Enigma Otiliei - prezentare personaj realism

7x puncte

categorie: Romana

nota: 9.94

nivel: Liceu

Roman realist, care reconstituie o atmosfera - aceea a Bucurestiului antebelic -, dar si Bildungsroman, urmarind maturizarea lui Felix - Enigma Otiliei urmareste evolutia raporturilor dintre personaje, pe fondul asteptarii unei mosteniri supralicitate de unii ( clanul Tulea ), indiferente pentru altii ( Felix, Otilia, Pascalopol ). Actiunea este ampla, desfasurandu-se pe mai multe planuri narative[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Enigma Otiliei - prezentare personaj realism

Roman realist, care reconstituie o atmosfera - aceea a Bucurestiului antebelic -, dar si Bildungsroman, urmarind maturizarea lui Felix - Enigma Otiliei urmareste evolutia raporturilor dintre personaje, pe fondul asteptarii unei mosteniri supralicitate de unii ( clanul Tulea ), indiferente pentru altii ( Felix, Otilia, Pascalopol ). Actiunea este ampla, desfasurandu-se pe mai multe planuri narative, care contureaza un conflict complex. Cele douazeci de capitole ale romanului urmaresc destinele unor personaje, prin acumularea detaliilor.

Orfan, ajuns in casa tutorelui sau, Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, proaspat absolvent al Liceului Internat din Iasi, doreste sa studieze Medicina; remarcat inca din primul an de studiu, tanarul va face ulterior o cariera stralucita. In casa lui mos Costache, Felix se indragosteste de Otilia, aflata si ea sub tutela batranului. Desi tine la Otilia, fiica celei de-a doua sotii, Costache ezita indelung sa o adopte, chiar dupa ce sufera un atac cerebral. La insistentele lui Leonida Pascalopol, mos Costache va depune pe numele Otiliei o suma oarecare, la care mosierul va mai adauga ceva, pentru a-i crea fetei un sentiment de securitate si de independenta financiara.

Averea lui Costache Giurgiuveanu este vanata in permanenta de membrii clanului Tulea, care o detesta pe Otilia. Aglae - "baba absoluta" - incearca sa intre in posesia averii batranului prin orice mijloace. Dupa primul atac cerebral pe care il sufera Costache, clanul Tulea pune stapanire pe casa, determinand revolta neputincioasa a batranului, infuriat de "pungasii" care ii irosesc alimentele si bautura. Moartea lui Costache, provocata cu sange rece de Stanica Ratiu, ginerele Aglaei, pune capat atmosferei relativ calme care domneste in sanul familiei Tulea si influenteaza decisiv destinele personajelor.

Stanica o paraseste pe Olimpia, invocand ridicolul motiv ca aceasta nu-i mai poate darui urmasi, desi copilul lor murise din neglijenta ambilor parinti. El se casatoreste cu Georgeta, "cu care nu avu mostenitori", dar care ii asigura patrunderea in cercurile sociale inalte. Felix si Otilia sunt nevoiti sa paraseasca locuinta lui mos Costache, casa fiind mostenita de Aglae. Otilia se casatoreste cu Pascalopol, mosierul intre doua varste, personaj interesant, sobru si rafinat, in a carui afectiune pentru Otilia se imbina sentimente paterne si pasiune erotica.

Felix afla, mult mai tarziu, intalnindu-se intamplator cu Pascalopol in tren, ca Otilia a divortat, recasatorindu-se cu un "conte argentinian", ceea ce sporeste aura de mister a tinerei femei. Fotografia Otiliei, pe care i-o arata Pascalopol, infatiseaza "o doamna picanta, gen actrita intretinuta", care nu mai e Otilia "de odinioara". Ca in orice roman realist, majoritatea personajelor se inscriu in tipuri, dar exista si personaje atipice. Se raporteaza la tipuri: Costache Giurgiuveanu, Stanica Ratiu, Felix Sima, Aglae Tulea, Aurica, Simion. In categoria personajelor care nu pot fi incadrate in tipuri se inscriu Otilia Marculescu si Leonida Pascalopol.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.