Civilizatia etruscilor

5x puncte

categorie: Istorie

nota: 7.21

nivel: Gimnaziu

Cine erau etruscii, acest popor fascinant, care a apărut în Europa în mileniul I î.H., populând Peninsula Italica şi exercitând o puternică influenţă asupra Romei? Este o întrebare pe care istoricii si-au pus-o din cele mai vechi timpuri. După marele poet grec Hesiod, ei erau urmaşii copiilor pe care Odysseus îi avusese cu nimfa Circe. Istoricul Herodot credea c&[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Civilizatia etruscilor

Cine erau etruscii, acest popor fascinant, care a apărut în Europa în mileniul I î.H., populând Peninsula Italica şi exercitând o puternică influenţă asupra Romei? Este o întrebare pe care istoricii si-au pus-o din cele mai vechi timpuri. După marele poet grec Hesiod, ei erau urmaşii copiilor pe care Odysseus îi avusese cu nimfa Circe. Istoricul Herodot credea că ei au venit din Lydia, un regat din vestul Asiei Minor. Grecii îi mai numeau tirenieni după prinţul Tyrrhenus care, după cum susţine istoricul amintit, i-a condus spre ţârmurile Etruriei. De aici s-au răspândit în Campania şi Câmpia Padului.
Etruscii, un neam născut din alte seminţii
Marele cercetător al lumii etrusce, Massimo Pallottino, ajunge la concluzia că începuturile etruscilor trebuie căutate in preistorie, că s-au format în Italia dintr-un amestec al populaţiilor timpului. Limba lor este o relicva a unei limbi străvechi, vorbită pe ţârmul Mediteranei. Asociindu-se acestei idei Larissa Bonfante menţionează că etruscii pot fi studiaţi ca membri ai lumii preromane mediteraneene si nu ca o populaţie izolată.
În timpul Epocii Fierului, Etruria părea să fie asemănătoare cu America secolului trecut, adică un amestec de seminţii. În jurul anului 700 î.H., după ce grecii au redescoperit scrisul, etruscii le-au împrumutat alfabetul, aplicându-l limbii lor. Din nefericire, scrierile etrusce sunt neinteresante, fiind scurte inscripţii pe vase sau morminte. În timpul secolului al VII-lea î. H. societatea agricolă etruscă se transformă. Cei care credeau că plugul şi ştiinta îngrijirii câmpului le-a fost data de zei, îşi construiesc cetăţi puternice: Cerveteri, Tarquinia, Vulci, Vetulonia, Veio.
În lumea etruscă se cultiva acum viţa de vie, măslinul si cerealele. Se dezvoltă navigaţia si comerţul iar subsolul ţării le dăruieşte din plin fier.
Specificul artei etrusce. Comparaţia cu arta greacă

Civilizaţia urbană a etruscilor a început în jur de 700 î.H. Până în acel moment, arta lor evoluase foarte diferit de tradiţia villanoviană. Diversele influenţe străine au conferit acestei prime perioade a artei etrusce caracteristici care i-au asigurat un loc aparte în contextul lumii mediteraneene în care se va înscrie de acum înainte.
În perioada orientalizantă şi în fazele următoare, monumentele artei etrusce provin din sanctuare şi, mai ales, din necropole. Cu toate acestea, cercetările recente au scos la iveală locuinţe arhaice - de exemplu, la Acquarossa în apropiere de Viterbo (un orăşel modest din secolele VII - VI, abandonat în jur de 500 î.H.) - care atestă că arta etruscă nu avea tangenţe numai cu sfera religioasă, precum o dovedesc ofrandele din mormânt, destinate uzului cotidian al defuncţilor . O trăsătură de bază şi, totodată, un paradox al artei etrusce constă în aceea că aceasta servea fie unor scopuri private, fie religioase. Clienţii bogaţi şi influenţi, cărora le erau destinate podoabe minunate din aur, argint şi chihlimbar, farfurii luxoase din argint ori din bronz precum şi vase admirabil decorate, erau oameni cu un gust rafinat, aristocratic. Cu toate acestea, şi în contrast cu alte popoare ale antichităţii, ei par a nu fi fost interesaţi în a-şi înregistra ori glorifica evenimentele istorice la care luau parte. De asemenea, ei nu şi-au glorificat virtuţile şi nici meritele.
Se pare că funcţia primă a artei etrusce a fost utilitară, pentru nevoile şi luxul vieţii cotidiene şi ,,de dincolo" . Dată fiind credinţa profundă a etruscilor în viaţa de apoi, arta lor a îndeplinit necesităţi funerare, dovedind preocuparea de a urma voinţa divină. Şi în Grecia impulsul artistic a fost valabil până în amurgul civilizaţiei etrusce. Arta etruscă a părut întotdeauna că aspira la îndeplinirea unor credinţe religioase şi funerare la nivel pur practic, nu întru glorificarea zeilor ori cetăţilor protejate de aceştia.
Câteva caracteristici etrusce îşi au originea în funcţiile religioase şi practice. Dat fiind faptul că oraşele Etruriei nu iroseau timp şi bani pentru momente publice care să preamărească cetăţile şi sanctuarele lor pentru a le consolida prestigiul în ochii lumii, rareori putem identifica lucrarea unui mare artist sau ,,mâna unui maestru". Deşi fiecare perioadă a artei etrusce reflectă o varietate de tendinţe, mode, curente şi idei, nu putem distinge vreun spirit de competiţie între personalităţile artistice mândre de talentul lor şi recunoscute de societatea în care lucrează, aşa cum se manifestă - de exemplu - în arta greacă din secolele V - VI î.H., influenţând evoluţia sa ulterioară. Originalitatea şi talentul creator ale unui Praxitele, unui Scopas ori unui Lisip şi-au pus amprenta pe întreaga perioadă elenistică. Până la noi s-a transmis un singur nume de creator etrusc, anume Vulca din Veii, amintit de romani că a contribuit la decoraţia în teracotă a marelui templu al lui Iupiter Optimus Maximus de pe Colina Capitolină din Roma, spre sfârşitul secolului al VI-lea î.H.
Se pare că în Etruria au existat nu atât şcoli artistice, cât mai degrabă ateliere ale căror membri erau activi în propriile lor oraşe. În cele mai importante din aceste ateliere s-au creat probabil cele mai importante opere de artă precum şi mici artefacte produse de meşteşugari. La Cerveteri, de pildă, într-un atelier din perioada arhaică s-au produs - aproape cert - atât teracote arhitecturale, cât şi urne funerare, folosind aceleaşi motive şi chiar, în unele cazuri, aceleaşi tipare şi pentru unele şi pentru altele. Aceiaşi lucrători în bronz care au confecţionat statuete votive au realizat probabil şi obiecte casnice decorate cu statuete asemănătoare . În mod evident , atelierele au produs obiecte pentru oameni provenind din diverse clase sociale . Gama meşteşugurilor analizabile prin descoperirile din morminte este impresionantă.
Virtuozitatea tehnică cea mai uimitoare, cum ar fi în prelucrarea aurului, contrastează - în cazul mormintelor mai sărace, cu inventarele cele mai umile şi mai ieftine. Deşi în ,,producţie de serie", această ceramică ieftină este adesea încântătoare. O vigoare populară dă viaţă decoraţiei, adesea apropiindu-se de parodie şi de caricatură. Obiectele de acest tip, în mod esenţial rezultatul activităţii unor meşteşugari, nu au atins un nivel artistic prea elevat, părând a fi întrucâtva neterminate, deoarece atelierele nu se preocupau de perfecţiunea artistică ce este, de obicei, rezultatul concurenţei. În acest fel, este greu să distingem arta majoră de cea minoră . Această lipsă a concurenţei explică şi persistenţa unor forme conservatoare precum şi lipsa unor artişti de primă mână care să reînnoiască ori să adapteze aceste forme. Oraşele puternice şi bogate şi-au dezvoltat stiluri, tehnici şi forme specifice mai mult sau mai puţin independente pentru ca ulterior să le abandoneze brusc, aparent fără motiv. Vulci s-a specializat în sculptura în piatra locală nenfro precum şi în prelucrarea bronzului. La Cerveteri, numeroase ateliere importante produceau obiecte sacre, votive şi funerare din teracotă. Chiusi este cunoscut pentru vasele sale bucchero pesante şi, în toate perioadele, printr-o varietate de monumente funerare interesante şi originale.
Numeroase trăsături specifice artei etrusce, contrastând cu arta greacă, se pot explica prin destinaţia diferită a obiectelor şi prin diferenţe în ce priveşte statutul artistului, de aici rezultând eclectismul şi varietatea motivelor , temelor, modelelor, tehnicilor şi chiar a stilurilor. Diferită a fost şi receptivitatea creatorilor şi meşteşugarilor la influenţe străine.

Podoabele

Perfecţiunea atinsă de arta etruscă este cel mai bine ilustrată de podoabe. Încă de la începuturile acestei arte, artizanii - în special aurarii - stăpâneau tehnicile cele mai rafinate, de la decoraţia în relief prin batere cu ciocanul până la gravură, filigran şi granulaţie, folosind unelte relativ simple. Nu ei au inventat aceste tehnici - a căror origine coboară până în mileniul al treilea -, ci le-au copiat o dată cu obiectele importante, create de aurarii din Orientul Apropiat. Cu toate acestea, ei au perfecţionat tehnicile importante pentru a le folosi în crearea unor podoabe superbe a căror perfecţiune a fost atinsă în secolele VII - VI î.H. Deşi adesea imitate, podoabele lor nu şi-au putut găsi asemănare în lumea veche.
Din mormintele bogate ale acestei perioade timpurii răzbate o imensă bunăstare reflectată prin podoabele de aur, argint şi chihlimbar ce reprezintă, în acelaşi timp, gustul clasei aristocratice atrasă de splendoarea barbară a unui lux orbitor. S-au găsit piese extraordinare atât în nord, la Marsiliana d`Albegna şi Vetulonia, cât şi în sud, la Cerveteri, în mormântul Regolini - Galassi precum şi în oraşul latin Praeneste, în mormintele Barberini şi Bernardini. Câteva au fost cu siguranţă purtate de proprietarii lor în timpul vieţii; altele însă, datorită fragilităţii lor, sugerează că fuseseră destinate exclusiv vieţii de apoi. Cele mai timpurii obiecte din secolul VII prezintă motive decorative villanoviene.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.