Ecologia - de la stiinta la constiinta

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Ecologia - de la stiinta la constiinta

Referat despre Ecologia - de la stiinta la constiinta
Construit precum termenul de economie, cel de ecologie derivã, în parte, din rãdãcina indo-europeanã weik, care desemneazã o unitate socialã imediat superioarã casei ºefului de familie. Aceastã rãdãcinã a dat sanskritul veah (casã), latinul vicus (cartierul unui oraº, burg) ºi grecul oikos (habitat, acasã). Ca atare sekologie a fost construit pe baza a douã cuvinte greceºti: oikos ºi logos (logia), (discurs). Etimologic deci, ecologia reprezintã ºtiinþa habitatului, respectiv o ramurã a biologiei care studiazã interacþiunile dintre fiinþele vii ºi mediul lor. Dar, evident, semnificaþiile sale au fost mult amplificate ºi diversificate de-a lungul timpului.

Nomen certus, pater incertus?
Parafrazând un celebru dicton juridic latin (mater, certus, pater incertus) ºi despre ecologie se poate spune cã dacã numele îi este general ºi unanim recunoscut, paternitatea acestuia este încã discutatã. Astfel, într-o lucrare a lui P.H. Ochsen (The world ecology, Nature, vol. 129, 1959) a fost lansatã ipoteza cã inventatorul termenului ecologie ar fi fost filozoful ºi scriitorul american Henry David Thorean (1817-1862), contemporan întrucâtva cu Haeckel. Filozof transcendentalist acesta a fost, totodatã, ºi unul dintre cântãreþii vieþii în naturã. Dupã cum se ºtie, transcedentalismul, ilustrat mai ales de filozoful Ralph Waldo Emerson (1803-1882), este o filozofie impregnatã de panteism în care natura e perceputã deopotrivã ca un mijloc de uniune cu Dumnezeu ºi ca o sferã imperfectã unde se cuvine “transcede”.

În societatea timpului, adepþii unei asemenea concepþii erau percepuþi ca niºte neconformiºti. Astfel, în cartea sa “Walden, sau în viaþa în pãdure” Thoreau reconstituie experienþa reîntoarcerii sale pe pãmânt, care a durat puþin peste doi ani. Printre altele, acesta povesteºte “M-am dus în pãdure întrucât am vrut sã trãiesc fãrã grabã, sã fac faþã numai forþelor esenþiale ale vieþii, sã descopãr ceea ce aceasta poate sã mã înveþe, sfârºind sã constat, la ora morþii mele, cã nu am învins-o”.

Aceastã experienþã apropiatã multor “expediþii” ecologiste actuale explicã, în mare parte, eroarea de descifrare comisã în 1958 de editorii corespondenþei lui Thoreau. Astfel, aceºtia au citit, din greºealã “ecology” (ecologie) acolo unde scriitorul-filozof scrisese “geology” (geologie) într-o scrisoare datatã 1 ianuarie 1858 ºi adresatã veriºorului sãu G. Thatcher.

Aceastã confuzie de termeni, deosebit de seducãtoare ºi în spiritul senzaþionalului american (cine nu era tentat sã considere cã primul scriitor ºi practician al “întoarcerii la naturã” a fost, în acelaºi timp, ºi pãrintele cuvântului ecologie, în defavoarea unui ferm om de ºtiinþã?), avea sã fie corectatã însã de aceiaºi editori entuziaºti în 1975. În acest fel Ernst Haeckel era repus în totalitate în drepturi ºi astãzi nimeni nu-i mai contestã paternitatea termenului ºi conceptului de ecologie.

Paternitatea definitiei
În mod curent, se considerã cã o bunã definiþie trebuie sã ne permitã recunoaºterea sigurã a obiectului definit. ªi din acest punct de vedere Haeckel rãmâne un clasic. Definiþia sa, cuprinsã în aceeaºi lucrare care a lansat termenul ºi conform cãruia “Prin ecologie înþelegem totalitatea ºtiinþei relaþiilor organismului cu mediul, în sens larg toate condiþiile de existenþã”, constituie ºi în prezent fundamentul definiþiilor acestei ramuri ale biologiei. Dacã omul de ºtiinþã german este naºul de nume al ecologiei, fondatorul sãu pe conþinut rãmâne, mai degrabã, Charles Darwin, al cãrui discipol a fost.

Cele douã lucrãri ale acestuia “Originea speciilor” (1859) ºi “Descendenþa omului” (1871), formulau douã idei fundamentale ale ecologiei moderne: influenþa mediului asupra speciilor vii ºi apartenenþa speciei umane la lumea naturalã. Celebrul naturalist englez a relevat dependenþele strânse ºi o stare de echilibru optim între diferitele specii de plante ºi animale. Cu o asemenea moºtenire, ecologia este astãzi definitã, de regulã, ca fiind studiul relaþiilor organismelor ori grupurilor de organisme cu mediul lor ori ºtiinþa interrelaþiilor organismelor vii cu mediul lor.

Nãscutã ca o ramurã a biologiei, nimeni nu prevestea ecologiei un strãlucit viitor social. Dar, treptat implicaþiile sale s-au diversificat, amplificat ºi complicat. Studiind echilibrele naturale, ecologiºtii au prevãzut degradarea lor treptatã; dupã câteva decenii, dezvoltarea societãþilor industriale a modificat profund mediul planetar. Apariþia ºi amplificarea poluãrilor, dispariþia unor specii, afirmarea problemelor globale º.a., au fost semnele evidente ale unei crize ecologice profunde. Concluzia relevatã tot de ecologie este ºi ea fundamentalã: omul nu poate sã acþioneze la nesfârºit asupra mediului sãu fãrã a pune în discuþie ruperea absolutã a echilibrelor ecologice esenþiale. Pe aceastã cale s-a impus o altã noþiune - problemã cheie a lumii contemporane: protecþia mediului.

Totodatã, pe mãsura conºtientizãrii mizei ecologice, ºtiinþele biologice au fãcut apel la ºtiinþele umane: etnologia a denunþat decivilizarea promovatã de occidentali contra etniilor ºi culturilor minoritare; demografia s-a confruntat cu creºterea mondialã a populaþiei ºi impactului, pe mãsurã, asupra mediului, sociologia a perceput un rãzboi între societate ºi naturã; cuvinte precum naturã, ºtiinþã, tehnicã, au trezit filozofia care a hrãnit vechile sale dezbateri asupra acestor noi constatãri.

Aºa cum se întâmplã în lumea modernã, aceste probleme au invadat deopotrivã ºi economia ºi politica pentru a cãuta cauzele crizei ecologice ºi a credita soluþii posibile. O ecologie politicã a interpelat economia politicã ºi, ca o consecinþã, la nivelul miºcãrii sociale s-a impus un nou curent de gândire ºi acþiune: ecologismul. Trecerea ecologiei de la stadiul de simplã disciplinã ºtiinþificã la cea de problemã a conºtiinþei comune, naþionalã ºi internaþionalã cu expresii corespunzãtoare la nivelul teoriei ºi acþiunii militante reprezintã una din marile cuceriri ale secolului XX. « mai multe referate din Diverse