Camil Petrescu - Patul lui Procust

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Camil Petrescu - Patul lui Procust

Cel de-al doilea plan constituie fundalul pe care se desfãºoarã drama lui ªtefan Gheorghidiu, fundal concentrat pe douã realitãþi: moºtenirea ºi rãzboiul. Apoi moºtenirea genereazã conflictul cu o seamã de personaje: mai întâi cu familia. Apoi la masa de la unchiul Tache, îl va înfrunta pe bãtrânul avar ºi pe Nae Gheorghidiu, într-o scemã ºi decor balzacian, prin descrierea interiorului casei din strada Dionisie : “casã veche, mare cât o cazarmã”. Unchiul Tache este ºi el un personaj balzacian: ursuz, avar, bãtrân. Locuia într-o singurã camerã, care-i servea de sufragerie, birou, dormitor.

O lume de negustori îi înfãþiºeazã lui Gheorghidiu viaþa ca pe un imens hipodrom, în care toþi joacã la întâmplare ºi câºtigã la întâmplare. Personaj balzacian este ºi Nae Gheorghidiu, îmbogãþit prin zestre, ahtiat de a face cât mai multã avere, un Stãnicã Raþiu ajuns în stadiul de a fi considerat “unul din cei mai deºtepþi ºi mai periculoºi oameni din þara româneascã”. Împrejurãrile moºtenirii i-o dezvãluie pentru prima datã pe

Ela într-o altã luminã. Intervenþia acesteia i-o releveazã vulgarã. Problema rãzboiului, a intrãrii în rãzboi, apare, în prima parte a cãrþii, în gura proprietarului, a avocatului, lãtrãtor ºi demagog. Problema rãzboiului este dezbãtutã în tren, la Camerã, în ziarele vremii, Discuþia din tren, ca ºi cele de la Camerã, reînvie spiritul lui Caragiale atât prin personaje cât ºi prin atmosferã.

În prima parte a cãrþii, problema rãzboiului este dezbãtutã astfel, încât sã justifice psihologic numeroasele motive ºi detalii care vor interveni în “jurnalul de front”, cum a fost consideratã cea de-a doua parte. Subiectul romanului analizeazã deci ascuþit tema cãsniciei nerealizate, devenitã calvar pentru cei doi soþi care, neputând comunica în mod esenþial, trãiesc într-un climat de suspiciune, gelozie ºi minciunã. Este o poveste de dragoste cu accese dramatice de gelozie, interpolatã în povestea, trãitã aievea, a unui fragment din primul rãzboi mondial.

Tragismul rãzboiului schimbã optica eroului asupra lumii ºi a sensurilor ei. Personajele. Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, în primul rând, numai de probleme de conºtiinþã. Este un intelectual fin, care ºi-a fãcut din speculaþiile filozofice mediul fundamental în care se miºcã cu dexteritate. Faptul acesta îi dã o putere spiritualã superioarã, pe care o doreºte unicã ºi netulburatã. Este, propriu-zis, o izolare de viaþa trepidantã a complicaþiilor sociale, o evadare într-o lume în care dominã numai spiritul filozofic, cu puterea lui de a gândi o altã orânduialã.

În aceastã lume vrea s-o ridice ºi pe soþia sa pentru a trãi o dragoste eliberatã de contigentele comune ale vieþii sociale, o dragoste care sã fie numai a lor, numai a lui. Pasiunea lui St. Gheorghidiu izvorãºte dintr-o metafizicã a iubirii pure ºi absolute care spiritualizeazã actul erotic ºi acesta este ºi izvorul geloziei sale, care îl fac sã se zbatã înrte certitudini ºi îndoieli.

ªtefan Gheorghidiu este, cu toate acestea, un lucid. Sub luciditatea conºtiinþei sale, ca sub o lupã, sunt examinate ºi faptele Elei, ºi frãmântãrile din conºtiinþa sa. Singurul adevãr pe care îl ºtie, este cã o iubeºte pe Ela; aceastã iubire îi dã coºmarul geloziei, deºi neagã cã ar fi gelos. Când “certitudinile” sale îl apropie de adevãr ºi hotãrãºte despãrþirea, o face totuºi sub rezerva unui îndoieli; este motivul ce va determina împãcarea ulterioarã, dar ºi motivul care, spulberându-se, va pecetlui definitiva despãrþire.

ªi-a cunoscut ªt. Gheorghidiu soþia, în esenþa feminitãþii sale? Desigur. Dar a socotit cã o poate aduce în sfera unei puritãþi a iubirii, care sã înfrângã obiºnuitul, comunul, din relaþiile sociale curente. Soþia sa însã a rãmas înãuntrul acestor relaþii, adaptându-se perfect. Pe ªt. Gheorghidiu moºtenirea însã nu l-a integrat în societatea burghezã a timpului sãu, ca pe soþia sa; a rãmas un neadaptat, un inadaptat superior pentru cã revolta lui izvorãºte din setea de cunoaºtere ºi din credinþa cã nu existã salvare fãrã curajul adevãrului.

Este, deci, ªt.Gheorghidiu un învins? Este un învins în cadrul societãþii burgheze pe care o detestã ºi deasupra cãreia se ridicã. Dar el se desparte de soþia sa- ºi implicit de anturajul acesteia - lãsându-i “tot trecutul”. Face acesta cu convingerea cã nu poate aparþine unei asemenea lumi. Moraliceºte, eroul nu este un învins. El a învins sentimentul geloziei, care îl dezumanizeazã; i-a nimicit dimensiunile, pe care le socotea “enorme”; a pus într-un raport just frãmântãrile din conºtiinþã cu frãmântãrile obiective ale vieþii sociale, cele din urmã cântãrind mai greu în balanþa conºtiinþei.

Într-un cuvânt ºi-a învins trecutul ºi ºi-a salvat astfel personalitatea moralã. Ela, soþia lui Gheorghidiu, nu înþelege valoarea moralã a acestuia. Este o instinctivã pentru care dragostea este un joc de societate, în condiþiile prielnice ale bogãþiei materiale. Nu sensul dragostei soþului ei o intereseazã, în fond, ci averea acestuia, ca platformã pentru cochetãria ei eroticã. Luxul în care trãieºte trebuie sã aibã pentru ea un atribut sinequa nou: infidelitatea. ªt. Gheorghidiu îi dezvãluie lãcomia ºi vulgaritatea ºi i le alimenteazã lãsându-i cu mãrinimie ºi dispreþ suveran, o bunã parte din avere. În gestul lui e o rãzbunare, dar ºi o eliberare moralã.

Tãnase- Vasilescu- Lumânãraru ºi Nae Gheorghidiu sunt personaje prin crearea cãrora C. Petrescu pãrãseºte problemele de conºtiinþã, rãmânând în planul social. Observaþia subtilã ºi exactã relevã tablouri demne de o largã frescã socialã. Lumânãraru îl concureazã pe Nae Gheorghidiu la cumpãrarea unei fabrici de metalurgie, iar Nae Gheorghidiu. printr-o stratagemã bancarã, îl anihileazã pe Lumânãraru ºi-l scoate din concurenþã, umilindu-l.

Asociaþia lor, este o asociaþie banditeascã, pusã sub egida “deºteptãciunii” politice a lui Gheorghidiu. În curând devin rechini ai rãzboiului, fãcând afaceri necurate cu duºmanul, în defavoarea þãrii. Cei doi asociaþi sunt tipuri balzaciene, pe care însã autorul nu le dezvoltã pânã la capãt, dar le reia în romanul Patul lui Procust. « mai multe referate din Romana