Camil petrescu - ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (comentariu)

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Camil petrescu - ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (comentariu)

     Romanul a aparut în anul 1930. Despre elaborarea romanului, autorul însusi spune ca: "A fost o ardere continua, mistuitoare, în care rândurile se chemau unele pe altele, fara nici un fel de ragaz, sfârsita dupa luni si luni de truda a condeiului, odata cu caderea ultimelor frunze în baltoacele ploilor de toamna, lasându-l pe autor bolnav în pat pentru multa vreme".

     Criticul G. Calinescu, întelegând cel mai profund noutatea romanului îl caracterizeaza drept "... o proza superioara".

     Stari de constiinta legate de razboi si personaje de front, abia schitate în Ciclul mortii, sunt reluate, în dimensiuni mai ample, în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi, în care gasim precizarea ca: "drama razboiului nu e numai amenintarea continua a mortii, macelul si foamea, cât aceasta permanenta verificare sufleteasca, acest continuu conflict al eului tau, care cunoaste astfel ceea ce cunostea într-un anumit fel." Tinând sa ajunga la maximum de veridicitate si autenticitate, C. Petrescu sondeaza sistematic straturile profunde ale constiintei. Exprimarea adevarului, fie el cât de crud, devine o norma morala fundamentala.

     Romanul este alcatuit din doua carti aparent distincte. Prima carte cuprinde monografia analitica a sentimentului geloziei, ca element psihic dominant în viata sufleteasca a lui Stefan Gheorghidiu. Nu este o analiza de psihologie generala, ci analiza sentimentului trait de personaj în conditii date, cele ale unei societati cuprinse de febra afacerilor prilejuite de pregatirea intrarii în razboi si de participarea la razboi. A doua carte este propriu-zis jurnalul de campanie al autorului împrumutat eroului din roman. Integrarea acestui jurnal în roman i-a schimbat caracterul de notari zilnice, documentare, iar arta scriitorului i-a dat autenticitatea unei experiente dramatice, în care eroul a dobândit întelesurile profunde ale vietii si solutiile juste ale chinurilor din constiinta lui stapânita de gelozie.

     Cele doua carti se îmbina într-o unitate de compozitie de larga viziune structurala; ele sunt doua parti care se alatura cronologic, sudura lor nu este o juxtapunere, ci o sudura organica în care problema primei parti se rezolva prin experienta din a doua carte, ca un triumf moral al personajului principal.

     Aceasta unitate compozitionala o releva si titlul romanului, care subliniaza ca ultima noapte de dragoste este si întâia noapte de razboi. E noaptea punctului de sudura care unifica consubstantial cele doua parti.

     Asadar în structura romanului distingem doua nervuri fundamentale: una sociala si una psihologica si ele apartin celor doua planuri: unul subiectiv care vizeaza descrierea monografica a unei iubiri, în toate fazele ei, de geneza, de stabilizare si de acord al afectului cu spiritul la cote superioare si de declin, si un plan obiectiv care vizeaza fundamentul pe care se desfasoara o lume, un întreg univers în care se consuma experiente. Cele doua planuri se dezvolta paralel si uneori se si interfereaza.

     În planul subiectiv ca si la Proust, memoria reînvie întâmplari trecute, dar la Camil Petrescu constiinta selectioneaza acele fapte care vor contribui la dezvaluirea adevarului. Retrairea explica si sistematizeaza fapte care vor conduce la optiunea finala. Eroul principal, Stefan Gheorghidiu, se aseamana cu eroii lui Stendhal, pentru ca si acesta îsi înzestra personajele cu energie, virilitate si loialitate.

     În constiinta sa se deruleaza, într-o rememorare dramatica, viata lui interioara, supusa unei autoanalize, pentru a discerne adevarul iubirii lui. E o iubire pura, ideala si absoluta care este patata de infidelitatea sotiei sale Ela?

     Stefan Gheorghidiu se casatorise cu Ela din dragoste, - el student la Filozofie, ea studenta la Litere - o dragoste care aducea în viata lui de student sarac unica bogatie spirituala pe care o nazuia. Dar o mostenire neasteptata, lasata lui de Tache Gheorghidiu, unchiul sau foarte bogat, îi transforma viata. Atrasa în lumea marii burghezii, Ela se adapteaza la morala acesteia. Noua sa conditie sociala o conduce la mondenitate si cochetarie erotica. Dragostea pentru sotul ei cade în conformism conjugal, folosit cu iscusinta ca sa se apere. În psihologia lui Stefan Gheorghidiu explodeaza gelozia; sentimentul devine exclusiv dominant si-l tortureaza. De la nevoia de dragoste absoluta la gelozia chinuitoare - iata procesul sufletesc al lui Gheorghidiu.

     Analiza psihologica, pe care o urmareste autorul, atinge profunzimi neexplorate si ea poarta amprenta autenticitatii, pentru ca este o introspectie ascutita a personajului.

     De fapt, gelozia lui Stefan Gheorghidiu apare ca o alta fata, în fond fireasca, a intensitatii sentimentului sau de dragoste, a setei sale dupa dragostea absoluta.

     Interesant pentru analiza sentimentului este episodul excursiei la Odobesti, organizat de Anisoara, care avea mania excursiilor "în banda". Femeia de lume, Ela, face în asa fel încât sa-l aiba alaturi în masina pe G., "dansatorul abia cunoscut cu doua saptamâni înainte". Gândurile lui Gheorghidiu devin amare, si sufletul lui începe sa fiarba înabusit. Excursia astfel devine o tortura pentru Gheorghidiu. Fiecare gest al sotiei sale lua proportii de cataclism al geloziei în constiinta lui.

     Despartirea a devenit iminenta, altfel risca desfiintarea lui ca personalitate. A fost o despartire chinuitoare, cu cautari îndelungi, cu momente de nepasari partiale, cu intentii de împacare, cu hotarâri întrerupte, cu aruncari orbesti în mocirle instinctuale pentru a se razbuna. Noua lui experienta nu-i scoate din suflet totusi dragostea pentru Ela; ea devenise parte componenta, din fiinta lui. Împacarea a fost "o betie de dureri amare, transformata în bucurii tari, cum se schimba drojdiile zacatorilor în alcool. Totul, trecutul îmi aparea acum clar, mai ales dupa noi explicatii, mai ales dupa fericirea ei, acum nestapânita".

     Dar "fericirea" e scurta: concentrat la Dâmbovicioara, Gheorghidiu si-aduce sotia la Câmpulung ca sa-i fie mai aproape. Aici traieste însa "ultima noapte de dragoste" zvârcolindu-se din nou în apele tulburi, ale geloziei. Începe însa "întâia noapte de razboi". C. Petrescu a transpus în paginile romanului, razboiul autentic, concret, fara idealizare romantica si fara grotescul naturalist, razboiul crud si inutil, blamat de cei care îl duc efectiv, exploatat de cei care îl provoaca. Scenele prezentate sunt de un profund realism si ele par a fi notate la fata locului. Starile sufletesti ce preced prima lupta denota o prospetime rascolitoare. Pe front, se întretaie ordine contradictorii, tragicul întâlnindu-se cu absurdul; eroismul alterneaza cu panica. Împreuna cu oamenii din plutonul sau, St. Gheorghidiu, în retragerea din Transilvania, trebuie sa asigure retragerea batalionului, iar acesta a diviziei. Dar tirul artileriei dusmane rastoarna planul retragerii organizate. Capitolul Ne-a acoperit pamântul lui Dumnezeu înregistreaza situatii dramatice, fiind o ilustrare exceptionala, de înalta realizare artistica, a unei psihologii a groazei si a panicii. Cu aceasta experienta tragica, la care se adauga altele, ulterior, St. Gheorghidiu acumuleaza o cunoastere exacta a razboiului si a realitatii în general, încât constiinta lui se limpezeste de framântarile minore care îi umplusera sufletul de veninul geloziei. Înapoiat acasa dupa zilele de spital, în care si-a vindecat rana dobândita în razboi, St. Gheorghidiu este cuprins de o liniste caracteristica. Un bilet anonim îi dezvaluie ca nevasta-sa îl înseala "cu un individ Grigoriade, care e la cenzura, vezi bine". Când aceasta vine acasa, îi arata scrisoarea "zâmbind". La protestele si explicatiile ei cu "platitudini încalecate", îi spune cu acelasi zâmbet binevoitor :"- Asculta, fata draga, ce-ai zice tu daca ne-am desparti?".

     A doua zi se muta la hotel si-i lasa "absolut tot ce e în casa, de la obiecte de pret, la carti... de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul."

     Cel de-al doilea plan constituie fundalul pe care se desfasoara drama lui Stefan Gheorghidiu, fundal concentrat pe doua realitati: mostenirea si razboiul. Apoi mostenirea genereaza conflictul cu o seama de personaje: mai întâi cu familia. Apoi la masa de la unchiul Tache, îl va înfrunta pe batrânul avar si pe Nae Gheorghidiu, într-o scema si decor balzacian, prin descrierea interiorului casei din strada Dionisie: "casa veche, mare cât o cazarma". Unchiul Tache este si el un personaj balzacian: ursuz, avar, batrân. Locuia într-o singura camera, care-i servea de sufragerie, birou, dormitor. Un alt personaj balzacian, doar schitat, pe care Gheorghidiu reuseste sa-l cunoasca tot datorita mostenirii, este Vasilescu Lumânararu, milionarul analfabet.

     O lume de negustori îi înfatiseaza lui Gheorghidiu viata ca pe un imens hipodrom, în care toti joaca la întâmplare si câstiga la întâmplare.

     Personaj balzacian este si Nae Gheorghidiu, îmbogatit prin zestre, ahtiat de a face cât mai multa avere, un Stanica Ratiu ajuns în stadiul de a fi considerat "unul din cei mai destepti si mai periculosi oameni din tara româneasca". Împrejurarile mostenirii i-o dezvaluie pentru prima data pe Ela într-o alta lumina. Interventia acesteia i-o releveaza vulgara.

     Problema razboiului, a intrarii în razboi, apare, în prima parte a cartii, în gura proprietarului, a avocatului, latrator si demagog. Problema razboiului este dezbatuta în tren, la Camera, în ziarele vremii, Discutia din tren, ca si cele de la Camera, reînvie spiritul lui Caragiale atât prin personaje cât si prin atmosfera.

     În prima parte a cartii, problema razboiului este dezbatuta astfel, încât sa justifice psihologic numeroasele motive si detalii care vor interveni în "jurnalul de front", cum a fost considerata cea de-a doua parte.

     Subiectul romanului analizeaza deci ascutit tema casniciei nerealizate, devenita calvar pentru cei doi soti care, neputând comunica în mod esential, traiesc într-un climat de suspiciune, gelozie si minciuna. Este o poveste de dragoste cu accese dramatice de gelozie, interpolata în povestea, traita aievea, a unui fragment din primul razboi mondial. Tragismul razboiului schimba optica eroului asupra lumii si a sensurilor ei.

     Personajele. Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, în primul rând, numai de probleme de constiinta. Este un intelectual fin, care si-a facut din speculatiile filozofice mediul fundamental în care se misca cu dexteritate. Faptul acesta îi da o putere spirituala superioara, pe care o doreste unica si netulburata. Este, propriu-zis, o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare într-o lume în care domina numai spiritul filozofic, cu puterea lui de a gândi o alta orânduiala. În aceasta lume vrea s-o ridice si pe sotia sa pentru a trai o dragoste eliberata de contigentele comune ale vietii sociale, o dragoste care sa fie numai a lor, numai a lui. Pasiunea lui St. Gheorghidiu izvoraste dintr-o metafizica a iubirii pure si absolute care spiritualizeaza actul erotic si acesta este si izvorul geloziei sale, care îl fac sa se zbata între certitudini si îndoieli.

     Stefan Gheorghidiu este, cu toate acestea, un lucid. Sub luciditatea constiintei sale, ca sub o lupa, sunt examinate si faptele Elei, si framântarile din constiinta sa. Singurul adevar pe care îl stie, este ca o iubeste pe Ela; aceasta iubire îi da cosmarul geloziei, desi neaga ca ar fi gelos. Când "certitudinile" sale îl apropie de adevar si hotaraste despartirea, o face totusi sub rezerva unui îndoieli; este motivul ce va determina împacarea ulterioara, dar si motivul care, spulberându-se, va pecetlui definitiva despartire.

     Si-a cunoscut St. Gheorghidiu sotia, în esenta feminitatii sale? Desigur. Dar a socotit ca o poate aduce în sfera unei puritati a iubirii, care sa înfrânga obisnuitul, comunul, din relatiile sociale curente. Sotia sa însa a ramas înauntrul acestor relatii, adaptându-se perfect.

     Pe St. Gheorghidiu mostenirea însa nu l-a integrat în societatea burgheza a timpului sau, ca pe sotia sa; a ramas un neadaptat, un inadaptat superior pentru ca revolta lui izvoraste din setea de cunoastere si din credinta ca nu exista salvare fara curajul adevarului. Este, deci, St.Gheorghidiu un învins? Este un învins în cadrul societatii burgheze pe care o detesta si deasupra careia se ridica. Dar el se desparte de sotia sa- si implicit de anturajul acesteia - lasându-i "tot trecutul". Face acesta cu convingerea ca nu poate apartine unei asemenea lumi. Moraliceste, eroul nu este un învins. El a învins sentimentul geloziei, care îl dezumanizeaza; i-a nimicit dimensiunile, pe care le socotea "enorme"; a pus într-un raport just framântarile din constiinta cu framântarile obiective ale vietii sociale, cele din urma cântarind mai greu în balanta constiintei. Într-un cuvânt si-a învins trecutul si si-a salvat astfel personalitatea morala.

     Ela, sotia lui Gheorghidiu, nu întelege valoarea morala a acestuia. Este o instinctiva pentru care dragostea este un joc de societate, în conditiile prielnice ale bogatiei materiale. Nu sensul dragostei sotului ei o intereseaza, în fond, ci averea acestuia, ca platforma pentru cochetaria ei erotica. Luxul în care traieste trebuie sa aiba pentru ea un atribut sinequa nou: infidelitatea. St. Gheorghidiu îi dezvaluie lacomia si vulgaritatea si i le alimenteaza lasându-i cu marinimie si dispret suveran, o buna parte din avere. În gestul lui e o razbunare, dar si o eliberare morala.

     Tanase- Vasilescu- Lumânararu si Nae Gheorghidiu sunt personaje prin crearea carora Camil Petrescu paraseste problemele de constiinta, ramânând în planul social. Observatia subtila si exacta releva tablouri demne de o larga fresca sociala. Lumânararu îl concureaza pe Nae Gheorghidiu la cumpararea unei fabrici de metalurgie, iar Nae Gheorghidiu. printr-o stratagema bancara, îl anihileaza pe Lumânararu si-l scoate din concurenta, umilindu-l. Asociatia lor, este o asociatie banditeasca, pusa sub egida "desteptaciunii" politice a lui Gheorghidiu. În curând devin rechini ai razboiului, facând afaceri necurate cu dusmanul, în defavoarea tarii. Cei doi asociati sunt tipuri balzaciene, pe care însa a utorul nu le dezvolta pâna la capat, dar le reia în romanul Patul lui Procust. « mai multe referate din Romana