Eugen Ionescu sau absurditatea absurdului

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Eugen Ionescu sau absurditatea absurdului

Si totusi, literatura era pentru Eugen Ionescu singurul refugiu din fata acestei anxietati. Tanarul de odinioara se arunca asupra cartilor scrise de altii, asupra paginii inca nescrise de el, cu furia unui amant care cauta in pasiunea sa un leac impotriva mortii. Vrea sa imbraAZtiseze totul, sa combata totul, sa scrie totul, sa noteze fiecare pas, faptele marunte ale zilei, orice banalitate, tot ceea ce se uita. El nu vrea sa uite. Caci, isi spune: "asta este tot ce pot face pentru eterAZnitatea mea".

Eternitatea, nemurirea e absolutul la care ravneste Eugen Ionescu. Acum cand a fost ales printre "nemuritorii" Academiei FranAZceze, acum cand operele sale adunate fac dintr insul una din marile figuri ale literaturii contemporane, e interesant sa urmaresti geneza spiritului sau in acele pagini atat de revelatoare ale inceputurilor sale, mult mai semnificative pentru el decat si o marturiseste azi el insusi. Citind paginile din Nu, Ionescu ne apare ca un Rastignac al literelor, un ambitios fara pereche, insetat de celebritate, dorind amarnic locul intai in republica literelor.

"Nu am nici o pasiune, nici o obsesie in afara de mine. Eu care mi sunt gloria, bucuria, suferinta, viata, moartea"8. Acest egocentrism, mereu amenintat de umbra mortii, este osia furtunilor ce se starnesc intr insul si pe care le starneste el insusi in jurul sau. Atacurile tanarului autor al lui Nu purced din dorinta sa de a se face cunoscut, de a face zgomot mare, cu orice pret. E prea inteligent ca sa nu si dea seama ca analizele sale sunt simple miscari tactice. "Imi dau seama - marturiseste el - ca, in sine, arguAZmentele mele nu sunt nici valabile, nici nevalabile. Ceea ce numesc eu A©acuzatii>> pot fi considerate drept caracteristice neutre ale poeziei barbiene".

De aceea: "Las totul si imi pun toate sperantele in prezenAZtare: verva, ironie, siguranta, aparenta logica si inflexibila, sarja polemica si alte prafuri in ochi... Cititorului aiurit sa nu i ramana in urechi decat ecouri de indepartate clinchete, in ochi fumul bataliei"9. Cand Claude Bonnefoy l a intrebat pe Eugen Ionescu - in cursul acelor convorbiri organizate pe care ulterior le au publicat intr un volum - daca literatura romana i a oferit ceva, a contribuit la formaAZrea spiritului sau, autorul Rinocerilor i a vorbit criticului francez despre Caragiale si Urmuz. N a uitat sa adauge: "mai sunt si alti scriitori romani care au putut sa ma marcheze. Acestia sunt poetii populari anonimi: poezia populara romana este bogata, este mare"10.

Toate bune! Dar uita, oare, Eugen Ionescu studiile sale atat de amanuntite asupra unor scriitori romani, analizele sale prin care si a inceput cariera literara? Oricare ar fi parerea noastra despre articolele adunate in volumul Nu, asupra acelor teribile pamflete - nu gasesc alt epitet mai potrivit care sa indice incercarea de a exerAZcita un soi de terorism literar prin teribilisme juvenile - repet, oricum am privi textele referitoare la poezia lui Arghezi si Ion Barbu, precum si romanul lui Camil Petrescu, un fapt e sigur: rareori un tanar scriitor a fost mai prezent in viata literara a timpului sau, a tarii in a carui limba scria, decat Eugen Ionescu, la cei 22 de ani cati implinise in 1934 cand publica Nu.

Cartea e savuroasa inca, dincolo de indignarile pe care ti le poate provoca lectura ei, tocmai prin acest aspect de croAZnica partiala surprinzand un moment literar. Tanarul Ionescu nu se multumeste sa incerce o "reabilitare a analizei literare", cum pretinde, exercitandu si verva critica pe seama catorva scriitori, pe care de altfel ii stimeaza. Anuntand dramaturgul de mai tarziu, el se descrie pe sine cu toate fluctuatiile umorilor sale, cu toate tribulatiile prin care trece inteligenta sa, traind un adevarat conflict existential. « mai multe referate din Romana