Delicventa juvenila

3x puncte

categorie: Psihologie

nota: 9.28

nivel: Facultate

Delincventul nu reușește să-și ajusteze conduita în mod activ și dinamic la cerințele relațiilor interpersonale din mediul uman respectiv, datorită unui dificit de socializare, determinat de perturbarea sau insuficiența produselor de asimilare a cerințelor și normelor mediului socio-cultural și a produselor de acomodare la aceste prin acte de conduită acceptabile din punct de vedere social-juridic[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Delicventa juvenila

Delincventul nu reușește să-și ajusteze conduita în mod activ și dinamic la cerințele relațiilor interpersonale din mediul uman respectiv, datorită unui dificit de socializare, determinat de perturbarea sau insuficiența produselor de asimilare a cerințelor și normelor mediului socio-cultural și a produselor de acomodare la aceste prin acte de conduită acceptabile din punct de vedere social-juridic.

Delincvența apare ca o tulburare a structurării raporturilor sociale ale individului, tocmai datorită insuficienței maturități sociale. La majoritatea delincvenților se manifestă un caracter disonant al maturizării sociale și al dezvoltării personalității.
Având în vedere ca maturizarea socială a individului suferă influența nemijlocită a relațiilor interpersonale și a climatului socio-afectiv existent în microgrupurile în care trăiește și se dezvoltă, cauzele insuficienței maturizări sociale ale unor indivizi trebuie căutate în perturbarea acestor relații în carențele educative di socio-afective din grupurile respective. Teoria dissocialității elaborată de R.

Munchielli (1965), care pune accent pe o serie de factori psihosociali în explicarea delincvenței juvenile și se exprimă în:
• Neacceptarea colectivității, a societății;
• Falsă percepție socială a celor din jur;
• Lipsa anticipării și evaluării adecvate a consecințelor actelor comise;
• Respingerea rolului social ce i s-a acordat înainte de a deveni delincvent și pe care i-l pretinde colectivitatea.

Personalitatea copilului se poate dezvolta dizarmonic, în următoarele cazuri: în absența unei învățări necesare sau în condițiile insuficienței învățări (interiorizări) a normelor de conduită; în condițiile unei învățări „pernicioase”; în cazul unei învățări ineficiente sau în condițiile în care învățarea este inaccesibilă.
T. Bogdan (1973) subliniază și el necesitatea de a încadra delincvența juvenilă în sfera devianței sociale, punând accentul pe acele carențe educative care provoacă acest tip de comportament deviant.

Conceptul delincvență juvenilă este abordat, în majoritatea clasificărilor care vizează comportamentul uman sub unghiul evaluărilor normative, în cadrul mai larg al devianței.
Noțiunea de devianță a fost elaborată de Sellin (1938) care a studiat problemele complexe ale socio-crimino-genezei. Sellin definea devianța ca ansamblul comportamentelor îndreptate împotriva normelor de conduită sau împotriva ordinii instituționale. Merton (1957) spunea că devianța reprezintă ansamblul comportamentelor disfuncționale, ce amenință echilibrul sistemului social.

Devianțele sunt de diferite naturi și de diferite tipuri, relaționându-se cu fenomene de inadaptare sau de dezadaptare socială.
Pentru înțelegerea fenomenului de delincvențial, se impune și analiza diverselor universuri existențiale și comportamentale ale tinerilor ajunși în derivă. Unii „naufragiați sociali” pot fi victime ale unor represiuni, persecutări politice sau religioase iar alții pot fi victime ale unor cataclisme naturale, ale războiului. Mulți dintre asemenea tineri, după un traseu existențial dissocial sau antisocial, posedă suficiente resurse interioare pentru a deveni la o conduită dezirabilă.

Alți tineri devin adevărate epave sociale, inserându-se în viața grupurilor delinctogene, chiar dacă la început au pornit doar de la vagabondaj. Dar realitățile cotidiene arată că, sunt destul de fragile frontierele trecerii de la acte dissociale (vagabondaj, cerșetorie) la delicte grave (furt) și foarte grave (tâlhărie, viol, crimă).
În ultimele decenii numeroase lucrări, printre care și cea editată de Gialombardo (1972), abordează comportamentul delincvenților minori în mod diferențiat, pornind de la premisa ca există numeroase niveluri ale cauzelor și ale manifestărilor caracteristice inadaptări sociale și devianței, iar aceste niveluri sunt structurate astfel:

1. Factori situaționali devianței la carer copilul este expus acasă sau în mediul extrafamilial: familie destrămată; disciplină neadecvată (climat hiperpermisiv sau hiperpunitiv); vicii în familie; situație materială deficitară, nesigură; grupuri delictogene în vecinătate.

2. Probleme comportamentale care reprezintă un mod specific de inadaptare la mediu, în raport cu vârsta la care apar.

3. Atitudini dissociale în care copilul descoperă reacții subiective îndreptate împotriva autorității, dar fără o înclinație serioasă spre agresiune: izolare; anxietate; ostilitate.

4. Ieșirea de sub control, cu încălcarea unor norme sau a unor standarde ale comunității printr-un comportament dissocial moderat: inactivitate; fuga de acasă; vagabondaj.

5. Încălcarea normelor și legilor prin acte antisociale grave și foarte grave: furt; tâlhărie; viol; omor.
Majoritatea infracțiunilor au fost comise în grupuri cu un lider minor sau adult, adesea acțiunile infracționale fiind organizate de infractori recidiviști. S-a amplificat fenomenul de recidivare a faptelor penale comise de minori, pe fondul accentuării gradului de pauperizare a numeroaselor familii și a ineficienței unor măsuri de ocrotire. Recrudescența delincvenței juvenile se manifestă nu numai în mediu urban, ci și în mediu rural.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Psihologie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.