Civilizatia si Omul in Evul Mediu

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Civilizatia si Omul in Evul Mediu

In primele secole ale Evului Mediu populatia Europei scazuse enorm. Cauzele au fost: foametea provocata de calamitati naturale si de randamentul scazut al agriculturii, epidemiile si razboaiele din perioada invaziilor barbare. Redresarea demografica a inceput in secolul al X lea , continuand apoi intr-un ritm accelerat.
La sfarsitul Imperiului Roman de Apus, populatia sa este apreciata la circa 25 milioane de locuitori. In perioada urmatoare , de un secol si jumatate , aceasta cifra a scazut cu 8-10 milioane . Dupa care, a urmat o perioada de redresare.
Aceasta "explozie demografica" , cum o numeau , este cu atat mai apreciabila cu cat mortalitatea infantila era ( cel putin pana in secolul al XII lea ) extrem de ridicata. Cam o jumatate din numarul copiilor nu ajungeau sa depasesca varsta de 5 ani. Cel putin 10% din nou-nascuti mureau in prima luna; iar in secolul al XIV lea 15%-20% din copii nu ajungeau sa implineasca mai mult de un an. Insesi nasterile erau limitate , evitate fiind prin potiuni anticonceptionale sau care provocau avorturi, cunoscute inca din Antichitate. Foametea ducea nu rareori la infanticide sau la abandonarea copilului imediat dupa nastere, de obicei in fata intrarii bisericii.
In familiile noile se nota cu grija si ora nasterii unui copil, pentru a i se putea face cat mai des horoscopul. Botezul avea loc in ziua nasterii, sau cel mai tarziu a treia zi. Pana in secolul al XV-lea , botezul se facea de obicei prin afundare totala in crsitelnita. Prevala obiceiul ca un copil sa aiba mai multi nasi si nase pentru ca in felul acesta sa-si asigure mai multi ocrotitori - ale caror nume se treceau in registrele parohiale. Copilul primea un singur nume de botez (ales de regula de nasi) - care nu era ceaa ce numim azi "prenume", ci adevaratul sau nume, singurul care ii era indispensabil in orice ocazii si cu care era chemat toata viata. La nume se adauga un supranume ( o porecla, numele unu mestesug, unei localitati, etc ) - care in secolul al XIII lea incep sa devina ereditare; in texte insa de obicei raman cu numele de botez.
Timp de doua, trei saptamani mama primea vizitele prietenilor si rudelor care ii aduceau daruri; se ducea apoi la biserica une preotul ii facea o slujba de purificare. In familiile nobililor era obiceiul ca un copil sa fie alaptat de o doica.
Educatia copiilor avea un caracter concret si practic, orientata de mediul si pentru mediul social in care traiau. La varsta de 7 ani copilul era dat la scoala . In familiile nobile sau ale celor foarte bogati instructia copilului era incredintata unui perceptor; la varsta de 10 ani copilul nobilului isi incepea si pregatirea militara, invatand sa calareasca, sa ingrijeasca un cal si sa manuiasca armele.
Si educatia unei fete era orientata in sens practic, intrucat dupa casatorie ea era cea care urma sa conduca intreaga gospodarie. Si in acest caz, mediul sau familial si social era cel care determina natura educatiei primite. In familiile nobile, pe langa o instructie intelectuala fetele primeau si o educatie mondena, din care nu lipseau lecturile literare, arta broderiei, dansul, calaria si vanatoarea.
Potrivit traditiei romano-germanice , casatoria implica doua formalitati civile: logodna si casatoria propriu-zisa. Logodna, constand esentialmente intr-o promisiune, un angajament care avea o valoare juridica, era un contract incheiat intre logodnic si parintele sau tutorele fetei. Biserica atragea atentia tinerilor ca actul logodnei nu implica si coabitatia; mai mult decat atat: in unele regiuni logodnicilor nu li se pemitea sa se intalneasca decat ziua, sau chiar numai de trei ori pe saptamana. A doua etapa, casatoria, consta in executarea contractului si festivitatea nuntii.
In mediul aristocratic casatoria capata o importanta deosebita de ordin familial si economic. Prin acest act, respectivele doua familii incheiau o alianta sau cel putin isi asigurau relatii reciproce pasnice. De aceea, unele casatorii erau hotarate de parinti chiar din cea mai frageda varsta a copiilor lor; care apoi, se puteau casatori cand fata implinea 12 ani iar baiatul 14. Era obiceiul ca seniorul care isi casatorea fiul sa ceara - macar de forma- sfatul nu numai al rudelor celor mai indepartate ci chiar si al vasalilor sai; pe langa acestea, dreptul feudal il obliga sa obtina in acest sens si incuviintarea suzeranului sau. Dealtfel, suzeranul trebuia sa faca tot posibilul sa caute ca fiica unui vasal al sau decedat sa se casatoreasca mai repede si in conditii avantajoase.
Vesmintele medievale derivau din cele ale romanilor si galilor. De la gali s-a pastrat uzul pantalonilor. De panza groasa( in Evul Mediu erau de obicei colorati in rosu) sau, mai tarziu si din piele, erau tinuti pe talie de o cingatoare de postav sau de piele, de care atarnau cutitul, punga ori cheile. Peste pantaloni, pana la jumatatea coapsei , ciorapi grosi de lana. O bluza, o manta si o palarie completau costumul cel mai simplu ( si mai obisnuit in jurul anului 1000) al categoriilor sociale mai modeste; la care, cei de la oras mai puteau adauga o tunica lunga pana la genunchi, ori o haina mai larga. Ca incaltaminte - saboti sau sandale; dar taranii , acasa sau la camp, umblau de obicei desculti( nu insa si iarna). Imbracamintea femeilor nu se deosebea de cea a barbatilor decat ca ele nu purtau pantaloni iar hainele erau mai lungi.
In Evul Mediu dezvoltat, costumul nobililor si al orasenilor eleganti avea o linie de o oarecare eleganta prin simplitatea formelor si adaptarea lor la formele corpului; precum si, bineinteles, prin calitatea materialului, a panzei, matasei sau stofei subtiri care permiteau un joc mai usor de aranjat pliurile. « mai multe referate din Istorie