Edgar Allan Poe - Masca mortii rosii

3x puncte

categorie: Romana

nota: 9.80

nivel: Liceu

Dar printul Prospero era fericit, cutezator si ager; cand o buna
jumatate a norodului de pe mosiile sale a fost secerat, el chema dinainte-i o mie de prieteni zdraveni si curajosi, alesi printre cavalerii si doamnele de la curtea sa, si se insingura cu ei in departarea nepatrunsa a uneia din staretiile sale intarite. Era o cladire mareata si larg incapatoare, o plasmuire a printului insusi,[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Edgar Allan Poe - Masca mortii rosii

Dar printul Prospero era fericit, cutezator si ager; cand o buna
jumatate a norodului de pe mosiile sale a fost secerat, el chema dinainte-i o mie de prieteni zdraveni si curajosi, alesi printre cavalerii si doamnele de la curtea sa, si se insingura cu ei in departarea nepatrunsa a uneia din staretiile sale intarite. Era o cladire mareata si larg incapatoare, o plasmuire a printului insusi, dupa gustul sau excentric si impunator totdeauna. Un zid inalt si trainic ii da ocol. Erau porti de fier in acest zid.

Curtenii, dupa ce intrara, adusera forje si ciocane grele pentru a intepeni zavoarele. Hotarasera sa impiedice intrarea sau iesirea pricinuite de deznadejdea dinafara sau de nebunia dinauntru. Staretia fu inzestrata din belsug cu de toate. Multumita acestor masuri de prevedere, curtenii puteau sa infrunte primejdia de molipsire. Lumea dinafara sa se descurce cum o putea. Pana una-alta, ar fi fost o nebunie sa gandesti ceva sau sa te plangi. Din grija printului, se stransese acolo tot ce poate desfata pe om.

Erau mascarici si comedianti, erau dansatori si muzicanti si tot ce e frumos pe lume, era si vin. Toate acestea si sentimentul de singuranta se aflau acolo, inauntru. Iar afara bantuia Moartea Rosie.
Era catre sfarsitul lunii a cincea sau a sasea a retragerii sale, in vreme ce molima bantuia cu mai multa furie afara, cand printul Prospero isi aduna pe cei o mie de prieteni la un bal mascat de o nemaipomenita
maretie. Aceasta priveliste era ametitor de placuta. Dar mai intai lasati-ma sa va povestesc despre salile in care se desfasura. Erau sapte la numar, -- un sirag imparatesc. In multe palate, de altfel, asemenea siraguri de incaperi alcatuiesc o lunga perspectiva in linie dreapta cind usile sunt date in amandoua partile de perete, astfel incat ochiul imbratiseaza nestanjenit spatiul in intregime.

In cazul acesta, insa, lucrurile stateau cu totul altfel,
asa cum ne-am fi putut astepta; data fiind inclinatia ducelui pentru tot ce e bizar, incaperile erau oranduite intr-un chip atat de neregulat, incat privirea nu putea imbratisa dintr-o data decat una singura. La fiece douazeci-treizeci de pasi era cate o cotitura neasteptata, si la fiecare cotitura, cate o priveliste noua.

Pe dreapta si pe stanga, in mijlocul fiecarui perete, cate o fereastra gotica, ingusta si inalta, dadea intr-un coridor inchis, care serpuia de-a lungul sirului de incaperi. Vitraliile se deosebeau intre ele, culoarea lor fiind potrivita cu tonul dominant al incaperii din care
faceau parte. Asa, de pilda, sala ce se afla la capatul de la rasarit era tapisata in albastru, deci de un albastru-viu ii erau si placile de sticla. In a doua incapere toate ornamentele si tapiseriile erau purpurii : aici vitraliile erau si ele purpurii. A treia cu totul verde, si la fel si geamurile. A patra mobilata si luminata potocaliu, a cincea, alba, a sasea, violeta.

A saptea sala era strans invaluita in draperii de catifea neagra, care acopereau intreg tavanul si peretii si cadeau in falduri grele pe un covor de aceeasi culoare si din acelasi tesut. Aceasta era singura incapere in care culoarea vitraliilor nu se potrivea cu a decorului. Geamurile erau stacojii, de culoarea intensa a sangelui. Si in nici una din cele sapte sali nu era nici lampa, nici candelabru in belsugul de ornamente de aur risipite ici si colo sau atarnate in tavan. Si nu se afla nici o lumina, fie de lampa, fie de sfesnic in tot acest sir de incaperi.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.