Comunicarea Nonverbala

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Comunicarea Nonverbala

Intr-un sens foarte larg acest termen desemneaza orice proces prin care o informatie este transmisa de la un element la altul, aceste elemente fiind de natura biologica tehnologica sau sociala. In sensul strict, el se limiteaaza la acest ultim aspect si poate fi definit ca un process prin care congenerii interactioneaza in cadrul finalitatilor de supravietuire a grupului prin mijlocirea unor semnale mai mult sau mai putin specifice. Procesul de comunicare se realizeaza totdeauna intr-un episod comportamental: un act produs de un membru al grupului sintetizeaza o modificare de comportament la un congener.
Pentru a diferentia episodul comunicativ de alte forme de interactiune comportamentale, doua criterii trebuie luate in consideratie: statutul social al interactiunii si gradul de specificitate al comportamentului declansator. Nu vom vorbi de comunicare decat atunci cand un episode comportamental se inscrie in cadrul de finalitati collective garate de reguli de organizare a speciei sau a grupului.
Capacitatea de specie se realizeaza in diverse coduri conventionale cu character socioistoric, care fac in plus obiectul reprezentarilor individuale: comunicarea este din acel moment garate simultan de catre grup si de catre indivizi. Oricare ar fi gradul de structurare sociala a speciei si oricare ar fi gradul de structurare specializare ale al semnalului declansator informatia generate in episodul comunicativ are un statut dublu: pe de o parte informatia se poate defini ca effect comportamental al semnalului.
La specia umana de exemplu individual care a invatat o limba cunoaste valori representative; el cunoaste sensul sau semnificatul. Pe de alta parte valoarea informative a unui semnal constituie totdeauna si un effect de interactiune; un comportament nu este semnal decat prin raporturile functionale pe care le intretine cu contextul sau.
La specia umana acest effect al contextului este mediatizat, organizat prin reguli de interactiune sociala care au sistemele deschise; de exemplu in termini de reguli de folosire si in termini de ritualuri. Acest effect al contextului confera semnalului valoarea sa informativa.
Fiecarei forme de miscare si organizare a materiei ii corespunde un anumit gen de comunicare cu ambianta. Pentru sistemele anorganice, materiale, comunicarea cu mediul ambient se realizeaza in contextual principiului conexiunii universale.

COMUNICAREA VERBALA

In forma ei orala si scrisa se instituie istoriceste intr0un factor si un mechanism essential al vietii sociale. Comunicarea verbala este supusa unor reguli sociale, Nu se poate comunica tot si orice. De altfel procesul de comunicare solicita o transformare a ceea ce este dat printr-o situatie si coordonatele ei in mod concomitant intr-o succesiune temporala care-si permiote intelegerea. Prin medierea vietii sociale s-au desprins si alte tipuri de instrumente de comunicare: limbajul imagistic al artelor picturalr arhitecturale, sculpturale, coregrafice, ciinematografice, limbajul figural - symbolic al muzicii, limbajul symbolic abstract al matematicii si logicii,limbajele stiintei si limbajele de programare.
Prin comunicare se opereaza schimburi de semnificatii, presupune un vorbitor si un ascultator, un mi9jloc de comunicare cunoscut de amandoi sin u in ultimul rand un lucru despre care se vorbeste.
Schema completa a factorilor constitutive ai comunicarii include: un transmitator (emitator) care transmite un mesaj; mesajul se refera la un context(referent), lucru sau idée; mesajul e alcatuit din elementele unui cod care trebuie sa fie commune celor doi parteneri, aflati direct, sau mijlocit, in contact. Se realizeaza comunicare atunci cand un anumit continut cognitive e transmis de la om la altul prin semen (semn - obiect sau fenomen, insusire sau actiune avand, pentru subiect, proprietatea de a "inlocui" un alt obiect, fenomen; functia sa este una referentiala, semantica), care au aceeasi semnificatie pentru vorbitor si ascultator.
Comunicarea se refera la transmisie si schimb de informatii intre oameni, la circulatia de impresii, trairi affective, judecati de valoare, comenzi etc., cu scopul de a obtine modificari comportamentale la indivizi, manifestate, in reprezentarile, cunostintele acestora.
Istoric si functional, procesele comunicarii umane au stat la baza umanizarii, insasi a constituirii psihologice si culturale a oamenilor. Ele au asigurat si asigura transmisia permanenta a experientei sociale, constituind, totodata, caile cele mai eficiente de influenta educative, formative asupra generatiilor.
In procesul comunicarii oamenii folosesc multiple si variate modalitati de comunicare, unele neverbale, precum : comunicare prin gesture, comunicare afectiv - expresiva (mimica, pantomima), comunicare practice - operatorie (de efectuare concreta a unor actiuni cui obiecte) etc., altele verbale, prin intermedioul semnelor si limbajului sonor sau limbajului graphic. Toate aceste mijloace au ca trasatura esentiala si definitorie calitatea lor de a realiza un schimb de semnificatii, ele functionand numai pe baza acelor elemente cognitive generalizatoare pe care le percep si le inteleg la fel toti indivizii care comunica intre ei.
Comunicarea interumana implica prezenta a trei elemente successive:
o intentia comunicarii (scopul)
o mijloacele psihosociale (modalitatile)
o efectele comunicarii (modificarile de comportament)
Fenomenul este insa circular, deoarece efectul comunicarii se intoarce asupra situatiei initiale, care a determinat procesul, stimuland indivizii la noi comunicari. Spre deosebire de om, care comunica prin semen utilizate in mod constient, in vederea unui scop, animalele au semnale emise neintentionat, legate de o situatie concreta. Un animal nu emite sunet cu intentia de a preveni impotriva pericolului puii sau tovarsi de grup, ci ii avertizeaza tocmai pentru ca emite sunete involuntare sub imperiul unei situatii de moment.

COMUNICAREA NONVERBALA

In literatura de specialitate sunt mentionate nu o singura definitie a comunicarii nonverbale ci mai multe si toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectiva este abordat procesul de transmitere a semnelor nonligvistice.
Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte si care pot fi decodificate, creand intelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, inlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Importanta comunicarii nonverbale a fost demonstrata in 1967 de catre Albert Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala in timp ce 38% este transmis pe cale vocala si 55% prin limbajul corpului.
Comunicarea nonverbala opusa comunicarii verbale este conceputa de multa vreme ca limbaj in sens strict. In aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare sunt considerate ca secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicarii influentate de discipline atat de diverse ca lingvistica enuntarii, psihologie, sociologie, antropologie, asigura astazi locul cuvenit comunicarii nonverbale, bazandu-se pe ipoteze ale canalelor multiple ale comunicarii umane. Comunicarea umana este conceputa ca o enuntare eterogena rezultand din combinarea de elemente vocal acustice si vizuale.

A) STUDIUL COMIUNICARII NONVERBALE: SCURT ISTORIC

Ca si in cazul psihosociologiei , preocuparile de cunoastere a modului cum comunicam fara a ne sluji de cuvinte au o indelungata preistorie si o foarte scurta istorie.
Preistoria domeniului de studio al comunicarii nonverbale acopera perioada din Antichitate pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea. " In traditia vestica, in cele mai vechi incercari de abordare sistematica a actiunilor expressive, atat in scrierile din Grecia si mai tarziu, din Roma, gesturilor li s-au acordat, intr-un fel saui altul o mare importanta" (A . Kendon si C. MUuller, 2001,1). In acest sens primul professor de retorica publica din Roma Marcus Fabius Quintilianus (c. 35 - 96 e.n.) a consacrat unul dintre cele douasprezece volume ale compendiului Institutio oratoria - Formarea vorbitorului in public - pronuntiei - vocii si gesturilor. Acest volum "ne ofera informatii detaliate despre limbajul trupului folosit de orator in conceptia romanilor " (F. Graf, 1991/2000, 42)
In primele decenii ale secolului XVII- lea se inregistreaza o renastere a interesului pentru studiul gesturilor. In secolele urmatoare, scrierile despre posibilitatile cunoasterii oamenilor dupa constitutia lor corporala, dupa fetei si a craniului, ca si dupa expresiile faciale se inmultesc.
In cadrul istoriei stiintei despre comunicarea nonverbala se poate vorbi de precursori pana la jumatatea secolului XX (Ch Darwin, D. Efron, E. Kretschmer) despre fondatori intre anii 1950 si 1980 (j. R. Davitz, p. Ekman, L.K. Frank) iar despre cercetatorii de azi ai domeniului, in ultimele doua, trei decenii.
Primele studii care au in titlu sintagma "comunicare nonverbala' au aparut la jumataea secolului trecut. Jurgen Ruesch si Weldon Kees au fost cei dintai care au inclus termenul de "comunicare nonverbala" in titlul unei carti (Nonverbal Comunication: Notes on the Visual Perceprtion of Human Relations, 1956). Cei doi autori au aratat ca in comunicare umana sunt implicate sapte sisteme diferite: 1) prezenta fizica si imbracamintea 2) gesturile sau miscarile voluntare 3) actiunile intamplatoare 4) urmele actiunilor 5) sunetele vocale 6) cuvintele rostite 7) cuvintele scrise (apud M.L. Knapp, 1990, 51). De remarcat este faptul ca in conceptia celor doi autori cinci din cele sapte sisteme implicate in comunicarea umana sunt de natura nonverbala.
In perioada contemporana dupa 1980 si pana azi au aparut numeroase lucrari teoretice si de cercetare empirica (D. Archer, R. Akert si M. Constanzo, 1993; M.l. Knapp, 1984; M.l. Patterson, 1983, 1984; J. Streeck si M.L Knapp, 1992). Caracterizand perioda contemporana, Mark L. Knapp (1990,53-54) destinge cateva tendinte ale studiilor privind comunicarea nonverbala:
o renuntarea la studiul separate al miscarilor diferitelor parti ale corpului (membrele supwerioare, fata, ochii etc.) si centrarea pe cercetarea contributiei acestor miscari combinante la transmitera anumitor mesaje
o schimbarea strategiei de cercetare, in sensul cresterii ponderii dtudiilor bazate pe observatia comunicarii nonverbale in conditiile "naturale", nu in conditiile 'artificiale" ale laboratorului experimental
o urmarirea modului in care unele semnale interactioneaza cu alte semnale.

B) STRUCTURA COMUNICARII NONVERBALE

Analiza structurii comunicarii nonverbale impune luarea in considerare a codurilor, modelelor si scopurilor specifice implicate. In comunicarea nonverbala se folosesc seturi de semen, coduri, care prin combinare dau o anumita structura. De exemplu, semnalele vizuale pot fi associate semnalelor olfactive. De fapt, aceste semen sunt stimuli senzoriali care impresioneaza simturile omului (vaz, auz, pipait, miros). Pe baza semnelor si canalelor de transmitere s lor s-au propuis multiple clasificari ale comportamentelor noinverbale si ale comunicarii nonverbale.
In literature de specialitate se aminteste gruparea comunicarii nonverbale in trei categorii, propusa de J. Ruesch si W. Kess:
o limbajul semnelor incluzand gesturile
o limbajul actiunilor incluzand miscarile corpului implicate in diferite activitati
o limbajul obiectelor care incorporeaza dispunerea intentionata sau neintentionata a obiectelor in spatiu in vederea utilizarii lor
O alta clasificare o datoram lui R. P. Harrison care i9mparte comunicarea nonverbala in patru categorii:
o coduri de executare associate miscarilor corpului, expresiilor faciale, privirii, atingerii si activitatilor vocale
o coduri spatio - temporale referitoare la mesajele rezultate din combinarea utilizarii spatiului si timpului
o coduri artefac utilizate in mesajele primate de la obiecte
o coduri mediatoare referitoare la efectele speciale rezultate din interpunerea intre emitator si receptor
De exemplu Dale G. Lethers a identificat urmatoarele canale de comunicare nonverbala: expresiile faciale, miscarile ochilor, postura, proxemica, aspectul fizic, factorii suprasegmentali, precum intonatia, timbrul si volumul vocii, si atingeriule cutanate.
Clasificarea comunicarii nonverbale poate fi facuta , in principal, dupa modalitatile senzoriale implicate in receptareaa semnalelor. Mark L. Knapp considera ca domeniul comunicarii nonverbale include urmatoarele fapte: 1) cum privim 2)cum auzim (tonul vocii) 3) cum mirosim 4) cum ne miscam - individual sau in conjunctie cu altii (gesturile, postura, privirea, expresiile faciale, atingerile corporale si proxemitatea) 5) cum afecteaza mediul inconjurator interactiunile umane si cum afecteaza acestea, la randul lor, mediul inconjurator (dispunerea spatiala a mobilei, temperature, prezenta altor oameni, zgomotele s.a.m.d)
Cei mai multi cercetatori accepta o clasificare rezultata din combinarea codurilor si mediilor de transmitere a mesajelor. "KINEZICA" asa - numitul limbaj corporal include miscarile corpului, expresiile faciale si privirea. Studiul privirii poarta denumirea de "OCULEZICA". Activitatile vocale alcatuiesc "PARALIMBAJUL". Studiul perceptiei si al modului de utilizare a spatiului poarta denumirea de "PROXEMICA", iar studiul perceptiei si al modului de utilizare a timpului este denumit "CRONEMICA". Aspectul fizic artefactele si semnalele olfactive sunt considerate, de asemenea, categorii separate ale comunicarii nonverbale si sunt studiate ca atare, chiar daca se recunoaste ca oamenii transmit semnale simultan prin mai multe canale, fapt pentru care este necesara abordarea integrate a comunicarii nonverbale

C) FUNCTIILE COMUNICARII NONVERBALE

Pentru a analiza functiile comunicarii dupa parerea mea ar trebui sa gasim raspunsul la intrbarea: De ce apelam la acest tip de limbaj ?. Ar trebui sa vedem care sunt intentiile, motivele si scopurile acestei forme de comunicare.
Paul Ekman a identificat cinci functii ale comunicarii nonverbale:
o repetarea - spunem "da" si dam din cap de sus in jos, si de jos in sus; spunem cuiva ca adresa cautata este pe o « mai multe referate din Psihologie