Elegia a noua

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Elegia a noua

Elegia a noua
Obosit, Demiurgul îºi priveºte creaþia: “Mã uit la pã¬ianjeni ca la mine în¬sumi, mã uit la cãmile ca la mine însumi (…). Mã uit la munte ca la mine însumi, la mare ca la mine însumi. (…) Ah, numai la mine nu mã uit ca la mine însumi”, stã scris în Al treilea testament .
Apartenenþa la mit e limpede: “De la ou ni se trage…”.

De aceeaºi pãrere a fost ºi sculptorul Constantin Brân¬cuºi, preluând mitul oului ca temã pentru lucrãrile Nou nãscut (vezi cele ºapte versiuni) ºi Începutul lumii. Un exeget avizat al creaþiei brâncuºiene, Mircea Deac, este de pãrere cã artistul român ar fi luat contact cu acest mit prin filosofia tibetanului Milarepa, dar ºi prin intermediul basmelor au¬tohtone ; folclorul românesc a conservat ele¬men¬tele unei mitologii strãvechi, de o poezie dulce ºi o fi¬losofie viguroasã, eticã.

Elegia a noua
Evident cã Nichita a preluat echivalentele sim¬bo¬listice unanim uzi¬tate, adãu¬gân¬du-le doar un tuº de lirism personal. Astfel, “pasãrea” nu e decât un termen profan pentru “spirit”, aºa cum “aripile” sunt ferestre spre alte lu¬mi, iar “oul” este mormânt ºi leagãn al spiritului , un sim¬bol al ciclicitãþii deci.
În prima parte din Elegia a noua, undeva, pe Terra - o planetã oarecare din Univers - , e pe punctul de a se naºte spiritul, conºtiinþa ºi si¬nele unei vieþui¬toare vre¬melnice. Fiinþa care se naºte spãrgând coaja unui ou ne¬gru e jumãtate om, jumãtate pasãre (“sentimentul unei a¬ripi îmi curge-n spinare, senzaþia de ochi îºi cautã o orbitã”; “sare din mine un fel de plisc”; “refuzã sã fie un obelisc ºira intimã, curbatã”), altfel spus materie ºi spirit deopotrivã, gravitaþie ºi levitaþie.

În a doua parte a elegiei, neabandonând metafora oului, Nichita dezvoltã tema as¬pi¬raþiei spre perfecþiune, prin spargerea succesivã a cojilor neºtiinþei: “Sar cojile negre deodatã ºi iatã-mã, suav, închis într-un ou mult mai mare”. E legea ciclicitãþii, a as¬censiunii în spiralã. Fie¬care ciclu (creºtere, apogeu, des¬creºtere) înseamnã acumulare de infor¬maþii ºi experienþe, deci evoluþie. Apoi, dupã un popas în Hiperboreea, se de¬clanºeazã un nou ciclu, por¬nind de data aceasta de la acumulãrile anterioare.

Coaja oului e cu mult mai mare.
(La fel ºi lumile se nasc ºi mor fãrã încetare. Soa¬rele apu¬ne ºi rã¬sare. Râurile se varsã în mare, se fac nori de ploaie sau zãpadã, pen¬tru ca firicelul de izvor sã devinã iarãºi râu).
În virtutea legilor universale, componentele vii ale cre¬aþiei sunt plasate în sisteme deschise, evolutive. Din aceastã per¬spectivã, moar¬tea propriu-zisã nu existã, ci este doar o etapã ce marcheazã sfârºitul unui ciclu. Dupã sta¬diul de repaus hiperboreean, va urma im¬plicit, nu naº¬terea, ci re-naºterea. Reprezentarea graficã a sis¬temelor deschise este spi¬rala.

Elegia a noua
Taina acestei legi e în¬chisã în corpul omului, cãci structura moleculei de AND este rãspunsul.
Tema din elegia a noua o regãsim ºi în volumele ulte¬rioare ale lui Nichita, poetul încercând sã gloseze por¬nind de la aceastã idee ge¬ne¬roasã. Astfel, în poezia Mã asemui cu un copac (vol. Obiecte cos¬mice, 1967) imaginea ouãlor con¬centrice e sub¬stituitã cu salturi suc¬ce¬sive în astral: “Atunci voi fi îngãduit de prieteni, de duºmani ºi voi schimba planeta (…). Apoi îmi voi schimba iarãºi planeta, ºi-aºa mai departe, ce monotonie…”.

Tot în 1967, apare volumul Roºu vertical, ce con¬þine poezia Oul cu iris: “Sar cojile! La început, privirea dã din aripi în unda despãrþitã în delta pe care o face când se varsã în orã, secunda”. Un an mai târziu, poetul închide tema de¬finitiv, constatând cu tristeþe ºi o uºoarã undã de pesimism, cã per¬fecþiunea e intangibilã: “O, nu existã nici un ou din care sã se nascã lumea trãitã rãu, din nou, în lumea cea visatã ºi cereascã” (Egg, în vol. Laus Ptolemaei, 1968).
« mai multe referate din Romana