Enigma Otiliei - caracterizarea Otiliei

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Enigma Otiliei - caracterizarea Otiliei

Formula balzaciana se regaseste integral in romanul lui Calinescu deoarece: utilizeaza descrierea mediilor sociale ca documente sociologice si morale pentru psihologia individului; introduce tipurile morale si sociale; recurge la mijloacele stiintelor naturale in constructia personajelor; evidentiaza teme si motive specifice, precum: casatoria, mostenirea, paternitatea, avarul, orfanul, arivistul, fata batrana; faptele decurg intr-o imanenta logica, respectandu-se principiul cauzalitatii; perspectiva este indreptata de la exterior catre interior, din afara catre inauntru.

Personajele calisciene sunt alcatuite dupa principiul sintezei intre tipuri, caractere, psihologii. Dar granitele dintre perspectivele clasice, realiste, naturaliste, moderne nu sunt bine delimitate. Totusi, dupa trasaturile dominante si dupa modalitatile de constructie, ele se pot grupa astfel: clasice (caractere - avarii Costache si Aglae), realist - balzaciene (tipuri sociale - Stanica Ratiu si Pascalopol), naturaliste (aspecte crude ale vietii - Simion, Titi, Aurica), moderne (Felix si Otilia).

Putini dintre protagonistii "Enigmei Otiliei" au o conceptie morala a vietii, adica sunt capabili de motivatie a actelor proprii. Una dintre cele mai interesante tipologii din roman, Otilia, este complexa prin faptul ca isi recunoaste limitele. Ea evolueaza intre adolescentul Felix si barbatul experimentat Pascalopol.

Fata isi exprima cu naturalete sentimentele nedeslusite pentru Felix: "eu te iubesc in atatea feluri incat nu pot sa analizez acum cat te iubesc ca frate si cat ca iubit". Dragostea aproape mistica a baiatului pentru ea o va face responsabila de soarta acestuia si-l va parasi de teama de a nu-l impiedica in viitoarea lui cariera stiintifica.

Si fata de Pascalopol Otilia are trairi contradictorii: simpatie, gelozie, porniri filiale. Din gesturile, trairile si atitudinea fetei in relatie cu cei doi reiese caracterul contradictoriu al acesteia.
In fiecare pagina a cartii se simte prezenta suava si invaluitoare a Otiliei, amestec de exuberanta si seriozitate: alearga prin gradina, se catara pe capita de fan de la mosia lui Pascalopol, isi revarsa preaplinul sufletesc in acordurile tumultoase ale pianului.

Ea insenineaza atomsfera sumbra din casa lui mos Costache. Batranul se lumineaza cand mana ei ii atinge fruntea, pe Felix il inunda bucuria vazand-o, iar Pascalopol uita ca i-ar putea fi tata. Chiar si Stanica Ratiu are momente cand o admira sincer. Otilia apare astfel ca simbolul feminitatii insasi.

Dar personajul este alcatuit mai ales dupa tehnica moderna a pluriperspectivei: ea se reflecta diferit in cei din jurul sau.
Mos Costache o admira si o iubeste sincer: "o sorbea umilit din ochi si radea din toata fata lui spana, ramanand pentru el tot un copil", "fetita lui", cum o alinta.

Desi este singurul care i-ar putea asigura un statut social prin adoptiune, nu-si poate invinge zgarcenia si teama de rude si o lasa fara aparare. Dar fata este total dezinteresata de averea lui Costache; cand batranul se imbolnaveste, ea este singura fiinta care sufera cu adevarat; pe fata ei se citeste nelinistea si durerea ca l-ar putea pierde pe "papa".

Pascalopol intuieste cel mai bine caracterul labil al adolescentei. Vechi prieten al lui Costache, el compenseaza lipsa de afectiune a membrilor familiei fata de ea. Fiind mereu in preajma ei, la inceput el o ocroteste ca un tata si ii satisface toate capriciile, apoi realizeaza ca o iubeste ca un barbat.

Si Otilia il iubeste in felul ei pentru protectia pe care i-o ofera si de aceea se casatoreste cu el. In finalul romanului, Pascalopol recunoaste: "A fost delicioasa, dar ciudata. Pentru mine este o enigma".
« mai multe referate din Romana