Capitalism contra capitalism - Michel Albert

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Capitalism contra capitalism - Michel Albert

Michel Albert, născut în 1930 - fost comisar general al Planului şi preşedinte al Asigurărilor Generale ale Franţei; a publicat multiple eseuri de pedagogie economică şi socială "Le Manifeste radical" - 1970, "Les Vaches maigres" - 1975, "Le Pari français" - 1982, "Capitalisme contre capitalisme" - 1991.
"Eseul" debutează cu o brevilocventă prezentare a momentului istoric ce a determinat victoria capitalismului, victorie ce a avut loc pe trei fronturi: 1 - în Anglia (Margaret Thatcher) şi S.U.A. (Ronald Reagan) a avut loc prima revoluţie conservatoare - revoluţia statului minimal. Aici revoluţia capitalistă a determinat scăderea impozitelor (de la 75% în 1981 la 33% în 1989 în S.U.A.); 2 - în ţările comuniste în Europa de Est; 3 - în sudul Irakului.
Capitalismul a făcut imposibilă realizarea premoniţiei lui Hruşciov care în 1960 declara că în anul 2000 economia sovietică va ajunge în urmă economia S.U.A.!
Michel Albert este un fin observator şi remarcă faptul că instaurarea capitalismului într o ţară nu este, fireşte, suficientă pentru ca ţara respectivă să se înscrie pe calea dezvoltării economiei. Mai este nevoie şi de un minimum de reguli şi, deci, de un stat eficient şi necorupt.
Capitalismul, adică libera stabilire a preţurilor pe piaţă şi libera proprietate asupra mijloacelor de producţie - nu exclude existenţa săracilor. Capitalismul are drept principiu de bază concurenţa, piaţa. Sistemul capitalist nu este lipsit de probleme şi este departe de a fi omogen; el s-a diferenţiat în două mari modele ce se înfruntă: "capitalism contra capitalism".
Imigraţia este o problemă importantă a secolului XX; mâna de lucru imigrată este aproximativ întotdeauna mai ieftină, astfel încât ţările capitaliste au devenit mai deschise la imigrare.
O altă problemă a capitalismului o constituie sărăcia. În S.U.A. şi Japonia nu există sistem de protecţie socială - săracul fiind văzut drept vinovat, pe când în Europa (vezi Franţa) săracul este privit ca victimă şi acestuia (sistemului de protecţie socială) i se aplică o întrebare: vom mai putea continua să ne plătim protecţia socială având în vedere că două mari ţări capitaliste nu o fac? Capitaliştii japonezi consideră că securitatea socială nu intră în atribuţia statului ci în a întreprinderii, cu condiţia ca aceasta să fie suficient de bogată, pe când capitaliştii europeni (Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Danemarca) garantează un venit minim. Pretutindeni în clipa de faţă, logica proprie capitalismului intră în conflict, într-un fel sau altul, cu logica protecţiei sociale.
Modelul anglo-saxon (unde fiscalitatea încurajează contractarea datoriilor) se opune modelului germano-nipon (fiscalitatea încurajează economisirea).
Şi în problema reglementărilor care ar reduce numărul proceselor - modelul anglo-saxon (cu reglementări mai puţine - avantajându-i pe "lawyers") se opune modelului mult mai strict şi anume cel germano-nipon.
Ţările anglo-saxone au încurajat expansiunea pieţelor de creanţe şi de valori imobiliare - înlocuind pe cât posibil băncile cu bursele. Capitalismul ţărilor alpine se întemeiază pe ideea contrară.
Capitalismul trebuie să fie însoţit de o dezvoltare a asigurărilor de tot felul. Meseria asiguratorului este aceea de a transporta resurse ale prezentului înspre viitor, făcându-le să dea roade.
Concepţia anglo-saxonă vede în asigurări o simplă activitate de piaţă, iar o altă concepţie atrage atenţia asupra importanţei cadrului instituţional în ceea ce priveşte garantarea securităţii întreprinderilor şi a persoanelor particulare.
Acestea sunt pe scurt câteva probleme cu care se confruntă capitalismul şi care îl delimitează într-unul "neoamerican" - ce se bazează pe reuşita individuală şi pe profitul financiar rapid - şi unul "renan" ce are drept centru Germania (şi prezintă numeroase asemănări cu cel din Japonia) - ce pune accente pe reuşita colectivă, pe consens, pe preocuparea pentru termenul lung.
Istoria ultimul deceniu ne arată că modelul "renan", modelul secundar, este deopotrivă mai echitabil şi mai eficient decât cel "neoamerican".
Revenirea Americii ("America is back") este opera lui Ronald Reagan. Lumea comunistă - la ora marii prăbuşiri din 1989-1990 - i-a mitizat pe Ronald Reagan şi pe Margaret Thatcher.
Margaret Thatcher a fost învinsă în propriul partid, în primul rând, pentru că s-a opus construcţiei europene. În realitate, însă, ideile ei sunt cele care au inspirat "viitoarea mare piaţă unică din 1992" - care trofiază comercialul, atrofiind în ciuda eforturilor lui Jacques Delors şi ale Parlamentului European, politicul şi socialul.
Michel Albert atrage atenţia asupra faptului că Europa se înşelase în mare măsură, cândva, supraestimând puterea economică a Uniunii Sovietice, iar acum greşeşte dar, de data aceasta, în ceea ce priveşte America - căreia nu-i poate surprinde slăbiciunile economice şi sociale - bine ascunse în spatele militarului. Autorul afirmă: "America cea mai transparentă dintre toate se zbate sub <>".
Michel Albert prezintă punctul de pornire a "luminii americane": solganul "America revine" rostit de Reagan, ce avea să devină preşedinte S.U.A. Acest slogan face să retrezească la viaţă energia americană, să înlăture sindromul Vietnamului şi să renască mitul pionierilor; America era devitalizată de concurenţa ţărilor europene şi mai ales a Japoniei.
Există câteva date de bază ce se află la originea atât a puterii, cât şi a slăbiciunii americane de astăzi - aceasta se cumulează în prea mult umiliri şi prea puţine certitudini - ce dominau America anilor '70.

DOWNLOAD REFERAT

« mai multe referate din Economie