Echilibrul necesar - eseu

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Echilibrul necesar - eseu

În concepþia Sfântului Augustin, aventura umanã este o luptã strânsã între ,,lumina divinã" ºi ,,întunericul drãcesc", între douã puteri supreme, reprezentate de ,,Civitas Dei" (statutul lui Dumnezeu) ºi ,,Civitas terrena" (statutul pãmântului).

Lupta devine într-un punct finitã, pentru cã unul dintre adversari trebuie sã cedeze, aventura începând astfel cu ,,facerea omului" ºi situarea lui în paradis ºi sfârºindu-se cu ,,re-facerea omului". În toatã lupta- aventurã, omul, un picaro, va fi dotat cu structuri al cãror rost este foarte bine cântãrit în economia universalã ºi care vor îngãdui fiinþei doar o finalitate limitatã în cosmos.

I se va impune, prin cenzurã ºi frâne transcendente, un permanent destin creator, care rãmâne mereu în relativitate. Prin toate aceste condiþionãri ale aventurii, omul se situeazã pe o linie incontestabil tragicã, dar ºi mãreaþã în acelaºi timp, într-o permanentã istoricitate, iremediabilã ºi fãrã capãt.

,,Pentru a încerca sã înþelegem aventura umanã" trebuie sã ne raportãm ºi la divinitate, ºi la orizontul misterului. Parte integrantã din fiinþa umanã, orizontul misterului þine de structura, când mai clarã, când mai obscurã, dar fundamentalã a conºtiinþei. Fãrã acest orizont, omul n-ar fi Om, nu ar avea de ales decât între asumare ºi resemnare, nemaiputând ieºi din orizontul concret ºi, mai ales, pãtrunde în orizontul necunoscutului.

Dacã Dumnezeu s-a fãcut om (iar omul poate fi absorbit de Dumnezeu) înseamnã cã fiecare parte se poate împãrtãºi din calitatea celeilalte. Se ajunge astfel la un ,,punct de echilibru între spirit ºi materie, între ficþiune ºi realitate", care poate fi gãsit ºi explicat cu ajutorul Legii Kybalionului.

Esenþã a filozofiei hermetice, cunoscutã ºi sub denumirea de ,,Legea a tot ce este" sau ,,Legea lui UNU", legea Kybalionului se manifestã în toate cele trei sfere ale universului (materialã, spiritualã ºi mentalã), nefiind întâmplãtor alcãtuitã, la rândul ei, din ºapte legi (ºapte-simbol al vieþii veºnice, totalitatea universului în miºcare ºi echilibru, cheia desãvârºirii).

Spune legea corespondenþei: ,,Ceea ce este sus este ºi ceea ce este jos, ceea ce este jos este ºi ceea ce este sus". Aceasta ajutã, într-un fel, la decriptarea tainelor universului: ceea ce este în planul fizic, jos, este ca ºi ceea ce este în spirit, sus. Ceea ce este mic este ºi mare.

Conform acestei legi totul se leagã, iar acea disociere care se face între spirit ºi materie este falsã, fiindcã în fond (ºi în absolut) ce este spiritul este ºi materia. Se explicã astfel faptul cã existã o armonie, un raport constant între diferitele planuri de manifestare ale Vieþii ºi Fiinþei (material, mintal, spiritual). Planurile sunt asemãnãtoare, diferenþa între ele fiind doar de grade ºi niveluri de vibraþii, aparent diferite. Existã aºadar un echilibru!

Legea a patra, a polaritãþii: ,,Totul este dublu... asemãnãtorul ºi neasemãnãtorul au aceeaºi semnificaþie, extremele se ating, toate adevãrurile nu sunt decât semi-adevãruri, toate paradoxurile pot fi conciliate." Fiecare aspect numit (sau nenumit, dar existent în sine) are o faþã vãzutã ºi una nevãzutã. Nu existã bine ºi rãu, sunt polaritãþi ale unei energii ºi împreunã formeazã monada.

Bucuria ºi tristeþea sunt polaritãþi ale senzaþiilor, cãldura ºi frigul, deºi par opuse, în realitate sunt acelaºi fapt, distingându-se doar prin diferenþa de grade. La fel, dragostea ºi ura, binele ºi rãul, toate depind de voinþa noastrã de a le transforma dintr-una în alta. Din nou echilibru!

Cea de-a ºaptea lege, a genului: ,,Este un gen în toate lucrurile, totul are principiile sale". Fiindcã ,,genul se manifestã, echilibrat, pe toate planurile", Masculinul ºi Femininul din fiecare, luate ca un tot unitar, ºi nu separat, ca principii, se manifestã dinamic ºi într-un echilibru perfect în procesul creaþiei, în fiinþa umanã, care-ºi gãseºte realizarea (aproape tot timpul) în limitele ce i s-au hãrãzit. ªi astfel, Totul este posibil!

În lucrarea sa, Ce putem afla despre om..., Konrad Lorenz ne propune nouã, cititorilor ,,sã privim un acvariu cu peºti!", dându-ne ºi câteva explicaþii. De regulã peºtii sunt coloraþi, cu înotãtoare bogate, au forme neobiºnuite ºi decoreazã armonios acvariul.

,,S-ar putea ca pentru mulþi sã fie o dezamãgire faptul cã multitudinea de forme a ceea ce are viaþã, ale cãrei legi armonioase ne trezesc veneraþie ºi a cãrei frumuseþe ne încântã simþul estetic, a luat naºtere într-un mod prozaic ºi mai cu seamã cu o determinare cauzalã clarã" (ibidem). Cele mai multe persoane, la vederea peºtilor, se vor opri la ,,prima uimire":

Ce frumoºi sunt!, pe când altele vor fi în stare sã vadã mai mult decât toþi ceilalþi privitori sau crescãtori de peºti... Aºa este ºi cu aventura umanã: fiecare o înþelege ºi-o ,,admirã" dupã cum simte propriile sale vibraþii.

Unul dintre cele trei ,,hiatusuri evoluþioniste" (ibidem) concepute de Lorenz pune problema fiinþei umane la limita dintre Leib und Seele (trup ºi minte). El demonstreazã cã nu existã o separaþie între trup ºi minte, cã întreaga cunoaºtere ºi toate emoþiile se petrec la nivelul creierului, contrazicând crezul lui Descartes, conform cãruia aproape toate acþiunile fiinþei umane erau atribuite minþii independente, sufletului nemuritor ºi intangibil.

Cu toate acestea, nu existã un înþeles universal, la care sã ajungem cu toþii. În aventura umanã nu existã decât înþelesul pe care-l dãm noi vieþii noastre, un înþeles propriu, un roman propriu, o carte a vieþii aventuroase a fiecãruia.

,,Câþi oameni sunt într-un singur om? Tot atâþia câte stele sunt cuprinse într-o picãturã de rouã sub cerul cel limpede al nopþii. ªi, dac-ai mãri acea picãturã, sã te poþi uita în adâncul ei, ai revede toate miile de stele ale cerului, fiecare-o lume, fiecare cu þãri ºi popoare..." (Mihai Eminescu, idem). În fiinþa umanã se aflã Viaþa ºi Moartea, tangibilul ºi intangibilul, cognoscibilul ºi incognoscibilul, se ascunde întregul Univers: ,,Cunoaºte-te pe tine însuþi, ºi vei cunoaºte Universul!". « mai multe referate din Filosofie