Conflictul dintre Israel si Palestina

2x puncte

categorie: Geografie

nota: 7.03

nivel: Liceu

Totuși, deși Rezoluția Consiliului de Securitate al O.N.U. nu recunoștea obținerea de teritorii prin război, Israelul, dimpotrivă, în loc să-și retragă forțele armate din teritoriile ocupate continuă acțiunile de acaparare a noi zone.

Ca urmare, cauza palestiniană pentru cucerirea independenței și crearea unui stat propriu a căpătat o importanță tot mai mare până în zilele noastre[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Conflictul dintre Israel si Palestina

Totuși, deși Rezoluția Consiliului de Securitate al O.N.U. nu recunoștea obținerea de teritorii prin război, Israelul, dimpotrivă, în loc să-și retragă forțele armate din teritoriile ocupate continuă acțiunile de acaparare a noi zone.

Ca urmare, cauza palestiniană pentru cucerirea independenței și crearea unui stat propriu a căpătat o importanță tot mai mare până în zilele noastre. În anul 1964 Organizația pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.) a ținut primul congres național palestinian arab în partea iordaniană a Ierusalimului și adoptă convenția națională din 1948 în care se cerea fiecărui palestinian să lupte pentru drepturile sacre ale fiecărui popor - autodeterminare, independență națională, suveranitate, dreptul de restituire a proprietății și dreptul de a recurge la luptă armată. Palestinienii vor reuși să obțină recunoașterea cauzei lor mai târziu, prin Rezoluția 3070 din 30 noiembrie 1973 adoptată de Adunarea generală a O.N.U.

După câțiva ani de încordare în relațiile dintre statele arabe și Israel, la 1 iunie 1967 a izbucnit războiul, considerat al treilea conflict armat arabo-israelian. Începând cu incidente sângeroase la granița siriano-israeliană și continuând cu atacarea Egiptului de către Israel, ocuparea Ierusalimului, a Cisiordaniei și a platoului Golan de către Israel, războiul din 1967 a determinat O.N.U. să intervină pentru a opri conflictele armate, hotărâre adoptată numai de Siria, Iordania și Egipt. Poziția Israelului a fost total diferită, propunându-se acceptarea de către țările arabe a unor negocieri directe și separate.

Țara cea mai lovită de războiul din 1967 a fost Iordania, care cuprindea un număr mare de palestinieni. Această țară va cere Israelului retragerea din toate teritoriile ocupate, inclusiv din Ierusalim. Un nou plan, planul Rogers (denumit după un fost secretar de stat american), cu privire la obținerea păcii, este acceptat, de această dată, și de Israel, alături de Iordania, Egipt, dar nu și de Siria.

Reprezentantul O.N.U. Gunnar Jarring, a trimis ambelor părți (Israelului și Egiptului) un memorandum, cerându-le ca ,,Israelul să-și retragă forțele din teritoriul ocupat al Egiptului până la frontiera veche cu Palestina, sub mandatul britanic, iar Egiptul să încheie un tratat de pace cu Israelul". Și această tentativă a eșuat. În luna octombrie a anului 1973 se desfășoară lupte crâncene care provoacă grele pagube popoarelor din zonă. După acest ultim conflict militar, evenimentele ulterioare au confirmat că aplanarea treptată a crizei se poate realiza rațional numai pe calea unor negocieri.

În decembrie 1973 s-a hotărât încetarea focului și începerea discuțiilor între părțile implicate. Israelul și S.U.A., însă, au refuzat să discute cu Organizația de Eliberare a Palestinei, tocmai pentru că era organizația reprezentativă a palestinienilor din toată lumea și pentru că făcea serioase și justificate revendicări Israelului.

Evenimentele din 1967 - respectiv al treilea război arabo-izraelian - au devenit practic o nouă etapă în problemele Orientului Asiatic. Să amintim că în timpul războiului din 1967, Israelul a ocupat partea din teritoriul arab al Palestinei în care se găsea și Ierusalimul. Concomitent a ocupat peninsula Sinai. Acest război a dat naștere la un foarte mare exod palestinian, peste o jumătate de milion de oameni fiind alungați din locurile lor de baștină. Problema a devenit atât de gravă încât Organizația Națiunilor Unite, Consiliul de Securitate al O.N.U. a cerut oprirea războiului. Iată cum prezenta situația presa din România, războiul din 1967:

Între 5-21 mai 1967 a avut loc o accentuare a tensiunii în Orientul Apropiat. După o serie de incidente la granița israeliano-siriană, Israelul a trtmis Consiliulu de Securitate al O.N.U. o notă în care acuză ,,infiltrări teroriste", și dacă Siria nu-și schimbă politica, Israelul se va vedea îndreptățit să acționeze. Reprezentanții militari ai celorlalte țări arabe alertează trupele lor armate și masează militari în peninsula Sinai. Siria anunță că armata este pregătită să înfrunte situația creată. Irakul anunță alertarea armatelor, iar Kuweitul punerea forțelor sale armate la dispoziția Comandamentului Ligii Arabe. [...]

În legătură cu războiul din 1967 mai menționăm alte câteva fapte. Începând cu 5 iunie 1967 (de fapt linia a fost stabilită încă din august 1963), în contextul declanșării pe scară largă a ostilităților în Orientul Mijlociu, a fost folosită pentru prima dată operațional linia directă de telecomunicații de urgență Casa Albă-Kremlin, părțile angajându-se să nu intervină în mod direct în cadrul ostilităților.

La 22 noiembrie 2967, Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluția nr. 242 din care reținem următoarele: exprimând neliniștea care continua să provoace situația gravă din Orientul Mijlociu, subliniind respingerea obținerii de teritorii prin război și necesitatea de a acționa pentru o pace trainică și justă care să permită fiecărui stat să trăiască în securitate, și-au luat angajamentul să acționeze, în conformitate cu articolul 2 al Cărții Națiunilor Unite. Consiliul de Securitate afirmă că aplicarea principiilor Cărții cere instaurarea Israelului fără nici un fel de aprobare sau discuție cu celelalte țări, ci de la sine putere, anunță în 1946 că toate firmele străine care întrețin relații economice cu țările arabe, vor trebui să obțină autorizații speciale din partea Ministerului de Resort izraelian pentru a exporta în Israel, menționând că este vorba de o contramăsură la boicotul impus de țările arabe.

În lunile aprilie-mai apare un nou plan (de data aceasta apare propus de Tunisia prin președintele ei Bourghiba) de reglementare pe termen lung a disputelor arabo-israeliene, pentru ca ,,arabii și israelienii să conviețuiască pe bazele respectului național". În plan se scrie despre organizarea de negocieri directe asupra Palestinei pe baza planului Națiunilor Unite din 1947, privind împărțirea acesteia - cedarea de către Israel a unei treimi din teritoriu în favoarea națiunii palestiniene (era vorba de teritoriul pe care apoi Israelul l-a dobândit înainte de permiterea reîntoarcerii palestinienilor care s-au refugiat din teritoriile ocupate de Israel).

În plan se preconiza ca negocierile să fie purtate de palestinienii înșiși, singurii chemați să decidă asupra propriei lor soarte. Planul a fost respins de celelalte țări arabe - probabil din cauza amestecului diplomatic subtil al unor mari puteri - cea mai mare opoziție venind din partea Egiptului. Ahmed Shukairy, pe atunci președintele Organizației pentru Eliberarea Palestinei, a respins de asemenea planul propus de Tunisia, declarând că ,,problema palestiniană are o singură soluție - reabilitarea Palestinei arabe fără împărțire, internaționalizare sau recolonizare", termeni lansați atunci de marile puteri ale lumii. Mai mult chiar, Liga Arabă a adoptat o hotărâre în care se arată că trebuie respinse orice propuneri sau cereri de recunoaștere a Israelului, sau de conciliere, ori coexistență cu acesta.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Geografie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.