Claude Debussy

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Claude Debussy

Referat despre Claude Debussy
În acest timp, Pelleas era înscris în repertoriul Operei Comice pentru a fi reprezentat în 1902. Atunci avea sã izbucneascã celebra ceartã între compozitor ºi Maeterlinck. Acesta a rezervat rolul Melisandei soþiei sale, cântãreaþa Georgette Leblanc. Dar Debussy, auzind-o pe tânãra scoþianã Mary Garden, i-a încredinþat imediat rolul. "Era într-adevãr aceeaºi voce dulce pe care o auzisem în adâncul sufletului meu..." Maeterlinck i-a retras atunci drepturile, i-a intentat o acþiune în justiþie, dar Debussy a avut câºtig de cauzã.

În sfârºit, lucrarea a fost reprezentatã într-o atmosferã vijelioasã, datoratã unei cabale orchestrate de Maeterlinck ºi prietenii lui. În pauzã, "debussiºtii" ºi adversarii lor s-au luat la bãtaie, fiind necesarã intervenþia poliþiei. Doar datoritã calmului rece al lui Messager, aflat la pupitrul dirijoral, reprezentaþia a putut fi dusã la bun sfârºit.

În marea lor majoritate, criticii aveau sã demonstreze o totalã lipsã de înþelegere faþã de aceastã lucrare. Cu toate acestea, a doua reprezentaþie a fost triumfalã, iar Pelleas s-a jucat timp de trei luni cu casa închisã. Din acel moment, Debussy devenise un compozitor celebru.

Anii consolidãrii stilului
În 1903, Debussy a fãcut cunoºtinþã cu Emma Bardac, nãscutã Moyse, femeie frumoasã, strãlucitoare ºi, în plus, muzicianã. ªi-a dat întâlnire cu ea la Pourville în 1904, abandonându-ºi soþia care, aºa cum fãcuse Gaby nu cu mult timp în urmã, a încercat sã se sinucidã. Scandalul a izbucnit, presa ºi publicul au luat partea soþiei pãrãsite. Rupând cu toatã lumea, Debussy s-a refugiat la Jersey, apoi la Dieppe, unde a terminat Marea. Dupã un dublu divorþ, Debussy ºi Emma Moyse s-au cãsãtorit în 1905. S-au instalat într-un elegant hotel particular din piaþa Bois de Boulogne, unde s-a nãscut fiica lor, Claude-Emma, zisã Chou-chou.

De atunci, Debussy a dus o viaþã confortabilã ºi retrasã, dedicatã muncii, în timp ce renumele lui se rãspândea în întreaga lume, iar Pelleas triumfa la Bruxelles, Berlin, Roma, Milano, apoi New York. Debussy a scris o mare parte a creaþiei lui pentru pian (cea mai vastã din muzica francezã, dupã aceea a lui Faure) între 1902 ºi 1908,: Stampe, Mãºti ºi Insula veselã, cele douã culegeri de Imagini, Childrens' Corner.

Principalele piese de muzicã vocalã au fost redactate în aceeaºi perioadã: Trei cântece din Franþa, a doua serie din Serbãrile galante, Promenada celor doi amanþi. În sfârºit, Imagini pentru orchestrã, a cãror orchestraþie a fost terminatã de A. Caplet. Douã proiecte scenice dupã Edgar Poe nu au fost duse la bun sfârºit: Diavolul în turnul cu clopot ºi Cãderea casei Usher.

Pãrþile terminate ºi schiþele acestei a doua lucrãri, recent completate de Juan Allende Blin atestã o intenþie creatoare mergând încã mai departe decât Pelleas, în reînnoirea operei. În 1910, Debussy a fost invitat de Diaghilev sã colaboreze cu D'Annunzio la o lucrare pe tema sfântului Sebastian, având-o pe Ida Rubinstein în rolul principal. Terminat în trei luni, Martiriul Sfântului Sebastian a fost reprezentat la Teatrul Châtelet de Baletele ruse, cu un succes destul de incert.

Diaghilev i-a comandat de asemenea lui Debussy baletul Jeux reprezentat în 1913, în coregrafia lui Nijinski, cu douã sãptãmâni înainte de premiera agitatã cu Sacre du printemps. Totuºi, nici acest eveniment, nici subiectul "scandalos" (un discret joc erotic în trei) nu au fost cele care au sortit aceastã lucrare magistralã indiferenþei ºi uitãrii pe care avea sã le cunoascã pânã dupã al doilea rãzboi mondial.

Rãzboiul din 1914 a trezit în Debussy sentimente naþionaliste violente. Am putea gãsi aici motivele ostilitãþii faþã de Schonberg, pe care îl califica drept "periculos". În aceastã perioadã, compozitorul a început sã-ºi semneze lucrãrile "Claude Debussy, muzician francez", acesta fiind cazul celor 3 Sonate pentru violoncel ºi pian, flaut, violã ºi harpã, respectiv vioarã ºi pian.

Din 1915 dateazã, în sfârºit, ultimele capodopere, cele Douãsprezece studii pentru pian ºi suita En blanc et noir pentru douã piane. În 1917, deja grav bolnav, Debussy a apãrut în public pentru ultima oarã, pentru a cânta a treia sa sonatã, împreunã cu Gaston Poulet. Moartea lui avea sã survinã la Paris, în 1918.

Modernitate ºi îndrãzneli
De-abia astãzi începem sã înþelegem modernitatea creaþiei lui Debussy ºi sã-i putem aprecia semnificaþia. El a regândit raporturile între elementele constitutive ale fenomenului muzical, a instaurat ierarhii mobile între acestea, creând forme inedite pentru fiecare nouã lucrare.

Limbajul lui denunþa vetustul metodelor de apropiere analiticã tradiþionale, aflate încã la modã.Ireductibil la aceste metode, ca ºi la categoriile normative ale genurilor sau schemelor formale prefabricate, acest limbaj este în aceeaºi mãsurã ireductibil la acele categorii ale istoriei care provin din principiul filiaþiei.

Într-adevãr, Debussy ne apare fãrã predecesori, ca ºi fãrã succesori imediaþi ("debussiºtii mã omoarã"). Predecesorul lui nu este Franck, ci Monteverdi; urmaºii lui nu sunt palizii sãi epigoni, ci Varese, Messiaen, Boulez. Debussy îºi anticipã cu jumãtate de secol epoca.

Traiectoria lui este de o remarcabilã unitate: Debussy este pe deplin el însuºi, dintr-o datã, în Preludiu la dupã-amiaza unui faun. Ultimele lui lucrãri, scrise pânã în pragul morþii, mult timp incorect înþelese, dacã ne raportãm la îndrãzneala lor, sunt creaþii vizionare: Studiile, En blanc et noir. Iar traiectoria lui este solitarã, el neavând contemporani demni de acest nume decât în literaturã (Mallarme) ºi în picturã (Monet din Nympheas).

S-au comentat mult influenþele suferite de Debussy ºi chiar li s-a exagerat importanþa. Nu se ºtie dacã Debussy a ascultat muzica lui Musorgski în timpul sejururilor sale în Rusia, iar el a vorbit puþin despre rezonanþele pe care i le-a suscitat partitura lui Boris Godunov, cititã la Paris. Fãrã îndoialã, el a gãsit în aceastã "artã de o sãlbãticie ciudatã", un principiu de independenþã pe plan armonic. Oricum ar fi, cu siguranþã, dacã nu putem vorbi despre influenþã, este vorba cel puþin despre un rol "revelator" pe care muzicianul rus îl va avea asupra tânãrului muzician francez, aflat în plinã evoluþie.

În ceea ce-l priveºte pe Wagner în schimb, problema este mai ambiguã. Interesul mai tardiv pe care Debussy l-a avut pentru muzica wagnerianã, s-a îndreptat cãtre planurile armonic, tematic, teatral. Cu toate acestea, în Pelleas "este vorba mai degrabã de arabescuri legate de personajele însele, doar cu variaþiuni decorative ºi care nu irigã opera în totalitate" (Boulez).

Cuvântul cheie este dat de însuºi Debussy: "De aici înainte ar trebui realizatã cãutarea de dupã Wagner (în timp) ºi nu dupã Wagner (în manierã)." Iatã ceea ce caracterizeazã în egalã mãsurã poziþia divergentã în istorie, a celor doi muzicieni: unul se gãseºte profund înscris într-o linie care, venind de la Beethoven ºi de la romantici, merge cãtre Schonberg, cãutãtorul "dupã Wagner". « mai multe referate din Muzica