Discursul Politic

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Discursul Politic

Acest proiect prezinta caracteristicile limbajului politic,cum a aparut pe scena romaneasca si modul in care a devenit vital pentru politicienii romani.De asemenea,contine si informatii despre legatura dintre limbaj politic-persuasiune-manipulare, dar si despre relatia real-ireal.

Caracteristici generale ale limbajului politic

Termenul "limbaj" presupune o anumita stabilitate a codului lingvistic, in afara contextelor de comunicare specifice. A vorbi despre limbaj politic inseamna a considera ca exista in realitatea culturala un asemenea cod constituit si usor de recunoscut. Termenul "discurs", in schimb, desemneaza o practica de comunicare esentialmente contextuala: un ansamblu de strategii lingvistice actualizabile in mod tipic intr-o situatie anume, cu un scop dat. Nu se poate nega existenta unui discurs politic, in vreme ce limbajul politic e un concept controversat. In cele ce urmeaza vom folosi totusi formula limbaj politic, intr-un mod mai putin riguros, dar util din punct de vedere intuitiv; aceasta optiune se poate justifica si prin faptul ca, in timp, practicile discursive chiar ajung sa stabileasca un cod.

Limbajul politic nu are, din perspectiva stilisticii functionale, o individualitate clar marcata: se identifica in buna masura cu limbajul standard, seamana foarte mult cu limbajul jurnalistic - care il preia, dar il si influenteaza AZAZ-, utilizeaza un inventar de termeni specifici, dar nu o terminologie riguroasa , interfereaza cu limbajul juridic (mai ales in activitatea parlamentara) si cu cel administrativ (in guvernare, in administratie). Greu de definit printr-o lista de trasaturi pur lingvistice (lexicale si morfosintactice), limbajul politic este totusi usor de identificat prin raportare la domeniul de utilizare si la situatia de comunicare, care determina asocierea unui vocabular specific cu o serie de strategii discursive. Caracteristicile sale esentiale sunt miza persuasiva si continutul ideologic; din acestea decurg, ca trasaturi secundare, recursul la strategiile eufemistice si tendinta spre cliseizare.

Situatia comunicativa prototipica presupune un locutor individualizat, dar care nu vorbeste in nume propriu, ci ca reprezentant al unui grup si care se adreseaza unui public cat mai larg . Intre functiile limbajului, functia conativa este cu siguranta decisiva, limbajul politic urmarind persuadarea interlocutorilor, modificarea opiniilor, a atitudinilor si chiar a actiunilor acestora. Discursul politic este esenta activitatii politice si poate influenta, mai mult decat alte tipuri de discurs, realitatea. Descris adesea, in cheie predominant negativa, ca discurs al puterii (Salavastru 1999) sau al manipularii, el este totusi, in aspectele sale fundamental pozitive, si un discurs al negocierii, al crearii acordului si al eficientei. Limbajul politic este esential pentru domeniul sau: politica se poate descrie in mare masura ca o activitate de limbaj, care stabileste acordul si pregateste actiunea.

Lexicul politic constituie o terminologie atipica, destul de ambigua si imprecisa, in care termenii sunt interpretati prin grilele valorice specifice unor anumite grupari. Diferenta esentiala dintre terminologiile propriu-zise ale limbajelor speciale (stiintifice, juridic, administrativ) si cea politica sta in faptul ca in aceasta din urma conotatiile pozitive sau negative ale cuvintelor joaca rolul esential. Desigur, stiintele politice urmaresc, ca orice alte stiinte, precizia; dar pentru discursul politic prototipic mult mai importanta este componenta evaluativa (uneori chiar afectiva) a lexicului. In lexicul politic sunt incorporate adesea mituri populare, cuvintele functionand ca simple embleme ale unor atitudini si afilieri.Limitele incerte predispun limbajul politic la o identificare cu limbajul public, cu limba comuna. Prin difuziune spontana sau prin impunere si constrangere, limbajul politic poate modifica limbajul public. Devierile totalitare, pericolele reale sau imaginare identificate de cercetatori in limbajul politic nu privesc, desigur, ipostaza acestuia de limbaj tehnic, folosit intre specialisti, ci difuzarea sa in sferele largi ale vietii sociale, pe care o conditioneaza si o modifica. « mai multe referate din Stiinte Politice