Evolutia economica a tarilor dezvoltate

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Evolutia economica a tarilor dezvoltate

POLITICI FINANCIARE PROMOVATE IN TARILE CU ECONOMIE DE PIATA

Partidul (sau coalitia) de la putere adopta prin programul de guvernare anumite politici, interne si externe, prin care urmareste realizarea obiectivelor sociale, economice, etc. pe care trebuie sa le realizeze in perioada cat detine puterea. Politica financiara joaca un rol important, deoarece se refera la atragerea resurselor necesare indeplinirii obiectivelor. Desigur ca politica financiara difera de la tara la tara, in functie de conditiile concrete specifice fiecarei tari.

3.1. POLITICA FINANCIARA IN DOMENIUL CHELTUIELILOR PUBLICE

Aceasta politica stabileste volumul si structura cheltuielilor publice necesare asigurarii functiilor statului.
Ca pondere in PIB, tarile dezvoltate aloca in medie 42% (1987) pentru cheltuieli publice, existand totusi variatii mari pe tari: Olanda, Suedia, Danemarca 60-62%, Franta, Austria 48-53%, SUA, Elvetia, Spania, Australia 37-39%.
Explicatia acestor variatii o reprezinta faptul ca unele domenii de interes public (sanatate, asigurari sociale, invatamant) sunt acoperite atat din resurse publice, cat si din resurse private, ponderile acestora fiind diferite de la tara la tara.

Spre exemplu, cheltuielile pentru sanatate sunt sustinute de sectorul public in proportie de 42.4% in SUA fata de 85% in RFG, 84.8% in Danemarca, 78.4% in Olanda si 71% in Franta.
In domeniul asigurarilor sociale, resursele publice acopera ponderi variate din cheltuielile totale, astfel: 24.1% in SUA, 42.6% in RFG, 40.4% in Danemarca, 40.3% in Franta, 37.7% in Elvetia.

Din cheltuielile totale pentru invatamant sectorul public suporta 15% in Elvetia, 13.9% in Australia, 7.8% in RFG, 9.3% in Franta.
Analiza retrospectiva a evolutiei cheltuielilor publice in perioada 1977-1986 arata ca ponderea acestora in PIB a crescut cu 4 puncte in tarile dezvoltate.
Cheltuielile publice ale tarilor dezvoltate sunt destinate in proportie de 50-70% scopurilor sociale: asigurari si asistenta sociala, sanatate, invatamant, locuinte, recreatie. Cheltuielile cu caracter economic – pentru transporturi si telecomunicatii, agricultura si silvicultura, combustibili, energie, industrie extractiva – sunt cuprinse intre 9 si 13% din total.

3.2. POLITICA FINANCIARA IN DOMENIUL VENITURILOR STATULUI

Aceasta politica stabileste sursele de formare a fondurilor bugetare si extrabugetare necesare statului pentru acoperirea obiectivelor propuse.
Desi in tarile dezvoltate media resurselor publice in PIB este de 39% (1987), cifrele variaza mult de la o tara la alta: 615 in Suedia, 45-48% in Franta, RFG, Belgia si Austria, 33-35% in Spania si SUA.
Caracteristic pentru tarile dezvoltate este faptul ca ele isi procura 90% din resursele financiare publice din impozite, taxe si contributii pentru asigurari sociale, iar restul de la intreprinderi si proprietati publice.
Referitor la structura veniturilor fiscale, impozitele directe (pe venit si avere) reprezinta 2/3 din total, iar cele indirecte (pe bunuri si servicii) 1/3.

In SUA, Elvetia, Canada, Australia, Danemarca, Suedia, Marea Britanie, RFG impozitele pe venitul individual, pe profitul societatilor si pe avere furnizeaza 60-77% din totalul veniturilor fiscale, iar in Austria, Norvegia, mai putin de 50%. Exista tendinta de crestere a ponderii impozitelor directe pe seama reducerii celei a impozitelor indirecte. In cadrul impozitelor directe, impozitul pe venitul individual si impozitul pe profitul societatilor reprezinta 9/10 din total, iar impozitul pe averea persoanelor fizice si impozitul pe activul net al societatilor mai putin de 1/10. Resursele procurate din impozitul pe venitul persoanelor fizice sunt de peste 4 ori mai mari decat cele din impozitul pe profitul societatilor.

3.3. ECHILIBRUL FINANCIAR

Intrucat veniturile publice nu acopera integral cheltuielile publice, pentru diferenta se apeleaza la emisiune monetara, imprumuturi pe piata interna, credite sau ajutoare externe.
Desi media indica in intervalul 1977-1987 valori ale ecartului dintre cheltuielile si veniturile publice de 2-5.2%, unele tari au inregistrat valori mult mai mari: Grecia (4-19%), Irlanda (9-15%), Belgia (8-14%), Suedia (2-10%), Canada (4-8%), etc.

Aceste deficite se datoreaza in perioada respectiva celor 2 socuri petroliere, fluctuatiilor conjuncturale ale cursurilor de schimb si paritatilor monetare, scumpirii creditului, inarmarilor.
Inregistrarea unor importante deficite financiare a fost consecinta cresterii accelerate a cheltuielilor publice, a incetinirii ritmului de crestere a veniturilor publice sau a ambelor cauze. Autoritatile publice ale unor tari au promovat in mod deliberat o politica a deficitelor sistematice, prin folosirea emisiunii monetare si a imprumuturilor – ca sursa de finantare a acestora – urmarind redresarea economiei stagnate sau transferarea poverii crizei asupra altor tari.
Astfel, administratia de la Washington a stimulat atragerea disponibilitatilor banesti de pe piata interna si din strainatate prin majorari succesive ale ratei dobanzii la imprumuturile contractate de stat. Cererea sporita de dolari americani s-a manifestat si din partea tarilor importatoare de capital, ceea ce a facut ca emisiunea baneasca sa nu duca la agravarea proceselor inflationiste, ci dimpotriva, sa contribuie la intarirea puterii de cumparare a dolarului.

Japonia, RFG, Franta, Italia si alte tari dezvoltate au suferit consecintele cresterii pretului titeiului si ale deprecierii monedelor lor in raport cu dolarul american, inregistrand importante deficite financiare, dar, in calitate de tari creditoare, au profitat de pe urma majorarii dobanzii pe piata externa.
« mai multe referate din Economie