Conu Leonida fata cu reactiunea de Ion Luca Caragiale

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Conu Leonida fata cu reactiunea de Ion Luca Caragiale

Cu ce realitate are de a face un mic functionar de birou? Citam din Blana lui Isaia, a dlui Bratescu-Voinesti: “Acum fiecare e la locul sau. In odaia dinspre strada seful serviciului judetean al prefecturii concepteaza rezolutiile venite de sus; aici in arhiva unul tacane la masina Yost, alti doi scriu felurite adrese; altul munceste la un tablou cu rubrici incurcate, al cincilea coase dosare; iar Isaia Vasilescu, registratorul, cu ochelari pe nas, trece tacticos in registrul de intrare hartiile sosite.”

“Isaia scrie: 12, 8, 58... idem... idem... La dirigintele oficiului postal, loco, a comunicat unde se gaseste apara tul telefonic care pana la 1 iulie curent era instalat la fosta primarie Urseni, devenita Visinesti...” “11,850... idem...idem... La primaria Pietrosita cu ordonanta de plata no. 5.749 a se da tribunalului...”
Si asa copiaza bietul Isaia, zile dupa zile si ani dupa ani, pana ce-ajunge pensionar ca Conu Leonida. Taranul are de-a face cu natura; meseriasul cu materia prima pe care o transforma “innobiland-o”, filologul — cu fenomenul limba; Kant — cu actul de cunoastere al omului s.a.m.d.

Cu ce realitate are de-a face Isaia Vasilescu? Cu nici una. Nici macar cu copia unei realitati cat de mici. Mai putin decat un cititor de nuvele, care cel putin vine in contact cu o portiune din realitatea trecuta prin capul altuia. Conu Leonida e ilustrarea acestei saracii. El e atat de mizer sufleteste, pentru ca e un Isaia Vasilescu, si inca pensionar, adica un om care nu mai are acum de a face nici cu umbra unei umbre de realitate.

Dealtmintrelea, toate tipurile din comediile lui Caragiale — din cauza ocupatiilor lor neserioase, adica fara legatura cu realitatile adevarate ale vietii, — sufar de aceasta goliciune de suflet. Unul din marile merite ale lui Caragiale este de a fi stiut sa puna pe aceste tipuri sa-si exprime neantul sufletului lor, de a fi zugravit continutul acestui zero.

Acela care are o atingere mai serioasa cu realitatea, vreau sa zic cu o realitate mai serioasa, e Jupan Dumitra che (bag de seama ca am ajuns avocatul lui...). Jupan Dumitrache e cherestegiu: trebuie sa stie pretul pietii, sa aleaga marfa, s-o vanda, sa stie de la cine sa ceara mai mult, cui poate da pe datorie etc. In sfarsit, daca nu-si da seama de o redusa, dar totusi complexa realitate, ajunge la faliment. E semnificativ pentru conceptia lui Caragiale si dovedes te dibacia lui de a se misca printre nuante faptul ca atunci cand i-a placut sa dea unui functionar un rol tragic, adica sa-l ia in serios (si acest lucru l-a facut numai o singura data), i-a dat cel putin o insarcinare care poate pune pe un mic functionar in legatura cat de mica cu o realitate.

E vorba de Anghelache din Inspectiune. Acesta e casier, adica un om care manuieste lucruri concrete si are o raspundere serioasa. Si atunci nici nu l-a mai numit Io nescu ori Popescu, Lache ori Mache, cum ii cheama pe toti functionarii din schitele sale. Si intamplarea fiind de data asta serioasa, acest Anghelache vorbeste normal. Si normal vorbesc si toti ceilalti functionari din schita, aceiasi functionari din toate Momentele, unde vorbesc caragia leste.

Sa se observe apoi ca in Inspectiune Caragiale nu-i numeste pe nici unul, caci trebuia sa le zica Ionescu si Mache, si aceasta nu se putea, pentru ca de data asta acesti functionari sunt oameni, sunt adanc ingrijorati de soarta colegului lor. Numele lor caragialesti ar fi stricat toata atmosfera bucatii. Iar sa-i numeasca altfel nu putea, fiindca orice adunare de “amici” la el e alcatuita intotdeauna din Popesti si Machi — si nu se putea dezminti.

Dar acesti functionari, in peregrinatiile lor prin oras ca sa gaseasca pe Anghelache si sa-l vesteasca de inspectia de a doua zi, intalnesc pe un coleg al lor, care petrecuse toata noaptea aiurea. Acesta neavand un rol in aceasta afacere serioasa si deci fiind un simplu “amic” din Momente, Cara giale ii poate spune pe nume. Si-l cheama, fireste, Mitica. Asadar, contact cu o realitate — eveniment tragic — nume serios — vorbire nestropsita — toate acestea merg impreuna.

In opera sa cu adevarat tragica, de pilda in Napasta, a ales oameni din alta lume, si anume tarani, oameni intregi. Nu putea incredinta roluri atat de serioase si de tragice targovetilor. Acestia au la Caragiale insarcinarea sa repre zinte ridicolul. Inca o data, cand i-a trebuit un targovat pentru o neinsemnata intamplare tragica — ati vazut ce a facut, ce revolutie intreaga in toate procedeele sale. Analizand O noapte furtunoasa, vorbeam de aversiu nea lui Caragiale pentru oamenii care s-au indepartat de simplicipatea naturala din cauza “culturii”.

Dar acei de care vorbim acum, cei goi de suflet, pentru ca nu au de-a face cu realitati, sunt exact aceiasi de care vorbeam acolo.
Ciobanul de pe Ceahlau, calugarita de la Varatic, birjarul (vezi mai sus) existau serios pentru Caragiale, nu numai fiindca nu erau, cum am spus atunci, pervertiti de “cul tura“, ci si — in fond e cam acelasi lucru — fiindca erau oameni in atingere cu niste realitati. « mai multe referate din Romana