Contributia lui Nicolae Titulescu la dezvoltarea relatiilor romano - latino - americane

3x puncte

categorie: Istorie

nota: 7.97

nivel: Facultate

Avocat în România și doctor în drept în Franța, Titulescu a oferit prin modul său de a gândi și de a acționa, noi orientări în politica externă a țării sale, în conferințele pe care le-a susținut, în misiunile sale, în funcțiile pe care le-a ocupat și în singura sa carte, editată în anii săi de exil, în versiune franceză și engleză, cu titlul „La politique extérieure de la Roumanie”. Î[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Contributia lui Nicolae Titulescu la dezvoltarea relatiilor romano - latino - americane

Avocat în România și doctor în drept în Franța, Titulescu a oferit prin modul său de a gândi și de a acționa, noi orientări în politica externă a țării sale, în conferințele pe care le-a susținut, în misiunile sale, în funcțiile pe care le-a ocupat și în singura sa carte, editată în anii săi de exil, în versiune franceză și engleză, cu titlul „La politique extérieure de la Roumanie”. În cartea sa, Titulescu a fost un apărător al unității românilor, al integrității teritoriale și al siguranței sale.

Ținând cont de istoria și de cultura sa latină, el consideră că România trebuie să aibă relații privilegiate cu Europa, dar a luat în seamă și tendințele relațiilor internaționale ale vremii sale, dând o mare importanță legăturilor diplomatice cu Europa și, în plus, cu Uniunea Sovietică, Statele Unite, America Latină, Africa, Orientul Mijlociu și continentul asiatic.

Titulescu își dă seama în perioada interbelică de schimbările care au avut loc pe scena internațională, de apariția, mai înainte, a fascismului italian, a nazismului, de restructurare a alianțelor politice, economice și de apărare în Europa.

Pentru a proteja România în fața noilor orientări, reevaluează Mica Antantă, fondată în 1921, ca alianță militară defensivă, din care făceau parte România, Cehoslovacia și Iugoslavia, în cazul unei posibile agresiuni din partea Ungariei sau a Bulgariei. România a fost totodată membră cu drepturi depline a Pactului Balcanic, care, având la bază Mica Antantă, va include mai târziu, Turcia și Grecia.

De vocație pacifistă, Titulescu a militat pentru dreptul Societății Națiunilor în menținerea păcii. Nu a fost de acord cu acele guverne care au vrut să revizuiască pactul Societății Națiunilor pentru că ducea la slăbirea acestui organism, căruia i-a consacrat mulți ani din viața sa.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.