Costul de productie

3x puncte

categorie: Economie

nota: 9.73

nivel: Facultate

Atunci cand economistii vorbesc despre cost, ei se refera, dupa cum s-a aratat si in capitolul 1, la costul de oportunitate al producerii unui bun sau serviciu. De fiecare data cand alegem sa producem un bun sau un serviciu renuntam la alte utlizari pe care le-am putea da resurselor consumate. De aceea, costul oricarei resurse productive intr-o anumita utilizare este maximul pe care aceasta resurs[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Costul de productie

Atunci cand economistii vorbesc despre cost, ei se refera, dupa cum s-a aratat si in capitolul 1, la costul de oportunitate al producerii unui bun sau serviciu. De fiecare data cand alegem sa producem un bun sau un serviciu renuntam la alte utlizari pe care le-am putea da resurselor consumate. De aceea, costul oricarei resurse productive intr-o anumita utilizare este maximul pe care aceasta resursa l-ar putea produce intr-o utilizare alternativa. Acesta este motivul pentru care costurile istorice sunt irelevante. Un exemplu va clarifica aceasta ultima afirmatie. Popescu a mostenit un teren de 500 m2 in Bucuresti.

In 2005, un teren in aceeasi zona are pretul de 1000 euro/m2. Popescu se gandeste ca pe terenul respectiv sa construiasca sediul firmei personale. Care este costul terenului pentru noua firma? Costul istoric, cel la care Popescu a "cumparat" terenul este zero. Cu toate acestea, daca Popescu ar vinde terenul sau, in 2005, ar obtine 1000 euro/m2 X 500 m2= 500000 euro. Suma maxima pe care terenul ar genera-o intr-o utilizare alternativa este costul de oportunitate al utilizarii terenului pentru firma. Acest cost este identic cu cel pe care Popescu l-ar suporta daca ar trebui sa cumpere terenul de pe piata imobiliara in 2005. Costul istoric este irelevant.

Factorii de productie utilizati in activitatea economica provin, de regula, de la alti agenti economici, pentru care producatorul face cheltuieli cu cumpararea lor. Totodata, in economia de piata, intreprinzatorul producator poate utiliza resurse proprii pentru care nu face cheltuieli catre terte persoane. Pentru a delimita cele doua surse de provenienta a factorilor de productie, se utilizeaza notiunile de cost explicit si cost implicit. Costurile de oportunitate care iau forma unei plati monetare explicite catre proprietarii factorilor de productie se numesc costuri explicite.

Costurile de oportunitate care nu necesita o plata monetara de catre firma se numesc costuri implicite. Costurile implicite nu se regasesc intotdeauna in costurile contabile ale unei companii si in profitul contabil al acesteia. Sa luam un exemplu pentru clarificare. Pentru a-si infiinta propria firma, Bestsoft s.r.l, Ionescu renunta la slujba sa de programator la o alta firma, unde salariul sau era de 500 euro pe luna. In acelasi timp, el angajeaza doi programatori pe care ii plateste cu 300 euro pe luna. Costurile explicite lunare cu forta de munca ale Bestsoft sunt de 2X300=600 euro.

La acestea insa trebuie adaugate costurile implicite, in cazul nostru costul de oportunitate al muncii prestate de Ionescu, de 500 de euro pe luna. Costurile totale lunare cu forta de munca ale Bestsoft sunt deci costurile explicite plus costurile implicite. Nu toate aceste costuri se vor regasi insa in costurile contabile. In exemplul nostru, costul implicit al muncii lui Ionescu nu se va regasi in costurile contabile si nici in calcularea profitului contabil. Profitul contabil este calculat ca diferenta dintre veniturile totale ale firmei si costurile explicite. O evaluare corecta a profitabilitatii firmei se face insa pe baza profitului economic, care ia in considerare atat costurile implicite, cat si pe cele explicite ale producerii unui bun.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Economie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.