Caracterizari de personaje - Enigma Otiliei

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Caracterizari de personaje - Enigma Otiliei

O caracterizare mai pe larg a unora din personaje este deci necesara.

Costache Giurgiuveanu este pivotul romanului; psihologia sa de avar, urmarita de autor, detine frânele actiunii; ea explica si accidentul fatal, iar moartea personajului stinge actiunea. Avaritia lui mos Costache este indulcita de sentimentul patern pe care, il manifesta fata de Otilia, un sentiment insa care nu se realizeaza, fiind anihilat de teama de a se rupe de averea lui. Mai mult, afectiunea fata de "fe-fetita" sa apare si ca o compensatie morala pentru averea mamei Otiliei, pe care si-a insusit-o fara vreo forma legala, fapt ce a cauzat moartea acesteia si care conditioneaza acum starea materiala a Otiliei. Propriu-zis, o buna parte din averea lui mas Costache e averea mamei Otiliei, respectiv a Otiliei, pe care si-a insusit-o prin drept familial.

In schimbul acestei averi, el ii da Otiliei afectiunea sa paterna si promisiunea ca-i va asigura viitorul. Sentimentul avaritiei ii terorizeaza viata si-i rapeste libertatea de a se misca omeneste in societate. De la inceputul romanului, personajul apare in aceasta postura. Tentativa de a nu-l primi pe Felix, desi ii este unchi si tutore - adica administrator al averii acestuia pâna la majorat - il defineste ca atare. Mai departe, "ciupeste" in mod meschin din veniturile lui Felix, dupa cum il "ciupeste" si pe Pascalopol la jocul de carti sau târându-se pe sub masa dupa o moneda cazuta din buzunarul acestuia, fara sa simta ridicolul situatiei. Cumpara material demolat, fiindca e mai ieftin, sau incearca la mai multe farmacii sa faca o reteta ca sa vada la care e mai ieftin si sa câstige astfel câteva centime.

Manânca cu lacomie respingatoare la masa oferita de restauratorul chirias caruia ii vânduse cladirea restaurantului. Scena imbolnavirii subite, in care este dezbracat si imbracat - citata mai sus - dezvaluie pâna unde poate duce teroarea avaritiei care-i anuleaza demnitatea de om. G. Calinescu releva situatiile grotesti in care se afla personajul si-l ridiculizeaza printr-un comic irezistibil. Nici momentele "de suferinta ale bolnavului nu sunt lipsite de ridicol. Moartea lui nu inspira un sentiment tragic, ci unul comic, realizat parca de o farsa a destinului. La capatul consecintelor avaritiei lui mos Costache se profileaza drama Otiliei. Pentru ca n-a infiat-o la timp, ea ramâne dezmostenita, iar toata averea cade in mâinile Aglaei; pentru ca a ezitat sa puna la banca banii pe numele Otiliei, i-a furat Stanica; pentru ca "papa" se purta asa de "ciudat", Otilia cauta in Pascalopol un alt "papa", dar a dat peste un sot imbatrinit, pe care 1-a parasit intr-o aventura sentimentala.

Condamnând avaritia si pe mos Costache, - purtatorul ei - autorul romanului condamna societatea epocii, care a generat oameni cu asemenea vicii fatale, dezumanizante.

Leonida Pascalopol e mosierul care-si ingaduie lux si rafinament spiritual. Traieste si el un sentiment complex de paternitate, caruia i-a gasit un paleativ in familia lui mos Costache. Se cunoaste prea bine pe sine precum o cunoaste si pe Otilia. Marturisirea sa autobiografica este si o caracterizare bine stapinita :

"Eu, domnule Felix, da-mi voie sa ma marturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit in casnicie. Intâia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. In sufletul meu de mosier prozaic se ascunde putin romantism. O cunosc pe Otilia de când era mica si pot spune ca a crescut sub ochii mei. Daca Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea sa-mi fac femeia cum vreau eu, as fi facut-o ca pe domnisoara Otilia. O iubesc si eu in felul meu, scumpe domnule Felix, pe Otilia, si poate ca nu ma insel când iti afirm ca si ea ma iubeste pe rnine. Nici nu e greu, fiindca un dezamagit ca mine e un om fara pretentii. Eu nu i-am cerut niciodata nimic domnisoarei Otilia si n-am prea stat ca sa disting ce e patern si e ce viril in dragostea mea.(...)

Otilia venea la mine simplu, ca o fiica, si-mi cerea ceva. Ea nu a avut niciodata ideea ca e curtezana, ma ierti, care cere de la un barbat. S-a format intre noi o rudenie sui generis..."
Marturisindu-se mai departe lui Felix, il asigura ca e un om inofensiv, un batrin care nu se poate lupta cu tineretea lui, ca ar vrea, sincer, sa-i stie fericiti. "Domnule Felix, mi-ai intunecat existenta, iti spun drept, mi-ai stricat niste nevinovate tabieturi de celibatar. Am nevoie de domnisoara Otilia, ea e micul meu vitiu sentimental.

Daca nu pot fi un amant, ramân totdeauna un nepretuit prieten si parinte. Pentru voi amindoi. Asa sa ma crezi!”
Iata pozitia lui Pascalopol. Ea e caracteristica. Daca Pascalopol, mosierul dezamagit, isi da seama ca o femeie când iubeste “ia banii de la cel batrân si-i da celui tânar", el s-a bizuit totusi pe sansa banilor sai. Si nu s-a inselat. Otilia 1-a urmat, dar 1-a si parasit. Din toata puterea lui materiala si spirituala a ramas numai eleganta vestimentara.

Aglae este definita intr-o convorbire dintre Felix si Weissmann, student si el in medicina, in felul urmator:
" ... asa o femeie rea ca matusa dumitale, sa nu te superi, n-am vazut... Este baba absoluta, fara cusur in rau, pot sa jur. Barbatul ei innebunea si fara infectie".
Schitarea portretului din primele pagini ale romanului, citate mai sus, evolueaza spre aceasta sinteza pe care autorul o autorizeaza. Aglae este si ea, ca si frate-sau mos Costache, o intruchipare a dorintei de a se imbogati. Tinta urmarita e averea acestuia. Pentru a o atinge, devine agresiva si instinctul pasiunii, care o stapâneste, se dezlantuie in mod salbatic ca la o fiara, peste care n-a trecut nici o unda de morala umana.

Ocuparea militareasca a casei lui mos Costache in momentele când acesta cade bolnav, scotocirea febrila dupa bani si mutarea disperata a mobilierului in casa ei, felul in care este tratat bolnavul si apoi mortul dovedesc impulsuri izvorâte dintr-un instinct despotic. Despotismul Aglaei nu se exercita numai asupra clanului ei, ci il supune si pe mos Costache, care i-a luat frica, inhibindu-i gestul de a o infia pe Otilia, de a-i face testament sau de a-i "asigura viitorul". De asemenea, Otilia si Felix sunt timorati, iar reactiunea lor devine dezgust si dispret :

“in familia in care ma aflu - spune Felix - unul pândeste pe celalalt si-1 cred capabil pe fiecare, pentru bani, de cele mai mari mârsavii." Numai pe ginere-sau il accepta, fiindca il socoteste aliat si instrument al uneltirilor sale, fara sa-si dea seama ca acesta "ii va da lovitura".
S-a observat ca totusi Aglae isi apara familia si ca goana ei fara scrupule dupa averea lui mos Costache are o justificare in acest scop. Intr-adevar, pledeaza ca Simion sa-i dea zestrea Olimpiei, sotia lui Stanica; o compatimeste pe Aurica si-i cauta zadarnic un sot; il tine sub aripa ei de mama pe nevolnicul Titi; in acelasi timp insa il arunca in ospiciu pe Simion fara remuscari, pentru a se elibera de o povara, ca sa-si traiasca viata. Avida de avere, Aglae nu cunoaste nici un criteriu moral si manifestarile ei se dezlantuie orbeste. « mai multe referate din Romana