Dimensiunea ontologica a lirismului eminescian

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Dimensiunea ontologica a lirismului eminescian

Viata, in esenta eminesciana, este o traiectorie modelata de timp, din perspectiva unui tel suprem. Acest concept, "carpe diem", este ilustrat in poezia "Dintre sute de catarge", prin versurile "De-i fi gonit norocul / Fie idealurile". Norocul sugereaza scopul suprem , al sansei, eroul liric privind valorile umane sub cele doua aspecte ale vietii :clipa si nazuinta spre vesnicie, implinire. Intrebarile retorice "Cite oare le vor sparge / Vinturile, valurile?" si " Cite o sa le-nece oare / Vinturile, valurile?" accentueaza simbolul vinturilor si a valurilor, ce denota obstacolele la care este supusa fiinta umana in starea de dorinta.

Prin urmare, pentru a ne trai clipa, viata trebuie sa ne opunem impedimentelor existentei.Predilectia pentru studierea acestor teme existentiale se evidentiaza in perioada activitatii ca ziarist a lui Eminescu, in special din 1882, cind s-a remarcat ca corespondent al ziarului "Timpul" . In aceasta etapa, scriitorul a contactat permanent problemele prezentului, avind cunostinte despre trecut si speranta in viitor. Aceste idei confirma faptul ca timpul nu este simetric. Erich Fromm, ilustrul filozof german afirma ideea ca viitorul si trecutul nu se pot suprapune, "trecutul poate influenta intr-o anumita masura viitorul, pe cind viitorul nu poate influenta trecutul, ca proprietate a ontologiei, datorita ireversibilitatii timpului.

Fenomenul "fugit irreparabile tempus" determina pecetluirea existentei umane de catre timp, reliefata de Mihai Eminescu in poeziile "Singuratate", "Departe sunt de tine", "Trecut-au anii" si "Dintre sute de catarge". In "Singuratate" scurgerea iremediabila a timpului produce un efect distructiv clipelor fericite alaturi de iubita : "Si mi-i ciuda cum de vremea / Sa mai treaca, se indura / Cind eu stau soptind cu draga". Monotonia timpului, ce rezida din simbolurile zoomorfe "greieri, soareci" determina starea fiintei poetice in culmile deceptiei, supus legilor Universului.

Perspectiva tragica a fenomenului este evocat in lucrarea "Departe sunt de tine" , unde eroul liric ramine victima a timpului, un suflet batrin si singur, aruncat intr-un noian necunoscut de suferinte : "Voi fi batrin si singur, vei fi murit de mult!".
Notiunile fundamentale ale ontologiei, spatiul, timpul, sunt completate in meditatia "Trecut-au anii". In aceasta contopire este relevata prin versurile "Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri", ce denota trecerea nesfirsita a norilor prin sesurile pustii, asociata u acea curgere neoprita a anilor.

Constientizarea faptului ca anii "niciodata n-or sa vie iara" este data de conceptul "panta rhei". Ipostaza de suferind si solitar a eroului liric este completata cu intunecarea sufleteasca: "Iar timpul creste-n urma mea ... ma-ntunec!", aceasta dizolvindu-se pina la finalul poeziei. Aceasta dizolvare, indicata de motivul trecerii in nefiinta, este dictata de legile timpului, caci "Viata curge spre moarte, precum apele spre mare". « mai multe referate din Romana