndiguirii incintelor, iar Delta Dunării este în curs de amenajare. În solurile și sedimentele din aceste zone materia organică se găsește în cantități ridicate, cu mult mai mari decât în solurile zonale.

Rezervele de humus ale solurilor cresc de la solurile aluviale slab evoluate către solurile de luncă evoluate și, în cadrul aceluiași tip de sol variază în funcție de textură. Comparativ cu cernoziomurile cultivate de multă vreme pe terasele Dunării, având aceeași textură, solurile din Lunca Dunării aveau conținuturi și rezerve de humus cu mult mai mari.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Chimie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.