Comparatie intre Hanul Ancutei si Decameronul

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Comparatie intre Hanul Ancutei si Decameronul

Existã însã deosebiri esenþiale între cele douã creaþii literare’Decameronul" lui Boccaccio conþine "o sutã de poveºti, ori basme, ori parabole, ori istorioare, cum veþi vrea sã le numiþi, istorisite în zece zile de cãtre o preacinstitã ceatã de ºapte doamne ºi trei tineri, care s-au întovãrãºit pe vremea pãcãtoasã a molimei de odinioarã (ciuma care a bântuit Florenþa în anul 1348 - n.n.), precum ºi câteva cântãri cântate întru, desfãtarea lor de cãtre doamnele amintite". Povestirile relateazã "plãcute sau dureroase întâmplãri de dragoste precum ºi alte norocoase fapte, petrecute atât în vremurile noastre, cât ºi în cele de demult", aºa cum spune însuºi autorul într-un "Cuvânt înainte" al "Decameronului".

Timp de zece zile, cei zece tineri, retraºi de teama ciumei într-o vilã din Fiesole, relateazã câte zece povestiri plus o baladã, realizând o galerie infinitã de portrete ºi reprezentanþi ai tuturor pãturilor sociale, de la torcãtorii de lânã pânã la cavaleri ºi regi, de la cãlugãrii cei mai dãruiþi cu har divin pânã la þãrani ºi meºteºugari, compunând o adevãratã "comedie umanã", printr-o desãvârºitã ºi subtilã analizã psihologicã. Boccaccio creeazã, aºadar, o galerie umanã complexã, o vastã frescã socialã realistã a epocii sale.In “Dictionarul de simboluri” al lui Jean Chevalier –zece-“poate sa exprime atat viata cat si moartea ,alternanta,sau mai curand coexistenta lor...”Volumul "Hanu-Ancuþei", al lui Sadoveanu conþine nouã povestiri, relatate într-un singur loc, la Hanul Ancuþei, de cãtre þãranii moldoveni ce poposeau aici pentru odihnã ºi petrecere, fiind ei înºiºi participanþi direct sau martori ai evenimentelor narate.

Întâmplãrile se petrec în vreme veche, în timp mitic românesc, posibile oricând în spaþiul spiritualitãþii ºi al credinþelor strãvechi ºi nu numai într-o anumitã epocã socialã. Povestirile au o structurã epico-liricã, ilustrând participarea afectivã a povestitorilor la întâmplãrile relatate, iar locul de desfãºurare a acþiunii este hanul Ancuþei sau împrejurimile lui. “Hanu –Ancutei” deschide seria marilor capodopere sadoveniene.”Intr-o toamna aurie “,”intr-o departata vreme “,demult,la hanul Ancutei-“care nu era han,era cetate”-se creeaza un spatiu privilegiat ,propice ritualului povestirii.Toate”ale departarii se sterg si incepe vremea petrecerilor si a povestilor”.Intamplarilede mirare,minunate ori infricosatoare ,pline de haz ori naprasnice sunt rostite conform unui complicat ceremonial,oamenii cunoscundu-se unii pe altii dupa fapte ,dar mai ales dupa vorbe,dupa priceperea cu care “slobod”cuvantul”talcuind lucrarile acestei lumi”.

Valoarea incontestabilã a acestei creaþii sadoveniene constã în frumuseþea deosebitã a limbii ºi vraja stilistã, observaþia realistã pãtrunzãtoare în surprinderea destinelor omeneºti, candoarea romanticã în dezvãluirea sentimentelor ºi tainelor sufleteºti, cadrul de legendã ºi atmosfera poeticã în care se petrec faptele povestite.La Hanu Ancutei,povestirea reuseste sa suspende timpul si spatiul,plasand evenimentele in timpul mitic,auroral.De altfel,tonul povestirii este intotdeauna nostalgic,invocand “vremea de altadata”,cand oamenii erau aparte si faptele lor “de poveste”.Regasim in aceasta carte toate elementele pvestirilor anterioare :lumea taraneasca ,idilica,calatoriile cu peripetii,natura,oralitatea.”Niciodata arta povestirii n-a fost mai rafinata in simplitatea ei” (N.Manolescu).
Sub influenta lui Dante in ceea ce priveste orientarea poeziei si sub aceea a lui Francesco Petrarca in ceea ce priveste interesantele sale preocupari pentru stiinta umanistica, in special pentru filologie, Giovanni Boccaccio i-a considerat totdeauna, si cu cea mai mare mandrie, ca pe maestrii sai, pe cei doi mari, carora personalitatea sa li se va adauga in curand, pentru a inalta cea mai extraordinara triada literara pe care a cunoscut-o vreun secol, faimoasa trinitate trecentista, care a ridicat la cea mai inalta treapta inceputurile literaturii, artei si culturii italiene.

In timpul vietii sale Giovanni Boccaccio nu a cunoscut gloria si faima lui Francesco Petrarca, dar in opera sa literara se oglindesc mai profund noile particularitati si caracteristici ale orientarii progresiste care prevesteste cotitura Renasterii italiene, epoca descoperirii omului si a lumii, epoca laicizarii culturii, a dezvoltarii personalitatii umane si a unui splendid optimism. Indeosebi prin opera lui Boccaccio, cultura inceputurilor Renasterii cunoaste aspectul sau caracteristic Italian, amprenta specificului national .

Giovani Boccaccio este considerat cel de-al doilea mare umanist italian, prin capodopera sa, “Decameronul”,a carei denumire , ”decameron”,provine din greaca veche si inseamna zece zile.Pe langa valoarea artistica,Decameronul reprezinta un moment esential al evolutiei gandirii umane prin propagarea libertatii de constiinta a omului. Decameronul contine o suta de nuvele, probabil concepute in anii sederii sale la Napoli, la indemnul cert al Mariei d’Aquino.

Si lui Boccaccio I s-a parut oportun sa le incadreze impreuna intr-o cornisa, care le acorda o unitate de simetrie exterioara, cum o spune el insusi in prezentarea Decameronului, ca “aceste o suta de povesti ori basme, ori parabole sau istorioare, cum veti vrea sa le numiti...” In care unele placute si dureroase si altele fericite se vor vedea, intamplate in timpurile moderne sau in cele vechi”.In “Dictionarul de simboluri” al lui J.Chevalier,”o suta” inseamna:”un numar ce individualizeaza partea unui tot care la randul lui nu este decat partea unui ansamblu mai mare”. « mai multe referate din Romana